Un cuplu intră într-un restaurant. La una din mese, femeia îl vede pe fostul soţ.
- De şapte ani de când ne-am despărţit, bea într-una, zice soţia.
- Asta-i o prostie, spune soţul. Nimeni nu sărbătoreşte atâţia ani!
Un bătrân de 70 de ani merge în luna de miere cu tânăra lui soţie.
În dimineaţa primei nopţi petrecute împreună, tânăra coboară la barul hotelului şi comanda o cafea mare. Văzând-o cât de obosită este, barmanul o întreabă, ironic:
- Ce v-a făcut bătrânul dumneavoastră soţ?
- Ştiţi, explică femeia, mereu mi-a spus că face economii de peste cincizeci de ani, dar eu am crezut totdeauna că este vorba de bani.
O petrecere de poliţişti. Un grup de soţii de poliţişti discutau, când una dintre ele începe să se plângă că soţul ei o regulează numai pe la spate şi că s-a săturat tot aşa. O alta îi dă sugestia ca, în timp ce o regulează, să se întoarcă brusc, şi atunci va fi nevoit să continue altfel.
Zis şi făcut. Ajunşi acasă, ţup în pat şi hai pe la spate. La un moment dat, femeia se întoarce şi... ce vede femeia?! Poliţistul o regula cu bastonul de cauciuc din dotare.
Femeia îi spune să îi fie ruşine că toată viaţa a regulat-o cu bastonul. Poliţistul, supărat, ripostează:
- Ce îmi tot reproşezi atâta, eu nu te-am întrebat cu cine ai făcut copiii noştri!
La o secţie de poliţie este adusă o femeie care a trecut pe roşu.
Poliţistul de servici începe interogatoriul:
- Numele?
- Camelia Dinu.
- Vârsta?
- 28 de ani.
- Ocupaţia?
- Învăţătoare.
Poliţistul se ridică de la masă, zâmbeşte fericit şi îi spune:
- Minunat! Am aşteptat această ocazie o viaţă întreagă. Acum vă aşezaţi pe scaunul acesta şi scrieţi de 5000 de ori, cu o caligrafie impecabilă: Dacă semaforul este roşu, trecerea este interzisă!
Un tip de Bucureşti se duce la doctor să-i ceară o tabletă Viagra.
Doctorul îl avertizează că, dacă a înghiţit pastila, va trebui să treacă la treabă, că altfel nu va mai putea face dragoste niciodată. Tipul pleacă, ajunge acasă, parchează maşina, înghite tableta, intră în casă şi începe să-şi caute nevasta. După ce-şi dă seama că aceasta nu-i acasă, dă disperat telefon doctorului, întrebându-l ce-i de făcut. Doctorul îl întreabă dacă prin casă nu e vreo altă femeie, doica, de exemplu.
Tipul răspunde:
- Este, dar pentru ea nu aveam nevoie de pilulă!
O nevastă disperată de libidoul ei extrem de scăzut, auzind că pastila minune Viagra acţionează şi la femei, a luat una şi a plecat prin pădure. Pe umărul ei s-a aşezat un corb. Un tânăr tocmai trecea pe acolo şi nevasta diperată, pătrunsă de un văl primăvăratic de dragoste, îi spune acestuia:
- Dacă recunoşti făptura care şade la mine pe umăr, îţi voi dărui o noapte de dragoste!
Tânărul se concentrează şi zice:
- Un bou?...
- Un bou eşti tu, dar treacă de la mine de data asta...
Preşedintele Franţei e în vizită la Bucureşti. După prima zi de vizită, demnitarii se retrag în camerele lor. Nicu are nişte microfoane plantate în camerele francezilor şi îl aude pe la miezul nopţii pe preşedintele Franţei bătând la uşa nevestei sale.
- Qui c'est là?, întreabă prima doamnă a Franţei.
- C'est moi, îi răspunde soţul.
Hotărât să-şi impresioneze nevasta, Nicu dă şi el fuga la dormitorul nevestei şi bate la uşă.
- Care eşti acolo, bă?, sare Leana din pat.
La care, Nicu îl citează pe francez:
- Se moaie, se moaie!...
De ce nu e bine sa faci sex cu femeile peste 40 de ani?
- Dacă sunt dedesupt - nu au aer.
- Dacă sunt deasupra - ameţesc.
- Dacă sunt lateral - nu vezi la televizor.
Turcii au aflat că într-un sat din Muntenia sunt numai fecioare. Se pregătesc ei de o campanie peste Dunăre şi pleacă în satul cu pricina. Ajunşi acolo, dau într-adevăr de un sat numai cu fecioare.
Se pun ei pe treabă şi spre seară se adună în tabăra lor, obosiţi, fiecare lăudându-şi bărbăţia. Un singur turc, mai slăbuţ, supărat, îi spune paşei:
- Mărite paşă! În satul ăsta mai este o babă, care-i virgină încă. Eu n-am reuşit nimic.
- Nu-i nimic. Mergem cu toţii la ea acum.
Merg turcii de înconjoară casa babei şi încearcă să intre pe uşă, dar baba îi aruncă afară pe geam. După ce se plictisesc turcii de ieşit pe geam, baba iese în prag, îşi pune mâinile în şolduri şi spune:
- Nu s-a născut încă turcul care s-o dezvirgineze pe Baba Novac!
Mergea un om prin deşert. Însetat, înfometat, când, ce vede? O vilă marfă, cu trei etaje, cu fântână şi piscină. În curte, un bărbat şi o femeie, care se uitau fix unul la altul.
- Oameni buni, mi-e sete, n-am mai băut de patru zile, pot să beau şi eu din fântâna voastră?
Ăştia nimic. Se priveau fix. Merge omul, bea, se întoarce:
- Oameni buni, merg prin deşert de nu ştiu când, pot să mănânc şi eu de la voi?
Ăştia nimic. Mănâncă omul pe săturate, se întoarce în grădină, ăştia - nemişcaţi. Văzând că merge orice, omul spune:
- Pot să-ţi iau şi eu nevasta, aşa, puţin, în dormitor? N-am văzut femeie... de nici nu mai ştiu când!
Ăştia nimic. Merge omul, stă două ore cu tipa,mulţumeşte şi dă să plece mai departe, când aude discuţie în bucătărie:
SOŢUL: Târfo! Nesimţito! Cum ai putut să mă înşeli, chiar sub privirea mea, în propria mea casă?
SOŢIA: Ai vorbit primul, duci gunoiul!
Un cioban, într-un compartiment de tren, stătea sprijinit în bâtă.
Se urcă în tren şi o femeie cu un copil şi îl întreabă pe cioban dacă compartimentul e liber. Ciobanul, nimic. Intră femeia cu copilul şi copilul începe să îl tragă pe cioban de iţari, de opinci. Mă-sa:
- Gigel, potoleşte-te, lasă-l pe domnul în pace!
Copilul, în continuare, trăgea de cioban, se juca cu bâta lui, ciobanul, nimic. Mă-sa:
- Gigel, potoleşte-te, nu îl mai supăra pe domnul!
Copilul tot nu se potolea, ciobanul nu zicea nimic, în disperare de cauză, mă-sa zice:
- Domnule, spuneţi-i şi dvs. să se potolească, poate vă ascultă.
Ciobanul se uită la copil şi zice:
- Face-aş ceva cu mă-ta!