“Vara”, de George Coşbuc, spicuiri din comentariile unor elevi:
- G.C. vede peisajul ca şi cum în locul oamenilor erau animale care se asemănau cu spicele.
- Copilele sunt ca un fenomen de natură, aşa de vii le vede autorul.
- Lui G.C. îi plac foarte mult fetele care îşi săltă foarte mult veşmântul în mod tradiţional.
- Vedem că bourii sunt ca tinerii şi graurii că bătrânii. Aceste vieţuitoare împreună cu autorul nu pot face altceva decât să zburde şi să behăie.
- Lanul de grâu era împărţit în două zone care cântau toţi odată.
- Veşmintele fetelor sunt subţiri dând dovadă de melancolie.
- G.C. parcă a trăit în cer şi este prima dată pe pământ.
Concurs cu ghicitori la Radio Erevan:
→ Un om sta la masa într-un restaurant şi mănâncă tot felul de mâncăruri: supe, fripturi, desert, bea vin, toate într-un ritm alert, timp de mai multe ore. După aceea, iese pe uşa din restaurant şi moare. De ce?
Răspunsul premiat a fost:
→ Omul se afla într-un vagon-restaurant.
Germana este simplă. O persoană cunoscătoare a limbii latine şi obişnuită cu declinarile o învăţa fără mari dificultăţi. Profesorii de germană spun acest lucru la începutul fiecărui ciclu de studii.
Se trece, apoi la iniţierea în der, die, das, den, des, dem etc. şi din nou se reaminteşte că tot restul este de o logică elementară.
Ca să ilustrăm aceste afirmaţii, să luăm un exemplu practic. Pentru început, să deschidem Manualul de Limba Germană. Este un volum minunat, cu coperţi cartonate, publicat la Dortmund şi care povesteşte despre obiceiurile hotentoţilor (în germană: Hottentotten - observaţi cât e de simplu!).
În carte se relatează cum cangurii (Beutelratten) sunt prinşi şi închişi în cuşti (Kotter), acoperite cu o ţesătură (Lattengitter) care să-i ferească de ploi. Aceste cuşti se numesc în germană 'cuşti acoperite cu pânză' (Lattengitterkotter) şi, atunci când conţin un cangur, ele sunt numite Lattengitterkotterbeutelratten.
Într-o zi, hotentoţii au arestat un asasin (Attentater) , acuzat că ar fi omorât o mamă (Mutter) hotentotă (Hottentottenmutter), având un fiu cam prostuţ şi bâlbâit (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeşte, în germană, Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.
Poliţia îl prinde pe asasin şi îl închide provizoriu într-o cuşcă pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter). Dar captivul evadează.
Imediat, toţi pleacă în căutarea fugarului şi, deodată, un războinic hotentot se întoarce strigând:
RĂZBOINICUL HOTENTOT: Am prins asasinul (Attentater)!
ŞEFUL DE TRIB: Da? Care?
RĂZBOINICUL: Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, răspunde războinicul.
ŞEFUL DE TRIB: Cum adică, asasinul din cuşca de canguri acoperită cu pânza?
RĂZBOINICUL HOTENTOT: Păi, pe Hottentottenstottertrottelmutterattentater (asasinul mamei hotentote a copilului prostuţ şi bâlbâit).
ŞEFUL DE TRIB: A, da! Puteai să zici de la început că l-ai prins pe Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotterbeuterattentater QED: După cum vedeţi, limba germană este o limbă extrem de simplă.
Întrebare la Radio Erevan:
- Cu cine ar fi bine să mă căsătoresc: cu o tipă frumoasă la care să se uite toţi şi poate să încerce să se dea la ea sau cu una de care să fiu sigur că nu va încerca nimeni să mi-o reguleze?
Răspuns:
→ Ai de ales: să mănânci o prăjitură cu prietenii sau un căcat singur.
Dialog în direct la Radio Erevan.
- Aici Radio Erevan, cu ce vă putem ajuta?
- Uite, de dimineaţă am ieşit să mă plimb prin parc...
- Dar ce doriţi de la noi?
- Şi cum mă plimbam aşa, am luat-o pe o alee mai lăturalnică...
- Totuşi, aveţi să ne puneţi o întrebare?
- Şi, când mă uit pe jos, văd un portofel. Domnule, era plin de bani, erau acolo vreo 15.000$...
- O groază de bani, dar de ce aţi sunat la noi?
- Când mă uit mai bine în portofel, văd că era şi un act de identitate; pe om îl cheamă Iţic...
- Vreţi să aflăm cum să-l găsiţi de domnul Iţic?
- A, nu eu doar vroiam să-i dau o dedicaţie.
Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că a omorât-o pe soţia lui.
- Fapta dumneavoastră este abominabilă. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cât de cât plauzibile care să vă poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă, încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne, înainte să continuăm procesul trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, şi la parter locuieşte o familie de pitici.
- În ziua respectivă i-am spus soţiei:
- E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
- Da, răspunde soţia, sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut sa spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeşte pigment.
- Mă laşi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numeşte pergament.
- Cum poţi dragă să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul „fragment“, ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine, că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mână şi îmi spune:
- Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mână şi îi spun “Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie, care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
- Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
- Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ăla a fost Hector şi era troian.
- Hector e unitatea de măsură a suprafaţei, blegule...
- Ăla e hectar, draga mea.
- Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
- Ăla se numeste nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta, pe care o cântau două prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile.
- Ăla se numeşte duel.
- Pe dracu’, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simţit ca mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
- Eşti liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.
La ora 4 dimineaţa, un bărbat beat mangă suna la interfonul unui bloc. Răspunde o femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soţul tău e acasă?
- Da!
Tipul închide şi sună la alt apartament. Răspunde altă femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soţul tău e acasă?
- Da!
Închide iar tipul şi sună la alt apartament, unde îi răspunde tot o femeie:
- Da? Cine e?
- Auzi, soţul tău e acasă?
- Nu!
- Bun! Vino jos atunci, să vezi dacă nu sunt eu!
Doi pureci stau de vorbă:
- Cum de ai răcit în halul ăsta, pe unde ai hoinărit?
- Păi, eu am stat în barbă la un popă la o înmormântare şi era foarte frig.
- Băi fraier eşti! De ce nu faci ca mine: eu stau tot timpul la cucoane în căldurică mare, acoperit, parfumat!
După vreo două-trei zile, iar se întâlnesc, sănătatea purecului fiind mai grav afectată.
- Măi, dar de ce nu m-ai ascultat?
- Eu te-am ascultat, m-am plasat într-un asemenea loc, dar tot în barbă la popa am ajuns.
Un tâmplar şi un beţiv mor în aceeaşi zi. Ajung în rai în faţa lui Dumnezeu.
- Tâmplarule, tu mergi la tâmplărie, iar tu, beţivule, mergi la bar.
Tâmplarul sare în sus de nervi, că el a lucrat toată viaţa şi-l întreabă pe Dumnezeu de ce l-a trimis la atelier şi-l întreabă pe Dumnezeu unde este dreptatea judecăţii Sale.
- Când îţi dădeai cu ciocanul peste degete spuneai: Dumnezeul mă-tii, iar beţivul, când bea, spunea: Doamne ajută!
Un popă stătea în biserică, când deodată se porneşte o furtună puternică, în urma căruia se surpă un dig şi începe să vină apă. La uşa bisericii se opreşte un camionagiu, şi-i spune popii:
- Hai, popă, urcă în maşină, că te ia valul.
- Nu, Dumnezeu mă va salva!
Mai târziu, când apa era până la brâu, vine unul cu barca.
- Hai, popă, urcă, te ia valul.
- Nu, Dumnezeu mă va salva!
Apoi, când apa urcă până la acoperişul bisericii, popa se suie pe biserică. Vine un elicopter, iar pilotul îi zice:
- Hai, popă, urcă, ai să te îneci.
- Nu, Dumnezeu mă va salva!
După ce pleacă elicopterul, popa se îneacă şi ajunge în faţa lui Dumnezeu, pe care-l întreabă:
- De ce nu m-ai salvat, Doamne?
- Dar ce, maşina, barca şi elicopterul nu ţi-au fost de-ajuns?
Intrând în clubul azilului de nebuni, doctorul rămase descumpănit: toţi nebunii stăteau lângă pereţi, se deschidea uşa, intra un nebun, în pielea goală, se rotea ca la parada modei şi anunţa:
- Eu sunt bomba atomică!
- Uraaaa!, ovaţionau nebunii.
Ieşea şi intra altul, tot în pielea goală:
- Eu sunt bomba cu neutroni!
- Uraaa!
A urmat bomba cu hidrogen, bombă cu fragmentare. La urmă, intră unul sfrijit şi zise cu o voce pierită:
- Eu... sunt bomba... cu efect întârziat!...
Toţi nebunii, în loc să aplaude, au evacuat sala clubului în mare grabă, pe uşi, pe ferestre, pe unde au putut.
DOCTORUL (intrigat): De ce v-aţi speriat în halul ăsta de pirpiriul care făcea pe bomba cu efect întârziat?
- Păi, domnu’ doctor, mai era puţin şi făcea bum!, dumneavoastră n-aţi văzut ce fitil scurt avea?