Cine nu a parasit Romania
Zugravul
Are o tigara în coltul gurii și chef de munca în coltul îndepartat al vietii. Tricoul rupt de pe el nu-ti da nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capatul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sunt alea din reclama de la bere. Nevoile sunt cele naturale, și în multe dintre ele apare și un copac, exact ca în cazul cainilor. Viata lui e și ea o reclama: la societatea moderna, care a reusit cumva sa elimine selectia naturala.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat stramb în pestera, la Lascaux .
Baba urbana
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbana a vazut multe și știe tot. Îsi uraste, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, orasul. Paradoxal, îsi iubeste însa țara , chiar dacă nu-i poate gasi alte calitati decît acelea cu care a rămas din cartea de româna, 1955. Baba urbana banuieste ca totul în jurul ei e facut s-o fure: administratia blocului, compania de gaze, strainul care tocmai a intrat în hol și se uita suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face în nici un fel viața mai buna. Deștinul babei e sa moara, iar ea accepta asta și nu se mai ocupa cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desavarsire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franta, care merg la mitinguri, cînd nu citesc literatura de stînga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc pe toată lumea și circula gratis cu RATB.
Soferul manelist.
E rapid, pentru ca nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viața lui e motorul, facut de un neamt cu mult mai destept, însa soferul nostru nu pare sa sesizeze ironia. Îi place sa împarta: pumni, muzica, opinii.
Stie despre tine ca ești prost. Stie ca el e destept, iar viața, în felul asta, devine foarte simpla. De-aia soferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în țara . Când te întrebi de ce Mazare a pus palmieri la Constanta , răspunsul e limpede pe sosea: pentru ca maimutele erau deja acolo. Și nici n-aveau dusmani naturali.
Inginerul.
A lucrat candva în cercetare. Revolutia l-a prins la planseta, desenand cladiri urate, cu speranta ca într-o bună zi va fi lasat sa fie genial. Când a fost lasat, a continuat sa fie el însusi, cu program clar: Dimineata la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a două sticla de vin. Înauntrul lui sunt o multime de bagaje desfacute și lasate asa, în lipsa de o noua deștinatie: literatura SF, poeti opțecisti, doua-trei iubiri, neaparat consumate la Costinești, cu Radiovacanta undeva în surdina. Se misca greu printre ele și de-aia e deprimat. Spera sa vina vremuri mai bune, chiar și când apar la orizont, el spera ca o sa-i bata la ușa, sa-l ia de mâna până în Germania, unde sigur cineva știe de lucrarea lui de diploma, o revolutie la vremea ei.
Bogatul.
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogatii nu plîng. Nu au de ce, nu au cand, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai multi nu știu ca sunt bogati – pentru ca nu se mai masoara în raport cu tine, ci în raport cu alti bogati. Cheștia asta aduce cu sine o situatie pe care nici psihologul platit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sunt bogati cu Mercedes care sufera ca n-au Bugatti. Bogatul român are și o alta problema: nu e bogat decat aici. Când iese din țara ,e doar ostentativ.
Baiatul de club.
El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munca e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseala. Exemplarele cele mai robuste rezista fără mancare o saptamana și până la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: mosule, du-te tu la scoala, dacă n-ai bani de distractie! Zilele lui sunt numarate: le numara presa de scandal și poporul odată cu ea, când scoate din frigider branza, la o salata de rosii taiate repede, până nu începe Magda la OTV.
Toti ăștia au rămas în țara . Restul au plecat, și nu în concediu. Or mai fi și altii, nu știu, e treaba institutelor sa ne zica. Ce vreau eu sa va spun e altceva:
Uitati-va la ei și încercati apoi sa va închipuiti ca, din marfa asta, trebuie sa facem o natiune.
Basescu face o vizita parintilor. Se uita el prin casa, totul OK. Când da sa plece, hop! Televizorul spart!
— Ce-i, mai tata, cu televizorul ala spart? De ce nu mi-ai spus, să-ți cumpar unul nou?
— N-are rost, fiule!
— Cum sa n-aiba rost?
— Pai, când erai mic, de fiecare data când spuneai o minciuna, îți trageam o palma peste bot și am rămas cu obiceiul asta…
La Radio Erevan se întreabă: — Este adevărat ca acum 30 de ani chinezii au bombardat Uniunea Sovietica?
— Da, în principiu este adevărat.
— Se pot eștima pagubele produse atunci?
— Nu, pentru ca ei au aruncat o bomba de cauciuc, care mai sare și astazi.
Basescu la psihiatru:
— Nu știu ce se-ntampla ca în ultimul timp sunt tot mai atacat de opozitie și de moguli, au început să mă paraseasca până și sustinatorii fideli și scad vertiginos în sondaje. Mi se reproseaza ca prea ma bag în toate, ca sunt autoritar și chiar ca ma dau drept Dumnezeu…
Psihiatrul:
— S-o luam incet și metodic. Spuneti-mi amanuntit și în ordine cronologica tot ce-ati facut.
Basescu:
— Pai, la început am creat Cerul și PamantuL.
Știti când s-a pus baza democratiei socialiste?
— Când Dumnezeu a facut-o pe Eva și i-a spus apoi lui Adam:
— Și acum alege-ti o nevasta.
Aho, aho, copii și frati
Vreti de Chiorul sa scapati?
Atunci stati și m-ascultati!
Miine Anul se-nnoieste
Și Basescu o mierleste,
Adica pierde Puterea,
Și Amanta, și Averea.
Atunci, va striga Poporul:
“Adio, Pazvante Chiorul!”
Dumnezeu nu da cu parul
Și va lua sfârșit cosmarul —
La ocna cu marinarul!
Chiorul și cu banda lui
Sa se duca dracului!
Sculati, români, nu dormiti
Desteptarea, ca pieriti!
Romania noastra moare,
Cade de pe harta-n Mare.
Nimenea nu va instiga,
Dar prea stati de mamaliga.
Nici un strop de demnitate —
Doar frica și lasitate.
Parca v-a narcotizat
Damful lui alcoolizat.
Iesiti în strada, români,
Risipiti-i pe pagini
Ca faina orbilor
Dati-i prada corbilor!
Spinzurati-l pe Basescu
De crucea lui Ceausescu
(E-o metafora, fireste,
Poate se carabaneste!).
Aho, aho, români creștini,
Am fost vinduti la straini
De-o clica de asasini.
Nu ne-a mai rămas nimic
Tara a ajuns pe dric.
Nu mai e agricultura,
Educatie, cultura,
Sanatatea-i la pamant
Și prin Banci fluiera vint.
Ne fac datori, blestematii,
Pe doua-trei generatii.
Cine este vinovat?
Basescu? El e turbat!
N-ati știut ca-i derbedeu,
Un om fără Dumnezeu?
De vreti să mă ascultati:
S-avem parte de-un guvern
Sa ne duca în infern.
In trei ani de Uniune
Ne-am simtit ca-n statiune
Am prins si-o recesiune,
Ca în vremurile bune.
Criza este și la noi?
Sa ne tina un an-doi!
Ei cu ei și noi la bloc,
Ca bine le zice Boc!
Ne dadu el în ajun
Zero semne de an bun.
Trecem noi și peste asta
Impreuna cu nevasta?
Altuia dacă se poate
Ca-i mai bună decat toate.
La anul și la multi bani,
De-acum o suta de ani!
Itic vroia neaparat sa il intalneasca pe Papa. Și îi tot scria el, îi scria, Papa nimic, nu îi acorda atentie. Și trec așa 30 de ani, până când intro-o zi, Papa face o vizita în Israel. Toate bune și frumoase, se întâlnește Papa cu Primul- Ministru, discuta, pun la cale, etc. La un moment dat, Primul- Minstru zice:
— Excelenta Voastra, înainte de a pleca, as avea o rugaminte!
— Te ascult, spuse Papa
— Stiti, avem aici în Israel pe unul Itic, de 30 de ani va scrie în fiecare zi o scrisoare, va roaga sa-l primiti în audienta și de fiecare data l-ati refuzat. în spiritul cresitinatatii, n-ati vrea, dacă tot sunteți aici, sa-l primiti, sa vedeti ce vrea, e pacat, de 30 de ani vrea sa va vorbeasca, va rog eu frumos, doar 5 minute!
— Bine, bine, zice Papa, sa vina la mine!
Vine Itic, saruta mâna Papei si-i zice:
— Stiti, eu de 30 de ani vreau sa va întâlnesc, am o problema și as vrea să mă ajutati.
— Spune Itic!
— Stiti, eu am un restaurant. Mare, frumos, mancare buna, bautura buna, ieftin, toată lumea vine sa mănânce la mine.
— Bravo Itic, ești un spirit intreprinzator!
— Da, dar eu am restaurantul de la tatăl meu
— Foarte frumos, ai preluat afacerea, ai dezvoltat-o…
— Da, dar tatăl meu il avea de la tatăl lui
— Bine Itic, inteleg, a fost o afacere în familie, ati muncit din greu…
— Da, dar tatăl tatălui meu il avea de la tatăl lui
— Itic, am inteles, comertul este o trasatura a familiei, foarte frumos!
— Da, dar și tatăl tatălui tatălui meu il avea de la tatăl lui…
— Itic, ma exasperezi, nu inteleg, unde vrei să mă duci, pe vremea lui Hristos?
— Exact, vedeti, ati inteles, e vorba despre Cina Cea de Taina… A rămas neplatita…
Franz Josef Strauss a fost prim-ministru al landului Bavaria timp de zece ani.
Ben Laden moare după o criza cardiaca.
Evident se duce în Infern unde Diavolul il asteapta cu nerabdare.
— Nu știu cum sa fac, zice Diavolul, nu prea am locuri libere.
Diavolul se gandeste și spune :
— Sunt niște americani care nu-s chiar așa de rai ca tine.
… O sa trimit unul în Paradis și tu vei lua locul sau.
Iti acord favoarea sa alegi pe cine vei inlocui !
Ben Laden se declara multumit și Diavolul deschide prima ușa.
Camera 1
Richard Nixon inoata într-o piscina, 24 ore din 24.
— Nu, zice Ben Laden, nu sunt un bun inotator, nu pot face fata o zi intreaga.
Camera 2
Georges Bush sparge bolovani cu un tarnacop .
— Nu, zice Ben Laden, am mari probleme cu spatele, nu pot sparge bolovani..
Camera 3
Bill Clinton sta lungit pe un pat.
Peste el, Monica Lewinsky care-i face o felatie .
Ben Laden priveste scena si-i spune Diavolului:
— Iau acest loc !
Diavolul striga :
— Monica, poți sa iesi !
Te inlocuieste cineva !..
Medicul deseneaza o linie și apoi il întreabă pe nebun:
— Ce va sugereaza asta?
— Femei goale..
Mai deseneaza un cerc și iar:
— Dar asta ce va sugereaza?
— Femei goale..
Mai deseneaza un patrat:
— Ce va sugereaza asta?
— Femei goale..
Psihiatrul lasa jos creionul din mâna și zice:
— Vad ca aveți o idee fixa cu femei goale:
— Eu am o idee fixa? Dar cine a desenat aici toate obscenitatile astea?
Știti care-i cel mai bun regim pentru slabit?
Regimul Basescu!