Cine nu a parasit Romania
Zugravul
Are o tigara în coltul gurii și chef de munca în coltul indepartat al vietii. Tricoul rupt de pe el nu-ti da nici o idee despre onorariul pe care il va cere la capatul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sunt alea din reclama de la bere. Nevoile sunt cele naturale, și în multe dintre ele apare și un copac, exact ca în cazul cainilor. Viata lui e și ea o reclama: la societatea moderna, care a reusit cumva sa elimine selectia naturala.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat stramb în pestera, la Lascaux .
Baba urbana
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbana a vazut multe și știe tot. Isi uraste, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, orasul. Paradoxal, își iubeste însă țara , chiar dacă nu-i poate gasi alte calitati decit acelea cu care a rămas din cartea de româna, 1955. Baba urbana banuieste ca totul în jurul ei e facut s-o fure: administratia blocului, compania de gaze, strainul care tocmai a intrat în hol și se uita suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face în nici un fel viața mai buna. Deștinul babei e sa moara, iar ea accepta asta și nu se mai ocupa cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desavarsire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franta, care merg la mitinguri, când nu citesc literatura de stinga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc pe toată lumea și circula gratis cu RATB.
Soferul manelist.
E rapid, pentru ca nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viața lui e motorul, facut de un neamt cu mult mai destept, însă soferul nostru nu pare sa sesizeze ironia. Ii place sa imparta: pumni, muzica, opinii.
Stie despre tine ca ești prost. Stie ca el e destept, iar viața, în felul asta, devine foarte simpla. De-aia soferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în țara . Când te intrebi de ce Mazare a pus palmieri la Constanta , răspunsul e limpede pe sosea: pentru ca maimutele erau deja acolo. Și nici n-aveau dusmani naturali.
Inginerul.
A lucrat candva în cercetare. Revolutia l-a prins la planseta, desenand cladiri urate, cu speranta ca într-o bună zi va fi lasat sa fie genial. Când a fost lasat, a continuat sa fie el insusi, cu program clar: Dimineata la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a două sticla de vin. Inauntrul lui sunt o multime de bagaje desfacute și lasate asa, în lipsa de o noua deștinatie: literatura SF, poeti opțecisti, doua-trei iubiri, neaparat consumate la Costinești, cu Radiovacanta undeva în surdina. Se misca greu printre ele și de-aia e deprimat. Spera sa vina vremuri mai bune, chiar și când apar la orizont, el spera ca o sa-i bata la ușa, sa-l ia de mâna până în Germania, unde sigur cineva știe de lucrarea lui de diploma, o revolutie la vremea ei.
Bogatul.
In ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogatii nu pling. Nu au de ce, nu au cand, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai multi nu știu ca sunt bogati pentru ca nu se mai masoara în raport cu tine, ci în raport cu alti bogati. Cheștia asta aduce cu sine o situatie pe care nici psihologul platit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sunt bogati cu Mercedes care sufera ca n-au Bugatti. Bogatul român are și o alta problema: nu e bogat decat aici. Când iese din țara ,e doar ostentativ.
Baiatul de club.
El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munca e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseala. Exemplarele cele mai robuste rezista fără mancare o saptamana și până la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: mosule, du-te tu la scoala, dacă n-ai bani de distractie! Zilele lui sunt numarate: le numara presa de scandal și poporul odată cu ea, când scoate din frigider branza, la o salata de rosii taiate repede, până nu începe Magda la OTV.
Toti ăștia au rămas în țara . Restul au plecat, și nu în concediu. Or mai fi și altii, nu știu, e treaba institutelor sa ne zica. Ce vreau eu sa va spun e altceva:
Uitati-va la ei și incercati apoi sa va inchipuiti ca, din marfa asta, trebuie sa facem o natiune.
