Era un oltean sărac lipit pământului, dar într-o zi se hotărî să-şi ducă boul la obor. Spre dezamăgirea lui, nu îl cumpără nimeni, aşa că plecă spre casă. La un moment dat, boul nu mai vroia să meargă.
Deodată, se gândi să-i bage o ciuşcă în cur. După ce i-a băgat-o, boul a luat-o la goană. Olteanul, nemaiavând mijloc de transport, şi-a băgat şi el o ciuşcă în cur. Cum prinsese o viteză mare, întrecu boul şi îi zise nevestei care muncea în grădină:
- Nevastă, dă la bou de mâncare şi bagă-l în grajd, că io mai am de alergat!
Q: De ce vor oltenii să aibă vaca precum girafa?
A: Ca să pască la vecini şi s-o mulgă ei.
1
- Doctore, trebuie să mă ajutaţi, soţul meu este grav bolnav: mă crede câine.
- Şi cum se manifestă?
- Îmi cere să-i fiu credincioasă mereu!
Q: Cum prinde un oltean un iepure?
A: Se bagă sub un tufiş şi face pe morcovul.
PROFESORUL: Cea mai mare dintre păsările cu piciore lungi este barza.
BULĂ: Lăsaţi poveştile, dom’ profesor! Suntem destul de mari ca să ştim că barza nu există!
La bărbaţi, viaţa este ca şi zebra: blondă, brunetă, blondă, brunetă. La femei - grădină zoologică: bou, măgar, maimuţă...
Două blonde mergeau pe stradă, când una dintre ele exclamă:
- Hei, uită-te la câinele ăla cu un singur ochi!
Cealaltă îşi pune o mână peste ochi şi ţipă:
- Unde, unde?
Bulă, la ora de anatomie.
PROFESOARA: Bulă, ca să nu rămâi corigent, te rog să-mi spui până mâine de ce nu râde vaca.
Bulă, indignat, pleacă acasă şi îi întreabă pe toţi, dar nimeni nu ştie răspunsul. Într-un târziu, se întâlneşte cu bunicu-său şi îl întreabă şi pe el. Moşul îi scrie un bileţel, să-l dea profei.
A doua zi, Bulă înmânează biletul. Profesoara citeşte cu atenţie.
PROFESOARA: Bravo, Bulă, ai 10, te trec clasa!
Am citit, peste umărul profesoarei, ce scrisese bunicul lui Bulă:
“Dragă doamnă, dacă v-ar mulge de două ori pe zi şi v-ar regula o dată pe an, v-ar mai veni a râde?”.
Este clar că femeile sunt mai deştepte decât bărbaţii. Gândiţi-vă:
cel mai bun prieten al lor sunt diamantele; cel mai bun prieten al bărbaţilor este câinele.
Ce-i greu nu e să suporţi coarnele, ci să întreţii vacă.
Într-o dimineaţă, Ion îşi găseşte cocoşul mort în curte. Supărat nevoie mare că nu mai are cocoş să îi calce găinile şi că acestea nu vor mai face ouă, Ion se duce la târg, să cumpere altul. Ajuns acolo, după îndelungi căutări, găseşte o pasăre frumoasă, arătoasă, muşchiuloasă, gălăgioasă. Ion întreabă:
- Cocoşul ăsta e sănătos?
Proprietarul îi răspunde:
- Este.
- Face mofturi la mâncare?
- Niciodată.
- Şi cât costă?
- 50 de lei!
- Vai de mine! Dar ce face de banii ăştia?
- Păi, ce face orice cocoş. Cucurigă dimineaţa, bate cocoşii vecinilor, mănâncă răsadurile.
- Dar, de călcat găinile, le calcă?
- Calcă tot ce prinde. Găini, raţe, gâşte, curci, căţei, purcei şi ce mai ai matale prin curte pe acolo.
- Hm! Şi.... Le calcă bine?
- Le calcă foarte bine.
A doua zi, iese Ion în curte dis-de-dimineaţă. Toate animalele mergeau mai crăcănate. Găini, raţe, gâşte, curci, caţei, purcei, oi, vaci, până şi calul zâmbea mai altfel. Călcase cocoşul tot ce prinsese. Cât despre cocoş, acesta zăcea, lat, în mijlocul curţii, cu picioarele în sus. Părea mort.
Un vultur îi dădea târcoale în aer. Supărat că o să rămână fără minunăţie de cocoş, Ion dă fuga în casă, pune mâna pe arma de vânătoare, iese repede afară şi ocheşte vulturul.
Cocoşul, de jos, îi zice cu un glas scăzut:
- Uşurel, nu-l speria, lasă-l să se aşeze...