Un evreu tânăr, de 20 de ani, se duce sa se roage la Zidul Plingerii:
— Da Doamne sa castig la Loz în Plic!
Mai înainteaza evreul nostru în virsta, își face familie, copii, timp în care se tot ruga:
— Da Doamne sa castig la Loz în Plic!
Imbatrineste evreul, i se albesc sprincenele, parul, îi tremura genunchii. El mergea în fiecare zi la Zidul Plingerii și se ruga:
— Da Doamne sa castig la Loz în Plic!
In acest moment cerul se intuneca, apar fulgere pe cer, nori grosi și o voce tunatoare îi spune:
— Itic, da-mi o sansa: JOACA!
Iarna, frig afară, zapada multa. Deschide Sir fereastra sa intre aer curat de iarna și vede scris cu urina pe zapada: Sir este imbecil și impotent
Suparat, il suna pe prietenul lui Scotty, de la Scotland Yard și îi spune sa inveștigheze cazul, ca vrea neaparat sa afle cine a scris așa ceva.
Scotty îi promite ca il va suna după ce termina inveștigatia.
Trece o saptamana, doua, trei, o luna. Nervos, Sir îi da telefon sa il intrebe ce a aflat. Scotty spune:
— Suntem foarte derutati. Nu stim ce sa credem. Analiza facuta a demonstrat ca urina îi apartine servitorului tau, John, iar expertiza grafologica ne-a demonstrat ca scrisul apartine soției tale, Lady.
Un tânăr și o tânăra evrei, pregatindu-se pentru cununia religioasa seîntâlnesc cu rabbi pentru sfaturi. La plecare, rabbinul îi întreabă dacamaiau și alte întrebări.Barbatul întreabă:
— Rabbi, știu ca traditia ne spune sa dansam bărbații cu bărbații și femeile cu femeile.
Totusi, am dori aprobarea sa putem dansa împreună.
— Sub nici o forma — răspunse rabbi. Nu este permis ca bărbatul sa danseze cu femeia.
— Deci nici măcar după căsatorie nu pot sa dansez cu soția mea?
— Nu — răspunse rabbi. Este interzis.
— OK — Zise bărbatul. Dar sex? Pot în sfârșit sa am sex cu soția mea?
— Bineinteles — răspunse rabbi.
— Sexul este bun în căsatorie, sa faceți copii!
— OK. Dar ca pozitii? — oricum e bine!
— Femeia deasupra?
— Bineinteles! E bine!
— Caineste?
— Bineinteles! E bine!
— Pe masa de bucatarie?
— Bineinteles! E bine!
— Pe un covor de cauciuc, cu o sticluta cu ulei cald, câteva vibratoare, hamuri de piele, un borcanel de miere și cu câteva filme porno?
— Bineinteles! E bine!
— Putem sa o facem și stand în picioare?
— Nu, sub nicio forma, e interzis!
— De ce ? — întrebă bărbatul.
— Poate sa devina dans!
Fiind foarte meticulosi, englezii au statistici pe baza carora pot prezice câți oameni vor muri anul viitor.
Pe de alta parte, sicilienii pot sa precizeze și câteva nume…
Un arab intra într-un bar din America.
Se duce la barman și spune:
— Ahrem bahra mahji Coca Cola!
La care barmanul, foarte nelamurit:
— Un pahar mare și rece cu ce???
Un indian merge la primarie si-i spune functionarului:
— Buna ziua! Ma numesc Marele Cal De Fier Ce Fuge Pe Lunga Strada Ferata intinsa Pe Imensa Campie Verde și sunt aici pentru a-mi schimba numele.
— Bine, și cum ati vrea sa va numiti?
— Tren.
Janos spune ca Transilvania e a ungurilor. Ion il întreabă:
Cum canta greierii în Transilvania, mai Janos?
— TRI, TRI, TRI.
— Pai vezi, mai Janos, când vor canta HARUM, HARUM, HARUM, atunci vom sta de vorba în cheștiunea Transilvaniei.
Aterizeaza un avion pe aeroportul Orly din Paris. Din el se dau jos un american, un neamt și un ardelean.
Nici unul dintre ei nu mai fusese la Paris până atunci. Ajunsi în centrul istoric al Parisului, americanul exclama pierdut în admiratie:
— Wonderful, wonderful!!!
Neamtul, asemeni americanului, exclama:
— Wunderschin, wunderschin!!!
Ardeleanul, sta, se uita, și după fo minute, își da clopu de pe frunte pe ceafa, și exclama:
— Hai, sa-mi bag p*la !!!
fiul meu va datoreaza bani pentru un costum pe Care i l-ati facut acum trei ani, Ii spuse croitorului unui scotian Care tocmai intrase în magazin.
— și dumneavoastră ati venit sa-mi dati banii, nu-i asa?
— Nu!As dori sa-mi comand și Eu un costum în aceleasi conditii.
Doi evrei, unul bogat și celalalt sarac, ajung sa se roage unul lângă altul în sinagoga. Cel sarac:
— Doamne, da-mi $10 sa am și eu cu ce sa-mi hranesc familia până saptamana viitoare.
Cel bogat:
— Doamne, da-mi $100.000 sa-mi dezvolt afacerea.
Tot rugandu-se ei cel bogat se intoarce catre cel sarac:
— Auzi, bah! Ia $10 de la mine și lasa-L pe Dumnezeu sa se concentreze.
Patru unguri și 4 români pleacă cu trenul de la Cluj la București.
In gara, ungurii își iau fiecare bilet, românii își iau toți un singur bilet.
In tren, când vine nasu’, ungurii dau biletele, iar românii se ascund în WC.
Bate nasu în ușa WC-ului, iese o mâna cu biletul, il composteaza nasu’, și pleacă.
La intoarcere, ungurii iau un singur bilet, românii nici unul.
In tren vine nasu’, ungurii se ascund în WC; se aude un ciocanit în ușa, iese o mâna cu biletul, nasu’ ia biletul după care se aude o voce :
— Hai baieti, c-am facut rost de bilet…