Vine un american în România să-şi pornească o mică afacere la ţară, o fabrică. Găseşte un ţăran care avea de vânzare ceva pământ, se înţelege la preţ cu acesta şi rămâne să îl cumpere cu condiţia ca ţăranul să-şi ia stupii care-i avea pe un colţişor al terenului, că albinele înţeapă şi îi dau bătaie de cap. Ţăranul încearcă să-l convingă că nu înţeapă şi să le lase acolo, pentru că nu ocupă loc mult, dar americanul tot nu vrea. Atunci ţăranul îi spune:
- Mă americanule! Eu te leg gol puşcă de un copac o noapte întreagă şi dacă se atinge o albină de tine, îţi dau tot pământul pe gratis!
Americanului îi surâde ideea, preferând să-l înţepe o albinuţă pentru deluşoarele pe care le avea în faţa ochilor, şi acceptă. Vine a doua zi ţăranul; îl găseşte pe american tot supt, sfrijit, dacă mai avea vreo zece kilograme de tot.
- Ce-ai păţit, mă? S-a atins vreo albină de tine?
- Nu, mă, ţărane... Dar viţelul ăsta n-are mama?!
Ceauşescu inspecta felul în care ţăranii executau lucrările de primăvară. Din elicopter, vede un tractor oprit şi doi tipi dormind la umbra lui. Comandă coborârea, se duce la ei, ăia se treziseră.
Ceauşescu:
- Cum te cheamă pe tine?
Unul dintre ei:
- Apăi, eu mi-s Petru...
- Dar pe tine, cum te cheamă?, îl întreabă el pe celălalt.
- Io mi-s Semion...
- Şi voi acum de ce nu semănaţi?
- Apoi, dară, cum să semănăm, dacă nu suntem fraţi?
Un englez, smintit ca toţi englezii, umbla prin Carpaţii noştri ca să culeagă folclor. Coborând o vale, vede un bade cu oile. Fericit că poate să-şi demonstreeze veleităţile lingvistice, intră în vorbă cu baciul:
- Ce faci, bade? Paşti oile?
Baciul se uită la nimurica roşcată şi curios îmbrăcată, se scarpină pe creştet şi îşi vede de oi mai departe. Englezul, înfuriat, scoate ghidul de conversaţie din buzunar şi-şi repetă întrebarea.
- Ziua bună, bade! Ce faci, paşti oile?
Baciul îl ignoră complet, iar, după un timp, se uită la inglez, îşi dă clopul pe spate şi-i zice:
- Hey, men, I think you have an obsesion.
- Ale matale-s oile?, întreabă un turist pe un cioban.
- Păi, cum!
- Şi le duci la păscut?
- A, nu. La autofurajare.
Pe un drum rău, un ţăran cu o căruţă încărcată până la refuz, trasă de un singur măgar, nu putea urca o colină. Trece un drumeţ care îl ajută, împingând căruţa din spate. Când ajung ei, în sfârşit, în vârful dealului, la un drum mai bun, săteanul mulţumeşte drumeţului:
- Mulţumesc, domnule, că m-ai ajutat. Cu un singur măgar nu mai ajungeam eu în deal astăzi...
Badea Gheorghe se duce în Coreea. La aeroport, îl aşteaptă un coreean foarte amabil, care-l salută:
- Yon Kunkoy!
Iar românul nostru se prezintă îndată:
- Gheorghe... Cu două!...
Un ţăran nu avea un cal şi calul nu avea nimic împotrivă.
Furnica trudea la un bob de grâu. Apare greierele cu o Dacie nounouţă.
- Salut, surioară, ce faci?
- Iată, mă pregătesc de iarnă, că se anunţă o iarnă grea, dar tu ce faci?
- Eu, zice greierele, mi-am luat o Dacie nouă şi mă plimb.
Pleacă greierele şi, după o săptămână, apare cu un Mercedes meseriaş.
- Salutare, surioară, ce mai faci? Tot de iarnă te pregăteşti?
- Iată, mă pregătesc de iarnă, că se anunţă o iarnă grea, dar tu ce faci?
- Eu, zice greierele, mi-am luat Merţanul ăsta şi mă plimb.
Pleacă greierele şi, după o săptămână, apare cu un Ferrari meseriaş.
- Salutare, surioară, ce mai faci? Cum merge cu strânsul recoltei?
- Iată, mă pregătesc de iarnă, că se anunţă o iarnă grea, dar tu ce faci?
- Eu, zice greierele, m-am săturat de viaţa asta monotonă de la ţară, mi-am luat Ferrari-ul ăsta şi am să plec la Paris să mă distrez puţin.
- Dacă mergi la Paris, zice furnică, poate treci şi pe la Versailles şi, dacă te întâlneşti cu La Fontaine, bagă-l în aia a lu’ mă-sa cu fabula lui cu tot!
Un grup de turişti prin Apuseni găsesc întâmplător o peşteră.
Intră, o vizitează, totul era foarte fain, numai că mirosea îngrozitor.
Când ies afară, se întâlnesc cu un baci. Îl întreabă:
- Dom’ne, ce e cu peştera asta, e foarte frumoasă, dar de ce pute aşa îngrozitor înăuntru?
- Apăi, dragii mei, răspunde baciul, e o întreagă legendă. Pe vremuri, înăuntru trăia un căpcăun. De două ori pe an, cobora în sat şi răpea cea mai frumoasă femeie. Tot aşa, până când au rămas sătenii numai cu urâţenii de femei, pe care nu le mai folosea nimeni, şi, deci, satul era în pragul dispariţiei. Atunci, s-au adunat sătenii să se sfătuiască cum să scape de căpcăun. S-au gândit să îl cheme pe Făt Frumos. I-au dat un fax şi, după cam o săptămână, a venit. A intrat Făt Frumos în peşteră, l-a luat pe căpcăun şi l-a înfipt până la glezne în pământ. Căpcăunul s-a enervat şi l-a băgat pe Făt Frumos până la genunchi. Ăsta, ce, să se lase mai prejos? Îl ia pe căpcăun şi-l bagă până-n brâu în pământ. Căpcăunul, cu ultimele puteri, îl ia pe Făt Frumos şi-l bagă până la subsuori. Făt Frumos, nervos ca dracu’, îl ia pe căpcăun, îl bagă până în gât, scoate paloşul şi-i taie beregata. Sătenii, fericiţi, au tras un chef de pomină — vreo două săptămâni au tot băut. Ca răsplată pentru Făt Frumos, i-au dat-o pe cea mai frumoasă dintre urâtele pe care le mai aveau.
Ăştia doi s-au căsătorit şi au trăit aici până la adânci.
Turiştii fură şi nu prea captivaţi de poveste:
- Bine, dom’ne, dar tot n-am înţeles, ce pute aşa în peşteră?
- Apăi, nu ştiu, s-o fi căcat vreunul pe acolo!