Vine Judecata de apoi. Dumnezeu cheamă la el trei oameni: un rus, un german, un ţigan. Dumnezeu îi roagă să îi spună ce fapte bune au făcut în timpul vieţii pentru a-i trimite în rai.
RUSUL: Păi, Doamne, eu am salvat un soldat rănit în război.
NEAMŢUL: Mama prăjea ceva şi i-a sărit ulei încins în ochi şi nu mai vedea. I-am pus un ochi de sticlă de vede cu el şi prin ziduri.
ŢIGANUL: Fratele meu tăia lemne şi şi-a tăiat mâna, iar eu i-am lipit-o cu scuipat.
NEAMŢUL: Cine a mai văzut aşa ceva?
ŢIGANUL: Mă-ta, cu ochiul de sticlă!
O gagică merge noaptea pe o stradă de periferie. La un moment dat, apar nişte ţigani care o violează. Şi ca să nu plece cu mâna goală, îi iau şi hainele. Ea, ce să facă, se bagă într-un boschet şi aşteaptă. După un timp, apare un poliţist.
Gagica îi povesteşte ce şi cum şi îl roagă să-i dea ceva să se acopere, ca să poată ajunge acasă. Poliţistul îi dă şapca. Ea, ce să facă, ia şapca şi încearcă să acopere cât poate în zona punctului de interes. Apoi pleacă.
Pe stradă, se întâlneşte cu doi beţivi. Se uită ei bine la ea:
- Bă, să ştii că ăla e poliţistul pe care l-am înjurat noi adineauri!
Ion şi Maria, ce se gândesc?
- Măi, Ioane, hai să facem nişte bani. Ştii tu, popii ăia care treceau pe aicea, tare mulţi bani aveau.
- Şi... cum facem?
- Eu mă apuc să-i aburesc pe popii care trec pe lângă noi, iar tu îi loveşti în cap şi apoi le luăm banii!
Zis şi făcut. Trece un preot:
- Părinte, am o problemă...
Ion, pac!, îl trîzneşte şi îi iau banii, apoi pun cadavrul sub pat.
Mai abureşte Maria încă un preot şi fac la fel. Apoi mai omoară unul, iar pe acesta din urmă îl pun pe pat. Apoi cheamă un ţigan:
- Mă, ţigane, a fost popa la noi la o sfeştanie şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca a murit. Acum, să nu facem public lucrul ăsta, ca să nu se creadă că, Doamne fereşte!, noi l-am fi omorât, mai bine du-te tu şi-l îngroapă şi, când vii înapoi, îţi dăm banii de îngropăciune.
Zis şi făcut. Ia ţiganul cadavrul de pe pat şi-l îngroapă. Între timp, Maria şi Ion scot un cadavru de sub pat şi-l pun pe pat. Când se întoarce ţiganul, îi zice Maria:
- Măi, dar tu nu l-ai îngropat?
Ţiganul nu înţelege ce s-a întâmplat şi ia al doilea cadavru de pe pat, apoi îl îngroapă. Când se întoarce să-şi ia simbria, acelaşi lucru.
Merge a treia oară în cimitir, fără să înţeleagă cum se întoarce mortul. Când da să iasă din cimitir, vede un preot mergând cu bicicleta. Îl loveşte-n cap cu hârleţul, zicând:
- Acum înţeleg cum ajungeai acasă la Maria mai repede ca mine, că tu mergeai cu bicicleta.
Un ţigan moare şi ajunge în rai. Dumnezeu, curios, îl cheamă la vorbitor.
- Ce faci, măi ţigane, că tare vroiam să te cunosc. Eşti primul ţigan care ajunge la mine-n rai. N-ai prea făcut rele la viaţa ta.
- Nu, Doamne Dumnezeule. Şi eu, ca oamenii, am mâncat, am băut, mi-am rezolvat nevasta.
- Măi ţigane, ia spune-mi tu mie dacă pe pământ, atâta timp cât ai trăit, ai avut vreo nemulţumire?
- Apăi Dumnezeule, dacă tot îmi e permis, ştii, toată viaţa m-am întrebat de ce, Doamne, ne dai 32 de dinţi şi o singură sculă.
- I-auzi?! Să ştii că nu m-am gândit niciodată la asta. Dacă tot zici că ăsta-i oful tău, uite, eu îţi mai dau o şansă. Ia 32 de scule de la mine şi du-te cu ele pe pământ.
Pleacă ţiganul bucuros cu braţul de scule după el. La poarta raiului, îl opreşte Sf. Petru şi-i zice:
- Unde pleci, măi ţigane?
- Iaca, mi-a mai dat Dumnezeu o şansă şi 32 de scule de toate mărimile.
- Ce zici?! Bine, bine, dar roaba asta de căcat cui i-o laşi?
Dragomir, Negro şi cu Ţiganul merg la o expoziţie de avioane.
Plimbându-se cei trei pe acolo, văd un avion de aur. Negro îşi încearcă norocul, iar peste o oră vine cu o piuliţă. Dragomir merge şi el, stă o oră, două şi reuşeşte să ciordească o bujie. Văzând Ţiganul una ca asta, merge şi el. Stă o oră, două, trei, patru şi, după vreo şapte ore, vine mai negru decât plecase, fără să fi ciordit ceva.
ŢIGANUL: Ce aţi reuşit voi să furaţi?
DRAGOMIR: Păi... o piuliţă şi o bujie.
ŢIGANUL: Aha, deci de aia n-a vrut să pornească avionul...
Ţiganca întârzie. La sosirea ei, ţiganul, nervos, o întreabă:
ŢIGANUL: Unde-ai fost, fă?
ŢIGANCA: La serviciu.
ŢIGANUL: Fă, te rup, până la ora asta la serviciu?
ŢIGANCA: Taci, omule, c-am luat salariul şi am fost la piaţă.
ŢIGANUL: Şi ce ai cumpărat, fă?
ŢIGANCA (arătându-i o lingură de lemn): Ete, asta am cumpărat!
ŢIGANUL: Fir-ai a dracu', Pirandă, noi n-avem bani de-o ţuică şi tu cumperi mobilă?!
Q: De ce se uită oltenii pe deasupra ochelarilor?
A: Ca să nu-i uzeze!
Noaptea, ţiganu şi ţiganca, într-o lumină chioară, dormeau. Pe la 3, ţiganca se trezeşte şi începe să se holbeze pe pereţi. După câteva minute, începe să-l ghiontească pe ţigan.
ŢIGANCA: Ţigane, ţigane! Scoală bă, mâncaţi-aş...
ŢIGANUL: Ce vrei fă, că te tai, să-nnebunesc?
ŢIGANCA: Scoală, bă, trăiţi-ar mă-ta!
ŢIGANUL: Fă, te disec, să fac pârnaie!...
ŢIGANCA: Scoală bă, n-auzi...
ŢIGANUL: Zi fă, ce-i?!?
ŢIGANCA: Bă ţigane, pe perete, acolo, sub icoană, e un gândac?
ŢIGANUL: Da' ce-ai vrea, fă, să fie... un Rembrandt?!
O şatră formată din o mie de ţigani merge la pescuit. Unul dintre ei prinde un peştişor de aur.
PEŞTIŞORUL: Te rog să îmi dai drumul şi o să vă împlinesc la toţi o mie câte o dorinţă!
Ţiganul e de acord. Primul vrea să fie alb, la fel, al doilea, şi, tot aşa, până la ultimul, care, întrebat de peştişor ce vrea, spune:
ŢIGANUL: Fă-i pe toţi înapoi negri!
Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privinţa invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées. Nu putea nicidecum să-i alunge din oraş. Întregul Paris era plin de rahat de porumbei. Parizienii nici nu mai puteau călca pe alei, nici să conduci nu se mai putea. Costa o avere să tot cureţi străzile şi trotuarele.
Într-o zi, intră în primărie un om care-i face primarului o ofertă:
“Îţi pot scăpa frumosul oraş de plaga columbească fără nicio plată.
Dar trebuie să promiţi că nu-mi vei pune nicio întrebare. Sau îmi poţi plăti un milion de euro şi să-mi pui o întrebare.” Primarul cântări oferta şi o acceptă rapid.
A doua zi, omul se căţără în vârful Turnului Eiffel, îşi descheie redingota şi eliberă un porumbel albastru. Porumbelul albastru dădu de câteva ori din aripi şi apoi se pierdu în înaltul cerului parizian. Toţi porumbeii din Paris au văzut porumbelul cel albastru şi s-au adunat în aer în urma acestuia. L-au urmat cu toţii într-un nor uriaş spre Răsărit, departe, departe.
A doua zi, porumbelul cel albastru s-a întors complet singur la omul ce-l aştepta încă în vârful Turnului Eiffel. Primarul era în extaz.
A considerat că omul şi porumbelul albastru au înfăptuit o adevărată minune scăpând Parisul de plaga porumbească. Deşi omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec cu un milion de euro şi i-a spus că, într-adevăr, voia să-i pună o întrebare. Chiar dacă s-au înţeles că nu-l costă nimic pentru curăţarea oraşului, se hotărîse să plătească un milion pentru a putea pune o întrebare. Omul acceptă banii şi-l invită pe primar să-i pună unica întrebare.
PRIMARUL: Aveţi şi un ţigan albastru?
Fac concurs un ungur, un român şi un ţigan, care poate sta mai mult într-un coteţ cu porci.
Intră ungurul, stă un minut, stă două minute, iese afară.
UNGURUL: Fuu, da’ put porcii!
Intră românul. Stă un minut, stă două minute, iese afară.
ROMÂNUL: Fuu, da’ put porcii!
Intră ţiganu, stă o oră, stă două ore, stă trei ore, ies porcii.
PORCII: Fuu, da’ pute ţiganu’!