La trei jumate dimineața scandal mare sub balcon. Bulă începe sa strige:
— Tata, tata!
Iese tacsu la fereastra:
— Ce e scandalul asta la ora asta?!
— Tata, ce faceai dacă aveai un careu de dame?
— Jucam casa!
— Vezi tu, iesi afară, cu mâna asta am pierdut!
— Un pustan implinea 18 ani. Se duce la ta-su:
— Tata, ma știi cât de cuminte sunt, dar azi pt. prima oară o sa beau și eu crunt. Sa nu te superi și să mă bați când ajung acasă!
— Bine ma, odată ai și tu voie!
Se trezește el a două zi: ochi umflat, 2 dinti sparti, 3 cucuie.
— TATA!!! Mi-ai promis!
— Fiule, când m-ai facut poponar m-am abtinut. Când ai facut-o pe ma-ta
c**va m-am abtinut! Dar când te-ai c***t în mijlocul mesei, l-ai umplut de
scobitori și ai zis ca de azi înainte ariciul sta cu noi la masa n-am mai rezistat.
Un babat insurat merge într-o delegatie în Italia și acolo cunoaste o italianca superba cu care stabileste o relatie. După mai multe luni în care bărbatul a facut mai multe drumuri în Italia italianca îi spune pe un ton foarte serios că a rămas insarcinata.
Barbatul ramane afis la spusele femeii și dureaza vreo 10 minute până își revine iar apoi îi propune femeii o solutie de compromis prin care el sa nu își distruga familia și ea sa poata pastra copilul.
Ii ofera o suma mare de bani pentru a pastra copilul și îi promite sa plateasca o pensie alimentara consistenta copilului când se va naste. Pentru a nu da de banuit îi recomanda italiencei sa-i trimita o carte postala cu dedicatia Spaghete pentru ca soția lui sa nu intre la banuieli, iar așa el va afla când se va naște copilul și se va ocupa de formalitatile pentru pensia alimentara.
Trece timpul și bărbatul aproape ca uitase de aventura cu italianca când soția il anunta ca are o carte postala din Italia cu o dedicatie foarte ciudata. Barbatul o ia linistit, iar după ce o citeste se albeste tot la fata și ramane încremenit neștiind ce sa mai creadă când pe dosul cartii postale scria:
— Spaghete, Spaghete, Spaghete, Spaghete, trei cu chiftele și una fara. Trimite Mai Mult Sos!
Barmanul catre un client:
— Ce bei?
— Alocatia copiilor!
Un avion zbura spre Montreal, când o blonda se ridica de pe locul ei de la Economic Class și se aseaza pe un loc de la First Class. Insotitorul de zbor o vede și o roaga sa-i arate biletul. Apoi, îi spune blondei ca ea a platit un loc la Economic Class așa ca va trebui sa se aseze în spate.
Blonda îi da replica: “Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal și am de gand sa stau aici!”
Insotitorul intra în cabina pilotilor și le spune de bomba blonda care nu vrea sa stea pe locul platit ci sta la First Class.
Copilotul se duce la ea și încearcă sa-i explice din nou cum stau lucrurile.
Blonda îi răspunde la fel: “Sunt blonda, sunt frumoasa, merg la Montreal și am de gand sa stau aici!”
Bulă copil, era lasat acasă singur. Cum li se stricase ceva la robinetele de la baie, tatăl sau a trimis un instalator sa repare. Bulă, curios din fire, nu-l slabeste din ochi pe instalator. De cate ori acesta scoate din trusa vreo scula, Bulă e cu întrebările. Instalatorul scoate un patent.
— Ce e acesta, nene?
— Un patent!
— Are și tata’ meu doua, unul mai mic cu care mai repara în casa și unul mai mare cu care repara mașina!
Instalatorul, enervat, scoate o cheie franceza.
— Ce e asta, nene?
— O cheie franceza!
— Are și tata’ meu doua, una mai mica cu care mai repara în casa și una mai mare cu care repara mașina!
Faza se repeta cu mai multe scule. La un moment dat, instalatorul vrea sa facă pipi și se descheie la slit.
— Ce e asta, nene?
— Un penis, zice instalatorul exasperat.
— Are și tata’ meu doua, una mai mica cu care face pipi și una mai mare cu care o spala pe mama pe dinti!
La scoala, invatatoarea îi întreabă pe copii ce ocupatie au tatii lor. Când vine și randul lui Bulă acesta spune:
— Din pacate tatăl meu este decedat.
— Dar înainte de a muri ce a facut? întreabă invatatoarea
— S-a invinetit, a dat ochii peste cap și a cazut.
Un polițist oprește o mașina care circula neregulamentar si-l amendeaza pe sofer.
— Domnule polițist, spune soferul, dacă va pun o întrebăre, la care nu puteti răspunde îmi retrageti amenda?
Polițistului îi plac ghicitorile și accepta.
— Știti când se nasc majoritatea copiilor?
— Nu știu.
— În luna a noua, domle!
Polițistul il lasa sa plece, după care oprește o alta mașina, care circula neregulamentar și îi spune soferului:
— Domnule va pun o întrebăre și dacă puteti sa-si răspundești va las sa treceti fără sa va amendez: În ce luna se nasc majoritatea copiilor?
— Din pacate, nu știu, răspunde posomorat soferul.
— În septembrie, domnule!
Tatăl: Te-ai distrat bine în vacanta?
Alinuța: Da!
Am fost cu mama și prietenul ei la mare.
Tatăl: Și ce-ai facut? Te impacai bine cu el?
Alinuța: Da! Ma ducea în fiecare dimineața cu barca la vreo 5Km de mal și eu inotam până pe plaja!
Tatăl: Și nu era greu?
Alinuța: Nu, era mai greu sa ies din sac!
Un tip gonea cu un BMW pe atostrada cu peste 150 km/h; la un moment dat loveste o vrabie.
Franeaza, se da jos, constata ca vrabia încă mai traieste și o duce la medic unde îi pune atele și o pune într-o colivie.
După câteva zile vrabia își revine, deschide usor ochii și vazand gratiile coliviei exclama:
— SA- MI BAG PICIOARELE, L-AM OMORAT PE ALA CU BMW-ul!
Un cioban pleacă și el cu capra la Paris sa pasca…
Leaga capra de un vagon crezand ca e baraca…
Pleaca sa manace la restaurant…
Vine seara sa o ia…
De unde sa o ia ca nu mai era…
Plecase vagonu…
O cauta el nu o gasește…
Vine seara…
Pleaca la un hotel sa se cazeze…..
— Doamna aveți o camera libera ma ieftina ca nu prea am bani…..
— Da sigur avem dar nu o sa fie libera…
0 sa vina un cuplu de indragostiti tu stai sub pat și te faci nevazut…
— Ooooo da sigur…
Bucuros omu pleacă în camera…
Vine cuplul…
Se pun în pat și baiatul îi face complimente….
— Draga mea în ochii tai văd tot Parisul
La care zice taranul de sub pat…..
— Da, capra mea n-o vezi?