Colaborare Un tip elegant intră într-un renumit magazin de bijuterii însoţit de o superbă domnişoară. Împreună, aleg un colier de 50.000 de euro pentru ea. Fără ezitare, omul scoate carnetul de cecuri şi îl completează cu suma respectivă. Vânzătorul era un pic încurcat, deoarece suma era considerabilă şi era prima dată când îi vedea pe cei doi.
- Am sentimentul că vă gândiţi în sinea dumneavoastră dacă cecul are acoperire sau nu..
- Hmmm, păi, da...
- Astăzi e sâmbătă şi banca mea este închisă, dar iată cum propun să facem: eu vă las cecul completat, iar bijuteria rămâne la dumneavoastră în magazin. Luni vă duceţi la bancă, încasaţi cecul şi apoi trimiteţi colierul prin curier domnişoarei, zise omul în timp ce se sorbea din ochi cu tânăra.
Bijutierul, satisfăcut de această propunere, acceptă. Când se duce luni la bancă, însă, stupoare: cecul nu avea acoperire. Consternat, bijutierul telefonează clientului, care îi spune:
- Dar nu este nimic grav! Pe dumneavoastră nu v-a costat nimic, iar eu am petrecut gratuit o noapte sălbatică cu domnişoara. Vă mulţumesc pentru colaborare!
Un pacient care aştepta după un transplant de cord, i se oferă, de către doctor, următoarele alternative:
- Avem trei posibilităţi, trebuie să vă hotărâţi pentru una. Una este inima unui atlet tânăr şi sănătos care a murit într-un accident de maşină. A doua este a unui om de afaceri care nu a băut şi fumat niciodată în viaţă şi care a murit într-un accident cu avionul său privat, iar a treia a unui avocat care a murit după ce a practicat 30 de ani.
- O iau pe cea a avocatului, zice pacientul...
După reuşita transplantului doctorul îşi întreabă pacientul de ce sa hotărât în acest fel.
- Foarte simplu, zice acesta, am luat inima care nu a fost deloc folosită...
Un domn revine din Canada după 30 de ani în oraşul natal. Acolo, merge la un restaurant. Intră omul, se aşează la masă şi aşteaptă.
Vine chelnerul şi îi da meniul. Omul refuză politicos meniul, ia lingura din dreapta sa şi începe să o miroasă. După 2 minute zice:
- Simt că aveţi ciorba de burtă, ciorba de perişoare, ciorba de fasole şi supa de tăiţei, iar specialitatea casei este ciorba de burtă.
Chelnerul rămâne perplex.
- De unde ştii, domnule?
- Se simte pe lingură, are miros mai puternic de ciorbă de burtă, de aia se serveşte mai des, e specialitatea voastră. Aş dori o porţie.
Urmează felul doi, chelnerul dă să-i zică omului ce poate alege, dar acesta îl opreşte iarăşi, ia furculiţa şi o miroase. După două minute zice:
- Serviţi antricot de porc, friptură de pui la rotisor şi sărmăluţe, dar specialitatea dvs sunt micii cu muştar.
Chelnerul, din nou perplex, merge la bucătărie, ia o linguriţă, o cheamă pe doamna Lenuţa, bătrâna bucătăreasă şi-i băgă linguriţa în chiloţi. Revine cu linguriţa la masă şi îl întreabă pe client:
- Ia hai să vedem domnule, dacă ştii şi ce desert avem!
Clientul ia linguriţa, n-o miroase nici cinci secunde şi strigă:
- Cum?? Lenuţa încă mai lucrează aici?
În cimitir, groparul săpa liniştit şi din când în când mai trăgea şi din ţigară. La un moment dat, vede cum dintr-un mormânt iese o mână. Sapă şi fumează în continuare liniştit. Nu după mult timp, din pământ iese mortul cu totul. Groparul sapă şi fumează în continuare liniştit. Mortul încearcă să îl sperie. Groparul sapă şi fumează în continuare liniştit. Vede mortul că nu are ce să-i facă, se îndreaptă spre gardul cimitirului şi vrea să sară. Dintr-o dată, se trezeşte cu ditamai lopata după ceafă.
GROPARUL: Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta.
Aventuri din vacanţă Ion şi Gheorghe îşi fac vacanţele separat. Ion se întoarce din vacanţă de iarnă mulţumit.
- Ei, pe unde ai umblat, Ioane?
- Prin Suedia!
- Şi cum sunt scandinavele?
Ion dă din colţ în colţ, nu are un răspuns clar. Acasă, caută în dicţionar: Aha, scandinave, adică femeile de acolo! Cum de nu am ştiut, să mă fi lăudat, că aveam cu ce!
Anul următor, Ion se întoarce din vacanţă bronzat.
- Ei, Ioane, pe unde ai mai fost?
- Grecia, ţară frumoasă!
- Ei, dar elenele?
Ion rămâne iar mut. Nervos, acasă, căută din nou în dicţionar:
Aha, femeile de acolo!
Un an mai târziu, Ion se întoarce iar bronzat.
- Şi cum a fost în Egipt, Ioane?
- Frumos, cald, cămile, nisip, soare...
- Şi piramidele?
- Nişte curve!...
Ecuaţii de viaţă.
Calcule făcute de ingineri Ecuaţia 1 Omul = mâncat + dormit + muncă + distracţie Măgar = mâncat + dormit Atunci:
Omul = măgar + muncă + distracţie Deci:
Omul - distracţie = măgar + muncă Cu alte cuvinte:
Omul care nu ştie să se distreze = Măgar la muncă Ecuaţia 2 Bărbat = mâncat + dormit + câştig bani Măgar = mâncat + dormit Atunci:
Bărbat = Măgar + câştig bani Deci:
Bărbat - câştig bani = Măgar Cu alte cuvinte:
Bărbatul care nu câştigă bani = Măgar Ecuaţia 3 Femeia = mâncat + dormit + cheltuială Măgarul = mâncat + dormit Atunci:
Femeia = Măgar + cheltuială Deci:
Femeia - cheltuială = Măgar Cu alte cuvinte:
Femeia care nu cheltuie = Măgar Dacă includem ecuaţia 2 în ecuaţia 3 Bărbatul care nu câştigă bani = Femeia care nu cheltuie Deci:
Bărbatul câştiga pentru a nu lasă Femeia să devină Măgar (Postulatul 1) Şi:
Femeia cheltuie pentru a nu lăsa Bărbatul să devină Măgar (Postulatul 2) Deci avem:
Bărbat + Femeie = Măgar + câştig bani + Măgar + cheltuială Atunci, din postulatele 1 şi 2 putem trage concluzia:
Bărbatul + Femeia = 2 Măgari care trăiesc fericiţi împreună!
Bacalaureatul la chinezi (fără camere de video de supraveghere)
Lucruri pe care nu ai vrea să le auzi în timpul operaţiei tale:
- Ce vrei să spui, nu era vorba despre o operaţie de schimbare de sex?
- La dracu! Pagina 47 lipseşte din manual.
- Dă-mi chestia aia... aia.. cum îi zice?
- Iarăşi nu merge lumina.
- Vino înapoi cu chestia aia. Câine rău!
- Păstrează asta! Vom avea nevoie de ea la autopsie.
1
Joe, Mike, Mary şi Tom, tineri, vorbeau între ei despre profesiile lor de vis.
- Mi-ar plăcea să fiu avocat, ca să-i pot apăra pe concetăţenii mei, zise Joe.
- Mie mi-ar plăcea să fiu parlamentar, ca să pot elabora legi în beneficiul concetăţenilor mei, zise Mike.
- Eu vreau să fiu doctoriţă, ca să-i tratez pe concetăţenii săraci, zice Mary.
- Tom, tu ce vrei să fii?, întreabă Joe.
- Aş vrea să fiu concetăţean, a replicat Tom.
Doi nebuni se hotărăsc într-o zi să evadeze din ospiciu, iar, ca să reuşească, trebuiau să sară cam 100 de garduri. Nicio problemă.
Plănuiesc ei vreo două zile şi apoi pleacă. Încep să sară, şi să sară, şi iar să sară, până sar vreo 50 de garduri. Unul dintre ei îl întreabă pe celălalt:
- Mai poţi?
- Mai pot!
Şi aşa mai sar ei vreo 20, când:
- Mai poţi?
- Mai pot!
Mai sar 20 şi iar:
- Mai poţi?
- Nu mai pot, hai să ne întoarcem!
La seminarul de psihologie, profesorul prezintă cele trei stări ale psihicului uman: starea de calm, de iritare şi de enervare.
Scoate un celular, formează un număr de telefon şi spune:
- Alo, bună seara, aş dori cu Gică!, spune profesorul.
- Gică nu locuieşte aici!, spune persoana, cu calm.
- Aceasta a fost starea de calm, spune profesorul.
Formează acelaşi număr de telefon:
- Alo, bună seara, Gică este acasă?
- Domnule, v-am mai spus, Gică nu locuieşte aici!, spune aceeaşi persoană, cu iritare.
Profesorul explică:
- Aceasta a fost starea de iritare.
Formează pentru a treia oară acelaşi număr de telefon:
- Alo, bună seara, Gică este acasă?
Persoana, de-a dreptul enervată, îi răspunde:
- Domnule, fir-ai tu să fii, nu este nici un Gică aici!
- Acestea au fost cele trei stări, concluzionează profesorul.
Un student inteligent vine din spate şi zice:
- Mai există o stare a psihicului uman, domnule profesor: starea de disperare.
Ia telefonul, formează acelaşi număr şi spune:
- Alo, sunt Gică, m-a căutat cineva?...
La linia fierbinte psihiatrică:
¾ Dacă sunteţi obsesiv, apăsaţi 2 în mod repetat.
¾ Dacă aveţi mai multe personalităţi apăsaţi 3,4,5,6.
¾ Dacă suferiţi de paranoia, ştim cine sunteţi şi ce vreţi, aşteptaţi până aflăm de unde sunaţi.
¾ Dacă auziţi voci, ascultaţi cu atenţie şi una vă va spune ce trebuie să apăsaţi.
¾ Dacă aveţi halucinaţii, atunci aveţi grijă că ceea ce ţineţi la ureche este viu şi o să vă muşte!