Turcii atacă ţară. Ştefan trimite iscoade. Vine un soldat la Ştefan c-o săgeată înfiptă-n nas, abia suflând şi-i spune:
- Ştefane, Măria Ta, turcii sunt pe dealul de lângă cetate!
- Bine, mă, zice Ştefan şi înfige un steag în pământ, fâl-fâl, fâl-fâl.
După o bucată de vreme, iar vine soldatul, cu două săgeţi înfipten nas, gâfâind şi zice:
- Ştefane, Ştefane, turcii sunt la 1000 m de cetate.
- Bine mă, zice Ştefan şi iar înfige nişte steaguri în pământ, fâl-fâl.
Mai trece ceva timp şi iar apare soldatul, cu trei săgeţi în nas, rănit de moarte, clătinându-se, şi spune supărat:
- Băi, Ştefane, chiar aşa? Turcii mai au puţin şi intră în cetate şi tu stai degeaba?
Ştefan mai înfige nişte steaguri în pământ, fâl-fâl, fâl-fâl, zicând:
- Mi se fâlfâie.
Ceauşescu, Bush şi Gorbaciov au vrut să vadă care soldat este mai devotat ţării sale. Se duc toţi trei la Washington.
BUSH: John, la mine!
JOHN: Da, să trăiţi!
BUSH: Soldat, eşti gata să faci orice pentru patrie?
JOHN: Da, să trăiţi!
BUSH: Atunci intră în Oceanul Atlantic şi adu-mi un rechin în cinci minute!
John se scufundă, peste 5 minute iese la suprafaţă şi apare epuizat şi fără un picior, dar cu un rechin. Gorbaciov nu e impresionat şi le propune celor trei să meargă la Moscova. La Moscova:
GORBACIOV: Ivan, la mine!
IVAN: Da, să trăiţi!
GORBACIOV: Soldat, tu eşti gata să mori pentru patrie şi partid?
IVAN: Da, să trăiţi!
GORBACIOV: Du-te în Oceanul Îngheţat şi adu-mi doi rechini în cinci minute!
Ivan intră în apă, se scufundă, peste cinci minute iese cu doi rechini, aproape morţi. Ceauşescu nu e impresionat.
CEAUŞESCU: Bă, la noi asta e treabă de muiere.
BUSH: Bine, hai să mergem la Bucureşti să vedem.
La Bucureşti:
CEAUŞESCU: Ion, la mine!
ION: Ce e, bă?
CEAUŞESCU: Bă, tu eşti gata să mori pentru ţara ta?
ION: Ce, mă?
CEAUŞESCU: Hai, marş în Marea Neagră şi adu trei rechini în cinci minute!
ION: Ba să se ducă mă-ta...
CEAUŞESCU: E, vedeţi, nu v-am spus eu că asta la noi e treabă de muiere?!
Doi oameni stau de vorbă. La un moment dat, unul dintre ei zice:
- Hai, dom’le, să-ţi zic şi eu ultimul banc cu Ceauşescu pe care lam auzit.
Celălalt răspunde:
- Dom’le, e păcat de dumneata, te văd om de treabă, de ce să ai necazuri? Eu lucrez la Securitate...
- A, lucrezi la Securitate? Atunci nu-i nicio problemă, o să-ţi repet bancul până te prinzi de poantă.
Un bătrân se laudă la club unui amic.
- Aseară am dus acasă trei dansatoare...
- A, superficial, cum te ştiu dintotdeauna!
- Şi m-am culcat cu fiecare...
- Oho, cu apetitul tău sexual exagerat dintotdeauna...
- Şi pe fiecare am dus-o la orgasm...
- Ehe, văd că ai dobândit între timp şi bune cunoştinţe lingvistice!
Gheorghe Gheorghiu Dej, pe patul morţii, îi pasează lui Ceauşescu trei plicuri sigilate, numerotate:
- În primul, ai indicaţii pentru cum să te descurci în situaţiile grele;
în al doilea, pentru situaţiile foarte grele; şi în al treilea, pentru situaţiile catastrofale.
Moare. Apare situaţia grea. Ceauşescu deschide primul plic: Pune vina pe mine!. Situaţia foarte grea, al doilea plic: Pune vina pe occident!. Situaţia catastrofale, al treilea plic: Prepară trei plicuri sigilate!.
Ştefan cel Mare şi Preda fugeau de turci. Ajung într-o pădure.
- Măria Ta, ne ajung turcii, să ne suim în copaci, zice Preda.
Se urcă ei într-un copac, după câteva minute trec turcii pe sub ei, caută prin tufişuri, trec mai departe. Zice Ştefan:
- Predo, eu nu mai pot, îmi dau drumul.
- Măria Ta, nu îţi da drumul, te prind turcii, Măria Ta!
Mai trece o oră, turcii pe sub ei îi căutau de zor. Zice Ştefan:
- Bă, Predo, bă, am obosit, îmi dau drumul...
- Nu-ţi da drumul, te prind, rămâne ţară fără domnitor, Măria Ta!
- Bine, Predo, bine!
Mai trece o oră, turcii pe sub ei grămadă.
- Predo, asta a fost, eu îmi dau drumul...
- Măria Ta, ai milă de noi, nu ne lăsa pradă turcilor, fără Măria Ta se duce ţara de râpă!
- Bine, mă, Predo, dar măcar la cal pot să-i dau drumul?
Trei ţărănci tinere spălau rufe la râu şi vorbeau despre bărbaţi.
- Auzi tu, al meu vine acasă de pe şantier o dată pe lună şi stă două zile şi-abia apucă să mă vadă. Dacă se-ntâmplă să mi-o tragă de două ori pe lună...
- Al meu lucrează la mină şi vine acasă în fiecare sâmbătă. Dar apucăm totuşi să ne-o tragem de patru-cinci ori pe lună.
A treia tace supărată. Nimic. Celelalte o trag de limbă:
- Dar al tău?
- Al meu stă acasă toată ziua şi n-am pic de linişte din cauza lui.
Cum mă prinde, cum m-o trage. O dată dimineaţa, o dată la prânz, de două ori seara şi de trei ori pe noapte. Celelalte, stupefiate:
- Taci tu! Şi n-ai făcut nimic? Poate o fi bolnav. Fost-ai la doctor?
- Fost.
- Şi ce-o zis doctorul?
- O zis că n-are ţinere de minte...
Din cauza serviciului meu sedentar şi consecinţă a acumulării de grăsime pe burtă, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal într-o sală de sport pe o perioadă de o săptămână. Am acceptat bucuros şi chiar m-am dus personal să mă programez.
La sală, m-au repartizat la o instructoare personală pe care o cheamă Nadia, o bunăciune sculpturală de 26 de ani, model de echipament sportiv, după câte mi-am putut da seama după afişele lipite pe pereţi. Ea mi-a explicat că ar fi util să-mi notez într-un carneţel experienţele, pentru a putea observa eu însumi progresul.
Zis şi făcut. Acum aş vrea să împărtăşesc cu voi.
Prima zi:
M-am trezit la 6 dimineaţa, cum stabiliserăm. Destul de greu să te scoli din pat ca să mergi la sală, dar totul s-a schimbat când am ajuns acolo şi am văzut că Nadia mă aştepta.
Părea o zeiţă greacă, ochi verzi şi un surâs uriaş, cu buze cărnoase şi spectaculoase. Mi-a făcut un tur de sală, mi-a arătat aparatele şi mi-a măsurat pulsul după cinci minute de bicicletă.
Şi-a făcut griji, pentru că i s-a părut pulsul meu accelerat, dar am profitat ca să-i fac un compliment şi i-am zis că era din cauza ei, pentru că purta un costum de lycra care-i intra în poponeţ.
Mi-a făcut destulă plăcere s-o urmăresc dând lecţii de aerobică la finalul zilei mele de exerciţii. Nadia mă menţinea motivat să-mi fac exerciţiile, în ciuda durerii mele de abdomen.
A doua zi:
Am băut două ceşti de cafea şi, într-un final, am reuşit să ies din casă. Nadia m-a pus să mă întind cu faţa în sus, m-a pus să ridic o bară grea de metal şi pe urmă s-a mai şi hazardat să-i pună nişte greutăţi! Pe banda de alergat, picioarele îmi erau cam moi, dar am reuşit să fac un kilometru. Surâsul său aprobator şi ochiadele ei au făcut să merite osteneala.
Mă simţeam grozav. Era o viaţă nouă.
A treia zi:
Singurul mod în care am putut să-mi spăl dinţii a fost punând periuţa de dinţi pe chiuvetă şi mutându-mi capul dintr-o parte în alta. Cred că am o hernie abdominală. Să conduc n-a fost deloc uşor: până şi pentru a frâna maşina mă durea. Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu.
Nadia şi-a pierdut un pic răbdarea cu mine, pentru că a considerat că scâncetele mele deranjau pe ceilalţi asociaţi ai clubului. Ca să fiu sincer, vocea ei mi se părea cam acută aşa devreme dimineaţa şi când ridică tonul devenea nazală şi foarte supărătoare. Mă dor testiculele când merg pe banda alergătoare şi în consecinţă Nadia m-a mutat la scară. Mă întreb de ce mama dracului cineva ar inventa o maşină care să facă ceva ce a devenit demodat odată cu apariţia ascensoarelor? Ea mi-a zis că o să mă ajute să fiu în formă şi să mă bucur din plin de viaţă. Altă imbecilitate de-a ei! Fata asta e doar frumoasă!
A patra zi:
Nadia mă aştepta cu nenorociţii săi ochi verzi sfredelindu-mă ca un pumnal şi cu surâsul său batjocoritor stil Jack Nicholson în Batman. N-am putut evita să ajung cu o jumătate de oră întârziere:
fix timpul de cât am avut nevoie pentru a-mi lega şireturile de la adidaşi. Cretina m-a pus să lucrez la aparate, dar, când a fost un pic neatentă, am fugit să mă ascund la baie. A trimis alt instructor după mine să mă caute şi, drept pedeapsă, m-a pus să vâslesc şi mi-a scăpat un pârţ pe care l-a auzit toată sala. De când sunt nu m-am simţit mai ruşinat.
A cincea zi:
O urăsc pe Nadia mai mult decât pe orice altă fiinţă de pe lume.
Anemică de rahat, cu buzele ei cu colagen, blondă fără creier. Dacă aş mai avea o bucăţică de corp care să nu mă doară, i-aş trage şuturi în fund, mama ei de dobitoacă. A vrut să-mi lucrez tricepşii.
Eu nu am tricepşi.
Şi, dacă nu vrea să sparg pardoseala sălii, să nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate şi nimic altceva ce cântăreşte mai mult decât un sandwich. Bicicleta m-a făcut să leşin şi m-am trezit pe patul unei nutriţioniste, altă slăbănoagă imbecilă care mi-a dat o lecţie de alimentaţie sănătoasă. Nenorocita, habar n-are ce înseamnă să-ţi fie foame. De ce naiba n-am avut baftă de ceva mai liniştit, cum ar fi un curs de bucătărie sau de coafură?
A şasea zi:
Nenorocita dracului de Nadia mi-a lăsat un mesaj pe robot, cu vocea ei scârboasă, pentru a mă întreba de ce n-am fost azi. A fost de-ajuns s-o aud ca să arunc naibii telefonul, dar pe urmă n-am mai avut forţa să-l ridic, nici să ridic telecomanda televizorului, în consecinţă a trebuit să suport 11 ore un singur canal, nenorocitul ăla de National Geographic. Şi a trebuit să văd un program despre împerecherea păsărilor, şi eu, care nu mă mai sunt în stare să fac sex de şase zile.
A şaptea zi:
L-am rugat pe şoferul camionetei bisericii să mă ducă la slujbă, ca să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trecut săptămâna asta. Mai mult, m-am rugat ca la anul să mă trimită să fac ceva mai distractiv: un cateterism cardiac sau o analiză de prostată.
Era odată un cioban cu oile lui cu tot pe o pajişte frumoasă, între munţi, cu ape cristaline ce susurau şi cu peşti zbanghii ce zbenguiau în linişte. Şi numai cum sta ciobanul în ghioaga lui, iată, vine un OZN! Se deschide o uşă şi începe să dispară tot: munţi, ape, oi, peşti, tot, tot, doar ciobanul rămâne pe loc. Uimit, zice:
- E, na! Cum pana mea?
Un ţăran merge acasă de la moară într-o căruţă trasă de un măgar. La un moment dat, căruţa spune:
- Bă, ţărane, dar nu mai pot duce atâta de mulţi saci!
Ţăranul, se uita în jur, scuipă în sân şi continuă drumul. După puţin timp, se auzi iar:
- Tu nu auzi ce zic eu?
Ţăranul, speriat, se opri şi zise:
- Eu n-am mai auzit în viaţa mea o căruţă vorbind!
Măgarul întoarse capul, se uită şi el şi spuse:
- Nici eu, mă!
Câţiva politicieni, cam cu chef, fac un turneu electoral prin sate.
Pe un drum de ţară, maşina se izbeşte de un copac. Aflat în trecere, un ţăran cu frica lui Dumnezeu îi adună, îi îngroapă pe loc şi îşi vede mai departe de treabă. După un timp, se observă lipsa politicienilor.
Anchetă, reconstituire, interogatorii. Anchetatorul ajunge şi la ţăran şi îl întreabă:
- Cand ai sosit la locul accidentului, mai era vreunul în viaţă?
- Unii dintre ei ziceau ca sunt, dar poţi să-i crezi pe ăştia?!