Căsătorie, Glume si Bancuri

Mobirise Website Builder

EduCulturaGlume si Bancuri → Căsătorie / 218

  • Basmul românesc

    Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul – un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.  

    Caracterizarea personajelor:

    ÎMPĂRATUL e un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fiisa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie, îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său, care a întemeiat dinastia, se răsuceşte în mormânt. FATA CEA MARE ŞI FATA CEA MIJLOCIE Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, sâni, e în centrul atenţiei şi e aia răpită, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante, că nici un zmeu nu le vrea. FATA CEA MICĂ E aia răsfăţată, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez. FĂT-FRUMOS (FEFE) De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfară-n ţară cu fiică-sa şi tronul-premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, nici nu-l interesează prea mult, de fapt, vrea împărăţia. Şi, oricum, ştie de la tovarăşi că, de obicei, e răpită bucata familiei, nu ălealalte două. CALUL e singurul personaj pozitiv din toată povestea. Înainte de episodul cu jăratec, zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos. Nu zice prea multe, pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului. MAMA ZMEILOR Este exact opusul Împăratului. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca Împăratul. Şi ia hotărîri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori etc. ZMEUL  e un tip hotărît, energic şi forţos. Probabil, are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui. Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii. Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei. Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier. Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. N-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a Împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: "Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace." Şi prostul chiar o iubeşte: no forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, onconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nicio poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne!, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă. Acţiunea Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de FătFrumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul!) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia, în sfârşit!, i se aprind beculeţele. Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.  

    Morala Din toate astea, eu pricep că basmul românesc ne învaţă că:

    1. dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă; 2. dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu; 3. dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal. Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem din toate gagicile alea proaste ca noaptea. → Concluzie. Fiecare popor merită să-şi trăiască propriul basm.

    Bancuri: , , , , , , , , , , , , ,
  • Ion şi Maria, proaspăt căsătoriţi, se regulează încontinuu, dimineaţa, la prânz şi seara. Într-una din dimineţi, ies şi ei afară, să facă piaţă, când lui Ion îi vine iarăşi, brusc, cheful de sex. ION: Tu Mărie, io ţi-o trag chiar amu! MARIA: Măi Ioane, nu fi bolund, măi, ne vede lumea... ION: Nu mă interesează, io ţi-o trag! MARIA: Şi cum vezi tu că putem face treaba asta aici? ION: Uite, tu te apleci, te faci că te uiţi prin iarbă şi io ţi-o trag din spate! Aşaaaa... Bine... Amu... Num-un pic du-te spre dreapta... Aşaaaa... Bine... Amu... Num-un strop mai înainte... Aşaaaa... Bine... Amu... Num-un miez mai spre stânga... MARIA: Mă Ioane... D-apoi tu ce vrei să faci? Să mi-o tragi ori să mă parchezi?

    Bancuri: , , , ,
  • - Tinere, ceri mâna fiicei mele? Înţeleg că ai viitorul asigurat. - Dacă ea nu m-a păcălit, da...

    Bancuri: ,
  • Jack şi Betty sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. - Betty, mă întrebam, m-ai înşelat vreodată? - Oh, Jack, dar de ce îmi pui o asemenea întrebare tocmai acum? Nu vrei să afli răspunsul... - Ba da, Betty, chiar vreau să ştiu. Te rog. - Bine, fie. Da, de trei ori. - Trei? Şi când s-a întâmplat? - Păi, îţi aduci aminte când aveai 35 de ani şi vroiai neapărat să-ţi începi propria afacere şi nicio bancă nu-ţi dădea un împrumut? Îţi aduci aminte cum într-o zi chiar preşedintele băncii a venit la noi acasă şi a semnat hârtiile pentru împrumut, fără a pune nici o întrebare? - Oh, Betty, ai făcut-o pentru mine! Te respect acum mai mult ca niciodată! Şi a doua oară? - Păi, îţi aduci aminte că, la ultimul infarct, aveai nevoie de o operaţie şi chirurgul nu vroia să se atingă de tine? Îţi aduci aminte cum profesorul DeBakey a venit până aici ca să te opereze personal şi apoi ţi-ai revenit? - Nu pot să cred! Betty, ai făcut tu asta pentru mine, ca să-mi salvezi viaţa? Nu există o altă soţie ca tine. Asta îmi dovedeşte că mă iubeşti foarte mult. Îţi sunt recunoscător. Şi... ultima oară? - Păi, îţi aminteşti că, acum câţiva ani, când vroiai neapărat să fii preşedintele clubului de golf, aveai nevoie de încă 17 voturi?

    Bancuri: , , , ,
  • - Tată, tu te-ai însurat la biserică ori la starea civilă? - La beţie, dragul meu, la beţie.

    Bancuri: , , ,
  • Patru tipi căsătoriţi merg la pescuit. Cam după vreun ceas, se putea asculta următoarea conversaţie: - Nici nu vă-nchipuiţi ce a trebuit să fac să pot veni la pescuit! Am promis că în următorul sfârşit de săptămână voi zugrăvi toată casa. - Nici pe mine nu m-a lăsat să vin până n-am promis că voi schimba toată gresia în jurul piscinei. - Voi vă plângeţi pentru nişte fleacuri. Eu a trebuit să promit că voi renova bucătăria, inclusiv schimbarea electrocasnicele... Şi aşa au continuat să pescuiască, până când şi-au dat seama că cel de al patrulea nu zisese nimic. - Hei, tu, doar nu vrei să ne faci să credem că n-a trebuit să promiţi nimic! - Eu am pus deşteptătorul să sune la 4:30 AM şi, când a sunat, mam apropiat de soţia mea şi i-am şoptit la ureche: “pescuit sau sex?” Şi ea mi-a răspuns: “Să te îmbraci bine!”.

    Bancuri: , , , , ,
  • Maria la vrăjitoare: - Mă iubesc doi bărbaţi. Spune-mi, cine din ei va fi norocosul? Vrăjitoarea pune cărţile, apoi se uită atent la ea şi spune: - Cel ce va avea noroc va fi Vasile. Tu te vei căsători cu Ion.

    Bancuri: , , ,
  • Un ardelean cosea liniştit pe un deal situat lângă satul lui natal. Şi, cum muncea el liniştit, aude o voce: - Măi Vasileeeeee! Vino repede acasă, că ţi-a murit sora! Ardeleanul lasă liniştit munca şi se îndreaptă spre casă. Merge el vreun kilometru şi apoi exclamă: ARDELEANUL: Oooo! Ce ţapă am luat, doar eu n-am nici o soră! Aşa că se întoarce la muncă. După câteva minute, iar aude o voce: - Vasileeeee, vino, mă, repede, că ţi-a murit soacra! Stă ardeleanul şi se gândeşte puţin, apoi se îndreaptă liniştit către casă. După zece minute, îşi dă seama că el nici nu e însurat, aşa că de unde soacră?, aşa că se întoarce liniştit la muncă. După alte zece minute, aude iar o voce dinspre sat: - Vasileeeee, vino repede, că ţi-a luat foc casa! Stă ardeleanul şi-şi spune în gând: Bă, soră n-am, soacră n-am, dar casă am, aşa că pleacă spre sat. Merge el agale şi, când ajunge în sat, îşi spune: “Bă, ce prost îs! Pe mine nu mă cheamă Vasile”.

    Bancuri: , , ,
  • SOŢIA: Mai bine mă căsătoream cu dracul! SOŢUL: Aiurea, scumpo! Căsătoria între rudele de sânge este interzisă!

    Bancuri: ,
  • - Se vede că te-ai însurat: ai hainele călcate impecabil! - Da... Primul lucru pe care m-a învăţat nevastă-mea a fost să calc!

    Bancuri: ,
  • Ion se întâlneşte pe uliţa cu Maria, pe care n-o mai văzuse demult. MARIA: Bună, Ioane! Ce mai faci? ION: Mulţam de-ntrebare, Mărie. Ce să fac, m-am însurat. MARIA: No, asta-i bine! ION: Ba, nu-i bine, c-am luat o muiere bătrâna. MARIA: No, asta-i rău! ION: Da, dar bătrâna avea casă. MARIA: No, asta-i bine! ION: Da, dar casa a ars. MARIA: No, asta-i rău! ION: Da, dar nu-i aşa rău. MARIA: De ce? ION: A ars şi bătrâna cu casă cu tot! MARIA: No, asta-i bine...

    Bancuri: , , ,

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi