Cică pe un misionar îl prind canibalii, îl dezbrăca şi-l leagă de un stâlp, cu mâinile în sus. Vine la el şeful de trib şi-i zice:
- Uite, obiceiurile tribului nostru zic că trebuie să-ţi mai lăsăm o şansă. Aşa că dacă până mâine dimineaţa reuşeşti să-ţi beleşti scula fără să-ţi foloseşti mâinile, eşti liber.
Bietul om începe febril să se chinuie s-o prindă cumva între picioare, s-o belească, dar fără succes. După câteva ore, trece unul din trib, mai milostiv, şi-i zice:
- Băi, bagă bine la cap ce-ţi spun. Aşa n-ai să reuşeşti nici în zece zile. Singura ta şansă e ca mâine, când vine şeful de trib să vadă dacă ai belit-o, să stai cumva încât să trebuiască să se apropie să vadă dacă ai belit-o. Când e aproape, trage-i un şut în testicule, dar cât te ţin puterile.
Misionarul mai încearcă, totuşi, toată noaptea, s-o belească, dar nu poate, aşa că, a doua zi dimineaţă, se pune cu faţa la stâlp şi aşteaptă să vină şeful de trib. Când şeful ajunge la doi paşi, se întoarce brusc şi-i trage un şut din răsputeri în testicule. Şeful de trib cade pe jos, iar dintre sălbatici se aude o voce:
- Ei, acum chiar c-ai belit-o!
Dumnezeu face lumea şi trimite pe Pământ doi bărbaţi. După ceva timp, bărbaţii se duc la Dumnezeu şi-l întreabă:
- De ce nu suntem, cum scrie în Biblie, un bărbat şi o femeie?
Dumnezeu realizează eroarea de programare pe care o făcuse şi îi întreabă care dintre ei vrea să fie femeie. Evident sau nu, dar niciunul nu vrea. Dumnezeul zice:
- Atunci, vă ascund penisurile şi care şi-l găseşte primul rămâne bărbat.
Primul bărbatul o găseşte după două ore, iar al doilea o mai caută şi astăzi.
Q: Ce zice o lesbiană în pat?
A: Ce mult semeni cu sora ta!
- Domnişoară, îi zise doctorul tinerei lesbiene, nu sunteţi bolnavă.
Pur şi simplu, vă trebuie mai multă odihnă.
- Dar, domnule doctor, nici nu v-aţi uitat la limba mea!...
- Şi ea are nevoie de odihnă.
Un om conducea maşina pe un drum. După o curbă, vede o creatură mică şi verde agitându-se pe marginea şoselei. Curios, opreşte.
- Bună ziua! Eu sunt un homosexual exilat de pe Marte şi m-am rătăcit pe aici. Mă poţi ajuta cu nişte apă?...
Milos din fire, omul îi dădu apă. După un timp, vede iarăşi pe marginea drumului o chestie mică şi verde făcând cu mâna.
Opreşte.
- Bună ziua. Eu sunt un homosexual exilat de pe Saturn. Nu te supăra, ai putea să-mi dai ceva de mâncare? Găsi prin maşină un sandviş şi i-l dădu.
La nici un kilometru depărtare, o altă creatură albastră se agita din nou pe marginea drumului. Opreşte şi întreabă:
- Tu, homosexual mic şi albastru ce mai vrei?
- Actele... la control!
Doi poponari stau în pat. La un moment dat, unul se duce la baie, iar celălalt, după el. În baie, plin de spermă. Zice al doilea:
- Nu ţi-e ruşine, în pat nu eşti în stare de nimic şi vii la budă să-ţi faci laba?
- Nu, nu mi-am făcut laba, m-am beşit!
Se întâlnesc doi homosexuali de 5 ani:
- Hei... ieri am avut unul de 4 anişori!
Spune celălalt:
- Nu... mie nu-mi plac când deja umblă!
Q: De ce se înghite Viagra repede?
R: Ca să nu se întărească limba!
Intră unul la farmacie:
- Bună ziua... Ştiţi... eu sunt homosexual...
- Da? Mă rog, treaba dv. Noi nu facem discriminări.
- Nu, nu, nu, staţi... Ştiţi, nevasta... nevastul meu a murit...
- Da? Condoleanţele noastre, dar cu ce vă putem ajuta noi?
- Păi, vedeţi dv., alaltăieri l-am incinerat la crematoriu...
- Da? Foarte bine... Adică, foarte trist... Dar noi cum...
- Ei, şi am aici urna cu cenuşa lui. Nu mi-aţi putea prepara din ea nişte supozitoare?
În Rai, Adam i se adresează Domnului:
- Doamne, creatura ce ai creat din coasta mea este în pat ca un vulcan. Sunt uimit!
- Asta am făcut pentru ca să o iubeşti!
- Are o faţă şi un corp minunat... Şi părul ei lung...
- Asta am făcut pentru ca să o iubeşti!
- Şi ştie să şi gătească mâncăruri aşa de bune...
- Asta am făcut pentru ca să o iubeşti!
- Doamne, dar dacă eşti în stare să faci aşa lucruri minunate, de ce nu e un pic mai inteligentă?
- Asta am făcut pentru că şi ea să te iubească, prostule!...
Q: Când îşi recapătă o lesbiană deplina libertate a limbii?
A: După ce îi cad dinţii.