- Cu soacră-ta cum te împaci?
- Excelent! O iau cu mine peste tot, oriunde mă duc, mai ales atunci când plec la distanţe foarte mari. Chiar şi peste hotare!
- Formidabil, ce ginere recunoscător şi iubitor eşti!
- Este adevărat! Totuşi... am un mare necaz!
- Care? Legat de soacră?
- Da. Nu ştiu cum face, dar de fiecare dată găseşte pe câte cineva care îi dă bani să se întoarcă acasă!
Două călugăriţe merg cu maşina prin Transilvania, când un drac sare pe capota maşinii.
SORA MARIA: Ce să fac?
SORA EVDOCHIA: Porneşte ştergătoarele...
Zis şi făcut, dar dracul nu pleacă.
SORA EVDOCHIA: Stropeşte-l cu apă de spălat parbrizul! E apă sfinţită...
Dracul, tot acolo.
SORA EVDOCHIA: Soro, arată-i crucea!
Sora Maria opreşte, se dă jos din maşină şi-i strigă dracului:
- Crucea mă-tii! Nu te dai odată jos de pe capotă?!...
Un bărbat ajunge la porţile raiului. Aici, un grup mare de femei îl întâmpină şi fiecare se dă drept soacra lui:
- Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule, nu mă recunoşti? Sunt soacra ta!
Se tot ceartă între ele, dar nu ajung nicicum la consens. Până la urmă, Sfântul Petru vine să facă dreptate:
- Din moment ce douăzeci de femei pretind a fi soacrele acestui om, el trebuie tăiat în douăzeci de bucăţi. Femeile ascultă tăcute hotărârea nemiloasă a Sfântului Petru, numai una dintre ele strigă:
- Aşa este, trebuie tăiat în douăzeci de bucăţi!
Sfântul Petru se întoarce către ea şi decide:
- Te-am găsit! Tu eşti adevărata soacră!
Ion îşi cumpără de la Cluj un binoclu.
GHEORGHE: Ce-i ăla?
ION: E un instrument cu care poţi să vezi până hăt departe şi toate lucrurile le vezi ca şi cum ar fi lângă tine.
GHEORGHE: Mă, nu se poate aşa ceva!
ION: Ba da, mă. Uite, aseară stăteam la mine în curte şi te vedeam ce te mai jucai cu nevastă-ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai...
GHEORGHE: Vezi că nu-i bun de nimic? Eu aseară nici n-am fost acasă!
Gigel juca cu maică-sa un joc de-a ghicitul cuvintelor:
- Mamă, ghici la ce cuvânt m-am gândit, din patru litere!
Maică-sa se gândeşte, după care îi arde lui Gigel o palmă.
Gigel începe să plângă:
- Pentru ce, mamă? Eu m-am gândit la cuvântul casă!
Se apropie şi tatăl lui Gigel şi-i trage o palmă soţiei:
- Ai înţeles, fă? La casă trebuie să te gândeşti, la casă!
Ion şi Maria vin de la câmp. Ion o trânteşte pe Maria în căruţa plină cu fân şi i-o trage bine de tot.
MARIA: Măi Ioane, ce m-ai speriat! M-ai sperie-mă încă o dată!
Ion se conformează şi i-o trage iar Mariei. Ajung în sfârşit acasă.
MARIA: Ioane, mai sperie-mă o dată!
Ion i-o trage, după care se duce la treabă. Vine acasă.
MARIA: Ioane, mai sperie-mă, măi, o dată!
Ion i-o trage şi dă să se culce. Adoarme, dar Maria îl trezeşte.
MARIA: Ioane, hai, te rog, mai sperie-mă o dată!
ION: Bau!
Boc propune, ca semn de recunoştinţă, să se tipărească un timbru cu Băsescu. Se duce Băsescu, deghizat, la un oficiu poştal, să vadă cum se vinde timbrul.
- Nu se vinde, spune funcţionarul.
- De ce?
- Nu se lipeşte.
Cere Băsescu un timbru, scuipă pe lipici, îl pune pe un plic şi-i arată funcţionarului:
- De ce spui că nu se lipeşte? Uite, se lipeşte!
- Da, spune funcţionarul, dar toţi scuipă pe partea ailaltă.
Într-o iarnă, se duce Ion la Maria şi-i zice:
ION: Mărie, vezi tu piciorul ăsta stâng al tău?
MARIA: Îl văd, mă Ioane.
ION: No, să ştii că-i Crăciunul.
MARIA: Bine mă, Ioane.
ION: Mărie, vezi tu piciorul ăsta drept al tău?
MARIA: Îl văd, mă Ioane.
ION: Să ştii că-i Revelionul.
MARIA: Da mă, Ioane, şi?
ION: Mărie, pregăteşte-te, că-ţi fac o vizită între sărbători!
1
Într-un compartiment de tren, un oltean şi un ardelean; la un moment dat, ardeleanul scoate o litră de palincă, slănină, pită, sfarmă o ceapă şi începe să mănânce, trăgând din când în când şi din palincă.
Olteanului i se face de o duşcă, dar cum să intre în vorbă? Văzând că ţuica e pe terminate, îşi ia inima în dinţi şi se apropie de ardelean:
OLTEANUL: Mă cheamă Radu!
ARDELEANUL: Apăi, no, dacă te cheamă, du-te...
După un naufragiu, au rămas într-o barcă de salvare un francez, un englez, un român şi un rus. Pentru că barca a început să ia apă, aceştia au tras la sorţi care să se arunce, în final urmând să rămână, eventual, numai unul în barcă.
Primul care trebuie să se arunce este francezul, care exclamă: Vive la France! şi se aruncă.
Apoi, cade la sorţi englezul, care exclamă, Long live the Queen! şi se aruncă.
Acum, sorţii cad pe român. Acesta exclamă: Trăiască România Mare! şi îi dă brânci rusului în apă.
Un român moare şi ajunge la Sfântul Petru. Pe perete, vede numai ceasuri şi întreabă ce e cu ele.
- Sunt ceasurile minciunii. Fiecare are câte un ceas; când acesta minte, limba ceasului avansează o oră.
- Şi ceasul acela care nu se mişcă?, întreabă românul.
- E al Maicii Tereza.
- Dar ceasul lui Boc unde e?
- Acolo, sus, pe post de ventilator.