Baba viseaza într-o noapte ca Dumnezeu vorbește cu ea și îi promite ca o sa mai traiasca 35 de ani, pentru că a fost credincioasa? A două zi, se duce baba la o clinica de chirurgie estetica și cere sa i se faca: Lifting, liposuction, silicoane, vopsea blonda, etc. Ce mai, după două zile cu banii de inmormantare era ca Pamela Anderson! Iese din clinica și o calca un autobuz. La poarta Raiului întreabă:
— Doamne, dacă mi-ai mai promis 35 de ani, de ce m-ai omorat?
— Nu te-am mai recunoscut!
Dumnezeu, după ce a facut bărbatul și femeia, își admira opera.
Intai îi cade privirea asupra bărbatului:
— Ce minunatie, ce opera reusita, cata frumusete! apoi se uita și la femeie:
— Eh… Tu va trebui sa te machiezi putin…
10 bărbați se arata în fața portii raiului înaintea lui Sf. Petru.
Sfantu Petru le zice bărbaților: toți cei care si-au inselat nevasta sa facă un pas în fața.
6 oameni pasesc, la care Sfantul Petru spune: voi 6 veniti cu mine în rai, restul de 4 ramaneti aici.
Cei 4 protesteaza dar Sfantul Petru le spune ca pacatul se iarta dar prostia nu.
Asta a fost versiunea cu bărbații.
Versiunea cu femeile: 10 femei se prezinta la portile raiului.
Sf. Petru: cele care si-au inselat soțul sa facă un pas în fața.
9 femei fac un pas în fața.
Sfantul Petru zice: voi 9 urmati-ma și luati-o și pe surda aia cu voi)
Dracu își cauta o soție cuminte, frumoasa, desteapta, devreme acasă, femeia perfecta, și o cauta, și o cauta… și nimic. Se gandeste sa apeleze la Dumnezeu:
— Doamne, ajuta-ma și pe mine s-o gasesc ca de ani de zile o caut.
— Du-te și pune în cea mai populata zona de pe pamant o oglinda, cea care nu se va uita în ea, pe aia sa o iei de nevasta.
Zis și facut. Pune Dracu oglinda și se insoara.
MORALA1 (pt bărbați): Baieti, nu mai cautati femei cuminti, ca una a fost și a luat-o dracu
MORALA2 (pt femei): Fetelor nu mai fiti cuminti, ca va ia dracu.
Dumnezeu vrea sa vadă cum invata studentii în preajma sesiunii și trimite un inger pe pamant. Cu o luna înainte de sesiune merge ingerul pe la medicinisti. Deja se pusesera pe invatat. Cei de la drept și inginerie stateau, beau bere, mai jucau cate un fotbal, își omoreau timpul cu ceva.
Cu o saptamana înaintea sesiunii coboara iarasi ingerul. Cei de la medicina mancau efectiv cursurile. Cei de la drept invatau și ei pe rupte. Inginerii stateau relaxati. O zi înainte de sesiune. Medicina sta relaxata, fumeaza o tigara, etc. Dreptul mai rasfoieste cate un curs. La ingineri: `Mah, da-mi și mie cursurile sa mi le trag la xerox`, `Nu sti ceva exercitii?`, `Da-mi referatele sa mi le copiez și eu`. Seara `Da-mi Doamne noroc, ajuta-ma Doamne`
Merge ingerul în ceruri sa dea raportul Sefului. La care acesta `Pai sa-i ajutam pe cei care se roaga`
Un pelerin creștin trebuia sa ajunga la o manastire în varful muntilor și avea de strabatut o pădure plina cu animale salbatice. .. Pe la jumatatea drumului da nas în nas cu un urs, fuge dar ajunge pe marginea unei prapaștii și vazand ca nu mai are scapare cade în genunchi își impreuneaza palmele și se roaga:
— Da Doamne ganduri creștine acestei fiare!
O lumina alba strabate cerul și loveste ursul care își impreuneaza și el palmele și se roaga:
— Binecuvinteaza Doamne aceasta masa..
Preotul adevărat este acela ce-si oficiaza slujba la propria-i inmormantare.
Ion moare și se duce în rai. Pe când statea la rand la poarta raiului, il auzea pe Petru.
— Tu ce ai facut?
— Am inselat nevasta, am furat..
— Treci.
— Tu?
— Am mintit, m-am culcat cu minore.
— Treci. Ajunge Ion.
— Tu ce ai facut?
— Nimic rau, sfantule. Niciodata.
— În iad cu tine.
— De ce, sfantule?
— În rai iertam proștiile, nu și proștii.
Avionul Sanctitatii, Papa Ioan Paul al — II — lea aterizeaza pe aeroportul Baneasa. După o ceremonie fastuoasa acesta se urca în Papamobil și porneste pe traseul stabilit de oficialitati, cu viteza de 40 Km/h. După o bucata de drum parcursa, Papa începe sa se plictiseasca și îi spune soferului sa opreasca. Acesta nedumerit coboara și se indreapta catre Sanctitatea sa. Papa:
— Hai urca în spate, în locul meu ca am început să mă plictisesc și sa amortesc. Vreau sa conduc eu!
Soferul:
— Dar nu se poate așa ceva! Va rog frumos îmi pierd slujba!
— Auzi eu sunt al mai mare aici! Tie clar?
Se urca Papa la volan și începe sa fuga cu 150, 160 pe la arcul de triumf. Un polițist vazand mașina gonind, o oprește cu chiu cu vai! Vazand cine este în mașina raporteaza imediat superiorului. Polițistul:
— Sefu` am oprit o mașina și cred ca am dat de belea!
Superiorul:
— Un deputat sau senator, nu?! ai dat de dracu!
Polițistul:
— Nu sefu`, mai mare!
Superiorul:
— Un ministru, asta e, nu? Poti să-ți iei adio!
— Nu sefu`, mare, mare!
— Pe Radu Vasile, cumva? Nu ești sănatos la cap!
— Nu sefu`, mare de tot!
— E clar l-ai oprit pe Constantinescu! Dai drumul imediat ca altfel ne paste un necaz mare, idiotule!
— Nu sefu`, e mare de tot, domne’!
— Da, cine e asta?
— Nu știu sefu`, dar il are sofer pe Papa!
Un preot locuia lângă o manastire și avea 10 gaini și un cocos.
Cocosul din când în când disparea, dar aparea până seara. Ultima data când a zburat nu s-a mai intors și preotul, primul lucru duminica în biserica, a întrebat lumea:
— As vrea sa știu dacă cineva are un cocos?. Și toți bărbații s-au sculat în picioare..
— Nu, nu, nu, am vrut sa intreb dacă cineva a vazut un cocos?..si toate femeile s-au sculat în picioare..
— Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa știu, vreau sa știu dacă cineva de aici a vazut un cocos care nu-i apartine? Și jumatate din femei s-au sculat în picioare..
— Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa știu, vreau sa știu dacă cineva a vazut cocosul meu?.. și toate maicutele s-au sculat în picioare.
Undeva, în afară manastirii, este violata o calugarita. De urgenta, este chemat un doctor care o examineaza și ridica neputincios din umeri:
— N-am ce sa-i fac! Aici trebuie un specialist în chirurgie plastica.
Este adus un chirurg specialist care, vazand starea jalnica în care se afla biata calugarita, exclama:
— Sfinte Doamne! Nici nu știu de unde sa incep!
Stareta il lamureste:
— Mai intai și intai indeparteaza-i zâmbetul asta indecent de pe fata!