Puţin peste miezul nopţii, un beţiv se învârtea în jurul unui stâlp.
Un poliţist, care îşi făcea rondul de noapte, se apropie de el şi îl întreabă ce face, la care beţivul îi zice că îşi caută cheia. Aşadar, se pun amândoi pe căutat. După o vreme, căutând în zadar, poliţistul îl întreabă pe om dacă e sigur că le-a pierdut acolo, iar acesta îi răspunde:
- De fapt, le-am pierdut la stâlpul celălalt, dar aici e lumină.
Un nebun merge prin spital, trăgând după el un pantof. La un moment dat, se întâlneşte cu un medic.
DOCTORUL: Ce faci, mă? Tragi un câine după tine?
NEBUNUL: Cum, un câine?! Dumneata nu vezi că-i un simplu pantof?
DOCTORUL: Bun, dar în cazul ăsta de ce nu te încalţi cu el?
NEBUNUL: Cum să mă încalţ? Vrei să mă muşte?
Un poliţist se suie în autobuz şi taxează un bilet, după care mai taxează unul. Un cetăţean îl vede şi-l întreabă:
- De ce aţi taxat două bilete?
- Păi dacă pierd unul, îl am pe al doilea!
- Şi dacă le pierzi pe amândouă?
- Am abonament!
- Tată, ştiu un banc grozav despre poliţişti!
- Fiule, dar şi eu sunt poliţist!
- Bine, o să ţi-l spun când ieşi la pensie.
Cică vine un tip cu controlul la o casă de nebuni. Îl întreabă pe director ce mod de distracţie au nebunii de aici:
- Aici avem multe mijloace, dar cel mai important este video-ul.
De abia l-am introdus şi funcţionează de minune.
Curios, inspectorul vrea să vadă video-ul şi îi spune directorului să i-l arate. Când colo, în loc de video, vede o cărămidă băgată în perete.
- Băi, ce-i asta?
- E tipul nostru de video. Noi le punem cărămida la nebuni şi ei se uita vreo trei ore încontinuu la ea.
- Aşa-i mă, Milă? întreabă directorul pe un nebun de acolo.
- Da, domnule director, dar vă rog să ne schimbaţi azi cărămida, ca pe asta am văzut-o de şapte ori.
Un poliţist se scarpină în cap, însă fără să-şi dea şapca jos.
Trece o blondă, îl vede şi-i spune:
- De ce nu-ţi dai şapca jos când te scarpini în cap?
- Dar pe tine, când te mănâncă păsărica îţi dai jos chiloţii?
Un poliţist îşi întreabă superiorul:
- Nu vă supăraţi, există pinguini de 1.60 m în România?
- Nu, sigur nu!
- Atunci înseamnă că am călcat o călugăriţă!
Doi poliţişti mergeau pe stradă. Deodată, unul spune:
- Auzi, uite doi hoţi! Hai să-i prindem!
Dar celălalt spune:
- Du-te la dracu, ei sunt doi, noi suntem singuri!
Doi poliţişti discută pe stradă:
- Băi, tu ştii de ce e cunoscut Columb?
- Nu, bă, de ce?
- Băi, fiindcă a stat atâta timp în SUA şi nu l-au depistat ăia de la FBI că a intrat în America fără viză.
Un popă s-a dus la doctor că avea burta prea mare şi nu mai ştia ce să facă. Doctorul i-a spus că trebuie să îl taie pe burtă. După ce la tăiat, din burtă i-a ieşit un copil. Popa l-a crescut cu dragoste şi, când băiatul s-a făcut mare, popa era pe moarte. Popa l-a chemat şi i-a zis:
- Fiule, a venit clipa să îţi spun adevărul. Eu nu sunt tatăl tău, eu sunt mama ta. Tatăl tău este clopotarul!
Un avion transportă un lot de nebuni spre sanatoriu. Dar nebunii se jucau în aşa fel încât dezechilibrau avionul. Comandantul aeronavei i-a comandat copilotului să-i potolească pe nebuni, că altfel se vor prăbuşi. Se duce ăsta la nebuni, îi roagă, îi ceartă, îi loveşte, nimic... Se duce la comandant şi îi spune că nu i-a putut potoli, la care acesta îi spune să ţină el controlul navei, că se duce să-i potolească. După câteva minute, se făcu linişte, iar comandantul reintră în cabina de control. Copilotul, extrem de curios, îl întrebă:
- Cum ai reuşit să-i potoleşti?
- Păi, m-am dus la ei şi le-am zis: Măi copii, de ce vă jucaţi în casă, jucaţi-vă mai bine în curte! Şi le-am deschis uşa...