O babă călătoreşte în tren cu nişte tineri care mestecau gumă. Îi întreabă ce mestecă, iar aceştia, ca să-şi bată joc de ea, îi spun că e prezervativ şi se cumpără de la farmacie. Baba, cum ajunge în oraş, merge la prima farmacie şi cere un prezervativ. Vânzătoarea o întreabă:
- Mai poţi, maică, mai poţi?
La care, baba:
- Iaca, aşa, un picuţ, printre gingii...
Sindromul Atenţiei Deficitare la Vârstă Avansată (SADVA) Explicăm simptomele acestei boli, căreia nu i s-a descoperit încă tratamentul potrivit, prin exemplul propriu:
o Am hotărât ieri să spăl maşina: am luat cheile şi am pornit spre garaj, moment în care tocmai am văzut corespondenţa pe masă.
o Bun, o să merg să spăl maşina, dar mai întâi să arunc o privire, poate că e ceva urgent.
o Am pus cheile maşinii pe birou lângă scrisori şi, aruncândumi ochii, am văzut că erau câteva facturi de plată şi multă publicitate inutilă, drept pentru care am hotărât s-o arunc, dar am văzut că gunoiul era plin.
o M-am gândit că-i mai bine să-l golesc întâi. Am pus facturile pe birou, dar mi-am dat seama că ar fi mai înţelept înainte de orice să merg la bancomatul de lângă casă şi să plătesc facturile.
o Am lăsat gunoiul jos, am luat facturile şi m-am îndreptat spre uşă.
o Unde să fie cardul de bancomat? Ah, în buzunarul hainei pe care am avut-o ieri pe mine!
o Trecând pe lângă masă, dau cu ochii de berea pe care tocmai o beam.
o Mă duc după card, dar mai întâi o să pun berea asta la frigider.
o În drum spre bucătărie, constat că plantele au un aer cam ofilit; ar trebui să le ud.
o Pun berea pe masă din bucătărie, când, ia te uită, dau de ochelari!
o Îi căutăm de câteva ore. Să-i pun bine repede!
o Iau un vas cu apă şi dau să mă duc spre sufragerie.
o Am uitat telecomanda televizorului aici.
o Deseară, când o să vrem să dăm drumul la TV, nimeni n-o să-şi aducă aminte s-o caute la bucătărie.
o Mai bine s-o duc imediat în sufragerie.
o Pun ochelarii pe masă şi iau telecomanda.
o Pun apă la plante, dar vărs şi pe parchet.
o Las telecomanda pe sofa şi merg să iau o cârpă să şterg pe jos.
o Trecând prin hol, mă gândesc că ar trebui să schimb rama unui tablou.
o Merg mai departe, dar nu mai ştiu ce mă duceam să fac!
o Ah! Ochelarii Nu! Mai întâi, cârpa! O iau.
o Dar dau cu ochii de coşul de gunoi plin.
o La sfârşitul zilei: maşina e tot nespălată, facturile nu le-am plătit, berea s-a trezit pe masă, la plante am pus două picături de apă, nu ştiu unde este cardul, nici ochelarii, nici cheile maşinii.
o Când încerc să înţeleg de ce n-am făcut nimic astăzi, rămân ca trăznit pentru că ştiu c-am fost ocupat toată ziua!
o Îmi dau seama că e grav şi că trebuie să merg la medic, dar mai întâi cred c-o să mă uit pe restul corespondenţei.
Trimiteţi acest mesaj tuturor cunoscuţilor voştri de peste 40 de ani, pentru că eu nu-mi mai amintesc cui l-am trimis.
Nu mi-l trimiteţi înapoi, pentru că s-ar putea să uit şi să vi-l trimit şi eu din nou!
Victor Ponta intră val-vârtej în salonul de terapie intensivă în care este internat Adrian Năstase, după tentativa de sinucidere eşuată din seara arestării sale:
- Lăsaţi-mă să intru, lăsaţi-mă să intru, sunt Doctor!
Din nou, la stomatologul român.
PACIENT: Totdeauna extrageţi dinţii fără dureri?
STOMATOLOG: Nu! Uite, ieri mi-am scrântit mâna.
Pe un drum de ţară, un poliţist pe motoretă urmăreşte o căruţă, o ajunge, o trage pe dreapta şi întreabă ţăranul care stătea pe capră:
- Bade, nu ţi-ai dat seama că nevastă-ta a căzut din căruţă?!
- Doamne ajută! Mă speriai că am depăşit viteza legală!...
Unul intră în farmacie şi îi zice nervos farmacistei:
- Prezervativele cumpărate de la dumneavoastră se decolorează.
Un moş care stătea la rând, reclamă şi el:
- Da, da!... Şi se şi îndoaie!...
Patronul unei companii discută cu un tânăr care caută de lucru:
- În primul rând, firma noastră este foarte obsedată de curăţenie, zice patronul. V-aţi şters picioarele pe covoraş înainte de a intra aici?
- O, da! Bineînţeles....
- În al doilea rând, continuă patronul, cerem colaboratorilor noştri sinceritate. Sunteţi sincer?
- O, da! Bineînţeles....
- Bine, pentru că nu există niciun covoraş la intrare....
Unul, mai molâu, se duce la doctor bătut măr.
- Ce-ai păţit, omule?, îl întreabă doctorul. Cine te-a nenorocit în halul ăsta?
- Nişte beţivi... M-au prins în pat la nevastă-mea!
O fetiţă vede pe stradă un căţel care tocmai lucra o căţeluşă şi îl întreabă pe tatăl său ce fac. Tatăl, jenat, îi răspunde:
- Căţeluşa nu vrea să se ducă acasă şi câinele încearcă să o ducă el acasă.
- E ca ieri, cu mama, noroc că se ţinea bine de chiuvetă, altfel poştaşul o ducea în mod sigur la poştă.
Doi bătrâni îşi amintesc de un hotel, unde după-masa ţi se prezenta un spectacol destul de neobişnuit. Un artist îşi scotea sexul şi, folosindu-l ca pe un ciocan, spărgea trei nuci dintr-o lovitură. Cei doi revin la acelaşi hotel după mai mulţi ani şi constată că nu s-a renunţat încă la spectacol. Artistul îmbătrânise, dar era tot acolo. De data asta, însă, a spart nu trei nuci normale, ci trei nuci de cocos. La sfârşit, cei doi s-au dus în cabina artistului, curioşi:
- De ce aţi făcut acesta schimbare în program?
- Ah, ştiţi şi voi cum e, odată cu vârsta nu mai vezi chiar atât de bine...
Un bătrân de 75 de ani merge la spital să facă o analiză a spermei.
Doctorul îi dă un borcan şi-i spune:
- Ia borcanul ăsta şi vino cu analiza mâine!
A doua zi, bătrânul apare, cu borcanul la fel de curat şi gol ca ziua trecută. Doctorul întreabă ce s-a întâmplat, iar bătrânul explică:
- Ştiţi, doctore, uite ce-am păţit: Prima dată am încercat cu dreapta, apoi cu stanga, şi nimic. Apoi am chemat-o pe nevastămea. A încercat şi ea şi cu mâna dreaptă, şi cu mâna stângă, apoi cu gura: prima dată cu proteza, apoi fără proteză, şi tot nimic. Apoi am chemat-o pe vecina de alături: a încercat şi ea şi cu amândouă mâinile, şi cu gura, şi tot fără rezultat.
Doctorul era şocat:
- Ai chemat-o pe vecina?
Iar bătrânul răspunde:
- Da, şi oricât ne-am chinuit, n-am reuşit să deschidem borcanul!