Un somer merge sa se angajeze la Microsoft ca om de servicu.
Managerul de Resurse Umane responsabil cu recrutarea personalului administrativ il supune unui test de aptitudini: spalatul podelelor, spalatul geamurilor etc.
După test îi spune: Vei avea un salariu de 30 $ pe zi. Lasa-mi adresa de e-mail ca să-ți trimit formularul sa il completezi și să-ți spun unde și când sa vii în prima zi la lucru. Somerul nostru recunoaste cinstit ca nu are nici calculator, nici adresa de e-mail.
— Atunci inseamna ca tu nu corespunzi politicii de personal și deci nu te pot angaja la Microsoft, îi spune managerul.
Uimit omul pleacă și neștiind ce altceva ar putea face, cu ultimii 10 $ din buzunar cumpara o lada cu 10 kg de rosii de la supermarket, pe care, în două ore, le revinde cu profit de 100 la suta. Repetand procedeul de mai multe ori în ziua aceea ajunge seara cu aproape 100 $ mai mult decat avea dimineața.
Asa a realizat ca putea sa traiasca vanzand rosii.
Sculandu-se dimineața devreme și culcandu-se noaptea târziu omul nostru a realizat un profit bun în scurt timp. Apoi si-a cumparat o mașina pentru transportul rosiilor, iar la sfârșitul primului an a avut un intreg parc de camioane și o multime de angajati dintre someri ca și el, toți vanzand rosii.
Era momentul ca gandindu-se la viitorul soției și al copiilor sa facă o asigurare pe viața. A telefonat deci unei companii de asigurari și a ales o asigurare foarte scumpa, care sa reflecte noua lui situatie de milionar. La sfârșitul convorbirii, persoana cu asigurarea i-a cerut adresa de e-mail pentru a-i trimite documentatia. Când omul nostru a spus ca nu are așa ceva, persoana de la compania de asigurari a fost uimita: Cum ai reusit atunci sa faci o asemenea avere fără internet, e-mail și e-commerce? Imagineaza-ti unde ai fi fost acum dacă ai fi fost conectat de la început.
Milionarul rosiilor a răspuns prompt:Îmi imaginez. As fi fost om de serviciu la Microsoft.
Morala:
1) Internetul, e-mail și e-commerce-ul nu trebuie sa ne conduca în viața.
2) Dacă nu ai e-mail, dar muncești din greu, încă poți deveni milionar.
Care este asemanarea dintre un calculator și un bărbat?Amandoi sunt greu de cap, au memorie insuficienta și mereu apare ceva mai bun!
Faza cu barza în varinata moderna — Cum se minte un copil în ziua de azi:
— Tata, cum am aparut eu pe lume?
Tata zice:
— Fiule, cred ca într-o zi tot ai sa afli! Pai, eu și cu maica-ta am intrat, într-o zi, într-o camera de chat a Yahoo. Am aranjat apoi o intalnire via e-mail cu maica-ta și ne-am intalnit într-un Internet cafe virtual. Ne-am strecurat într-o camera privata, unde maica-ta a fost de acord cu un download din hard-ul meu. Imediat ce eram gata de upload, am descoperit ca nici unul dintre noi nu folosise firewall-ul si, fiindca deja era prea târziu sa dam delete, noua luni mai târziu a aparut un mic popup binecuvantat care a tipat din toți rarunchii: Youve Got Male!.
Un copil sarman i-a trimis o scrisoare lui Mos Craciun în care scria tremurat și cu litere sui:
Draga Mos Craciun,
Eu mi-as dori un calculator cât de ieftin dar parintii mei nu au bani și cred ca nici tu nu ai putea sa-mi trimiti așa ceva dar cate lucruri frumoase n-as putea sa fac eu cu un calculator?
toți colegii mei au calculator și se lauda dar eu nu m-as lauda și as face tot felul de minunatii care ar aduce numai bucurie alor mei. Fiindca nu cred c-o sa-mi poți trimite un calculator te rog sa-mi trimiti o ciocolata.
Scrisoarea a fost pusa la cutie și a ajuns la oficiul postal de care apartinea copilul și fiindca nu avea timbru diriginta a decis s-o deschida și citind-o i-au dat lacrimile. S-a sfatuit cu colegele și au pus mâna de la mana, au cumparat un calculator ieftin și l-au trimis din partea lui Mos Craciun copilului amarat.
După câteva zile în cutia de scrisori a aparut un alt plic scris de aceeași manuta tremuranda și femeile l-au deschis curioase. Iata ce scria:
Mos Craciun,
Multumesc pentru calculator și promit ca o sa fac cele mai minunate lucruri cu el și o sa invat și mai bine și o sa fiu și mai cuminte și o sa auzi despre mine numai lucruri de lauda. Dacă ai fost așa de bun și mi-ai cumparat calculator sunt sigur ca mi-ai trimis și o ciocolata dar au furat-o curvele alea de la Posta.
Bulisor povesteste cum a petrecut ziua de sambata la bunici:
— A fost foarte ciudat: bunica și bunicul stateau pe canapea, nu aveau în fața nici televizor, nici calculator, se uitau doar unul la altul..
Iar acesta se numeste buton, spuse inginerul, și foloseste la deschiderea calculatorului.
— Și de ce se numeste buton, întrebă un elev?
— Pentru ca, dacă ar fi folosit pentru inchiderea calculatorului, el s-ar fi numit butoff.
La poarta Raiului ajunge un inginer. Sf. Petru il întreabă:
— Tu cine ești?
— Sint inginer și vreau sa intru.
— Nu aici, locul tău e JOS.
Ajunge inginerul în Iad. Cum se plictisea, începe sa mestereasca: scari rulante, aer conditionat, piscine, pune la punct o retea Internet.
Peste o vreme Cel de Sus discuta cu Talpa Iadului la telefon.
-Și ce mai e nou?
-E exceptional. Am un inginer care a facut minuni (si-i povesteste inventiile).
Dumnezeu, evident agasat, îi răspunde:
— Dar ce cauta acolo un inginer, locul lui e aici la Mine. Sa știi ca te dau în judecata!
La care Talpa Iadului îi răspunde:
— Și unde crezi ca vei gasi un avocat!!
Epoca de piatra…
El cu Ea stau în fața focului.
Ea catre el:
— Iubitule, spune-mi ceva ce încă nu am auzit de la nimeni!
El:
— INTERNET.
Odata, mama îi spune lui Bulă de ziua lui:
— Sa știi ca trebuie sa imparti și cu fratele tău tortul!
— Și bomboanele?
— Si.
— Și prajiturile?
— Totul.
— Urrrraaaaaa! Mama lui il întreabă:
— Ce, , ura?
— Am spart calculatorul! Inseamna ca impartim și bataia!
Cele 10 porunci ale Facebook:
1. Eu sunt reteaua ta sociala; sa nu ai conturi pe alte retele sociale în afară de mine.
2. Sa nu îți faci profile false.
3. Sa lasi comentarii la activitatile prietenilor tai.
4. Adu-ti aminte sa intri cât mai des pe Facebook.
5. Socializeaza cu prietenii tai.
6. Sa nu ignor nici o cere de prietenie, aplicatie, invitatie.
7. Sa nu postezi poze indecente.
8. Sa nu furi prietenii pritenilor tai.
9. Ajuta-ti vecinii pe Farmville.
10. Sa nu pui status sau stare civila mincinoasa.
— Cum îți dai seama ca o blonda a umblat la un calculator?
— Vei gasi pasta corectoare pe monitor…