Un bătrân de 70 de ani merge în luna de miere cu tânăra lui soţie.
În dimineaţa primei nopţi petrecute împreună, tânăra coboară la barul hotelului şi comanda o cafea mare. Văzând-o cât de obosită este, barmanul o întreabă, ironic:
- Ce v-a făcut bătrânul dumneavoastră soţ?
- Ştiţi, explică femeia, mereu mi-a spus că face economii de peste cincizeci de ani, dar eu am crezut totdeauna că este vorba de bani.
O petrecere de poliţişti. Un grup de soţii de poliţişti discutau, când una dintre ele începe să se plângă că soţul ei o regulează numai pe la spate şi că s-a săturat tot aşa. O alta îi dă sugestia ca, în timp ce o regulează, să se întoarcă brusc, şi atunci va fi nevoit să continue altfel.
Zis şi făcut. Ajunşi acasă, ţup în pat şi hai pe la spate. La un moment dat, femeia se întoarce şi... ce vede femeia?! Poliţistul o regula cu bastonul de cauciuc din dotare.
Femeia îi spune să îi fie ruşine că toată viaţa a regulat-o cu bastonul. Poliţistul, supărat, ripostează:
- Ce îmi tot reproşezi atâta, eu nu te-am întrebat cu cine ai făcut copiii noştri!
Un cetăţean a afirmat public că şeful guvernului este un mare idiot. Pentru aceasta, a fost imediat arestat şi condamnat la 25 de ani şi trei luni de închisoare. Toată lumea se întreabă de ce a fost condamnat la 25 de ani şi trei luni. S-a aflat că a primit trei luni pentru insultă adusă unui demnitar al României şi 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.
Se trezeşte Băsescu într-o dimineaţă şi iese pe balcon. Observă că afară a nins în acea noapte cam cinci centimetri şi iese pe balcon să admire peisajul. Când iese, vede scris pe zăpadă sub balcon cu urină: Mâine ai să mori. Se anunţă toate organele abilitate - SIE, DIE, SPP, SRI -, care încep să analizeze cazul. Peste o oră, apar şi rezultatele.
- Şefu’, am făcut toate cercetările şi avem două veşti: una bună şi una proastă.
- Începe cu cea proastă.
- La analiza urinei, a rezultat că aceasta aparţine lui Boc!
- Nu se poate!, protestează vehement Băsescu, nu puteam primi o veste mai proastă. Era ultima persoană la care mă puteam gândi. Şi vestea bună?
- La testul grafologic, a ieşit că este scrisul lui Tăriceanu!
O reporteriţă vine la un baci şi-l întreabă:
- Baciule, care oi dau lâna mai bună, cele albe sau cele negre?
- Păi, cele negre, bun înţeles!, răspunde baciul.
- Dar de ce cele negre, întreabă reporteriţa mirată, cele albe nu dau lâna bună?
- Ba da, şi-alea albe!
- Bine şi laptele, care-l au mai bun, cele albe sau cele negre?
- Apăi, bun înţeles că cele negre!
- Dar, zice reporteriţa, iar cele negre? Cele albe nu dau lapte bun?
- Ba da, şi-alea albe dau lapte bun!
- Baciule, dar carnea, care o au mai bună, albele ori negrele?
- Apăi, cele negre, bun înţeles!
- Dar de ce mereu cele negre? Cele albe ce au?, se disperă fata.
- Apăi, cele negre sunt ale mele!, răspunde baciul, mândru.
- Aha, zice reporteriţaa, de aia! Şi cele albe nu sunt ale matale?
- Ba da, zice baciul, şi-alea albe.
Doi pensionari stau în parc şi discută despre viaţa lor sexuală.
- Soţia mea şi eu avem odată pe an sex, spune primul.
- Soţia mea şi eu avem aproape în fiecare zi sex!, zice al doilea.
Primul face o faţa lungă:
- Aproape în fiecare zi!? Asta nu cred! Cum aşa?
- Păi, luni aproape că am avut sex, marţi aproape că am făcut sex, miercuri aproape...
Unul îşi invită nouă prietenă la un picnic. Ea, încântătoare, apare cu o ţinută ravisantă, iar el — cu Lăstunul. În sfârşit, ajung într-o poiană singuratică pe malul unui lac. Ea sare din maşină, îşi aruncă hainele de pe ea şi dă să fugă înspre apă. El rămâne în Lăstun. Ea se întoarce puţin uimită şi întreabă:
- Ce faci, nu vii în apă?
- Nu chiar acum!, zice el.
- Dacă nu vii, înseamnă că nu mă iubeşti!, spune ea.
- Dacă nu te-aş iubi, aş putea ieşi din maşină!, zice el, străduinduse din răsputeri să evadeze.
La o secţie de poliţie este adusă o femeie care a trecut pe roşu.
Poliţistul de servici începe interogatoriul:
- Numele?
- Camelia Dinu.
- Vârsta?
- 28 de ani.
- Ocupaţia?
- Învăţătoare.
Poliţistul se ridică de la masă, zâmbeşte fericit şi îi spune:
- Minunat! Am aşteptat această ocazie o viaţă întreagă. Acum vă aşezaţi pe scaunul acesta şi scrieţi de 5000 de ori, cu o caligrafie impecabilă: Dacă semaforul este roşu, trecerea este interzisă!
Motive să rămâi în România o Pentru că din România poţi să pleci, totuşi, oricând.
Nu te ţine nimeni cu forţa!
o Pentru că aici ceilalţi sunt gata să împartă cu tine tot ce au: manelele din maşină, gripa din autobuz şi nevasta de acasă!
o Pentru că aici marinarul a ajuns preşedinte. Îţi dai seama unde poţi să ajungi ca pompier sau mecanic auto?
o Pentru că doar în România sunt mai multe Jeep-uri decât milionari şi mai mulţi milionari decât firme.
o Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în schimb.
o Pentru că România e singura ţară în care numai dacă priveşti la cei care muncesc, primeşti un spor de spectator numit indemnizaţie de conducere.
o Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială a poporului român. De pildă, în trafic, toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi săţi iubească copiii, morţii şi sfinţii.
o Pentru că suntem singurul neam la care hoţule este o vorbă de alint.
o Pentru că doar aici putem vorbi urât de unguri, bulgari, evrei, olteni, moldoveni, ardeleni, şi să fim consideraţi haioşi în acelaşi timp.
o Pentru că avem cea mai bună şaorma, chiar dacă arabii sunt minoritari.
o Pentru că aici cineva se poate numi Simona Sensual, fără să fie neapărat actriţă porno.
o o o o o o o o Pentru că avem mai multe Sillicon Valley, dar nu între două dealuri din California, ci între doi sâni din Dorobanţi.
Pentru că aici poţi să devii şofer, fără să dai vreun examen.
Pentru că numai în România se poate organiza campionatul mondial de 3000 km slalom printre obstacole vii (căruţe cu cai, gropi cu microorganisme, câini morţi de foame, beţivi morţi de beţi).
Pentru că pe meleagurile româneşti, zăpada este considerată sfântă, numai pentru că a picat din cer.
Odată aşezată pe şosea, o lună de zile nu o mai atinge nimeni.
Pentru că în România se iau pauze înainte de a începe munca.
Pentru că românii sunt foarte ataşaţi de noţiunea de politeţe. Atât de ataşaţi, încât, de pildă, le este foarte greu să dea de la ei un simplu bună ziua.
Pentru că doar aici parfumul se cumpără după nume, nu după miros.
Iar atunci când toate locurile din iad vor fi ocupate, România va deveni destinaţia de rezervă. Cei care rămân aici vor fi scutiţi de cheltuielile de transport.
Trei scheleţi mergeau pe stradă în Bucureşti. La un moment dat, unul îl pipăie pe cel de lângă el şi exclamă:
- Ia uite ce oase tari ai! Când ai murit?
- În 1970, zice scheletul.
- Ehe!... Se mânca sănătos atunci.
- Dar tu, când ai murit?
- Păi, în 1990.
- Dar văd că şi atunci se mânca încă sănătos, spuse primul schelet, pipăindu-l.
Întorcându-se spre al treilea schelet, cei doi scheleţi, după ce-i testează calitatea osoasă, exclamă:
- Dar vedem că şi tu ai oase tari... Calciu, ce mai!... Când ai zis că ai murit?
- Bă, eu n-am murit! Sunt student, mă duc la cursuri....
O nevastă disperată vine la medicul veterinar:
- Domnule doctor, dogul meu, când soţul meu nu e acasă, are porniri sexuale faţă de mine.
- Nicio problemă, o întrerupe veterinarul, îl castrăm!
- Doamne fereşte, protestă tipa, eu mă gândeam să-i tăiaţi ghearele şi să-i daţi ceva apă de gură, că-i pute!...