ALINUŢA: Mamă, mamă, nu-mi place bunicul!
MAMA: Bine, dă-l la o parte şi manâncă fasolea.
Alinuţa cu fratele ei se joacă cu puşca de vânatoare a bunicului.
Fratele Alinuţei se uită pe ţeavă şi ea din greşeală apasă pe trăgaci.
Când îşi revine din şoc, spune:
- Hai, nu te mai uita cu ochii aşa holbaţi! Şi eu m-am speriat!...
ALINUŢA: Mamă, mamă, a murit bunicuţul!
MAMA: La dracu’, tocmai acum când mai avem încă jumătate din bunica în frigider!
Un tip se cacă pe el şi merge la o toaletă care se dovedeşte a fi închisă. Bate şi aude un fâsâit discret. Aşteaptă. După câteva minute bune, începe să bată în uşă strigând:
- Deschide, mă, că altfel sparg uşa!
Fiindcă nimeni nu zicea nimic, sparge uşa şi — ce vede? Un tip beat criţă caută înnebunit în scoica WC-ului, iar în jur, o mulţime de proteze...
- Mă, cretinule, ce faci aici, că eu mă cac pe mine şi tu te joci...
- Nu, domnule, hâc!, am băut cam mult, mi-a fost, hâc, rău şi am vărsat. Mi-am scăpat proteza în budă şi de o jumătate de oră o caut, dar nici una nu mi se potriveşte...
Ce credea câinele lui Pavlov despre stăpânul lui:
- Uite, domnule, ce reflex condiţionat pe bătrânul ăsta! Când se aprinde lumina, îmi aduce de mâncare!...
Ursuleţul polar o întreabă pe mama lui:
- Mamă, e adevărat că şi tata e tot urs polar?
- Da, puiule, şi tata e tot urs polar.
- Dar şi bunicul e tot urs polar?
- Sigur, şi bunicul e tot urs polar.
- Dar şi tata lui bunicul, tot urs polar a fost?
- Da, tot urs, tot polar. Dar ce te frământă, puiule?
- Mamă, eu îmi bag ceva-n el de regn; mie mi-e frig!
Scrisoare veche Am descoperit între vechituri o scrisoare de pe vremea bunicii adresată plăpumarului. Bunica a dat plapuma la reparat şi, văzând că se apropie sezonul rece şi lucrarea nu este gata, a trimis următoarea scrisoare:
Stimate Domnule Plăpumar, Vă rog să executaţi lucrarea aşa cum ne-a fost înţelegerea. Eu pun la dispoziţia dvs. faţa şi dosul şi, pe deasupra lâna mea, pe care vă rog să o scărmănaţi bine şi să o băgaţi toată, pentru că îmi place să fie cât mai groasă şi cât se poate de lungă, când întind picioarele, să nu iasă afară. Dacă faceţi lucrarea ca lumea, v-o recomand şi pe soacră-mea. Dânsei îi este ruşine să vină, că nu ştie ce să facă cu dosul până spală faţa, care-i mult mai uzată. Vă rog să-i desfaceţi toate încreţiturile, ca să nu se lase la lucru. A ei poate să fie şi mai scurtă, dar să fie groasă, că baba este bătrână şi se încălzeşte greu.
Se angajează un chinez mic într-un bar mare, în vestul sălbatic.
Toate bune şi frumoase, până intră unul tot transformat la faţă de frică şi zice:
- Bă!... Fugiţi, bă, repede, că vine Billy!
Când aud, ăştia o rup toţi la fugă afară din bar şi rămâne doar ăsta mic, chinezul. La vreo cinci minute, intră un boşorog cocoşat şi prăpădit, vai de mama lui, şi-i zice lui ăsta:
- Ba, treci să mi-o sugi!
- Gata, boss, zice chinezul, spart de frică, şi se apucă de treabă.
- Mai repede, zice moşul.
Chinezul se supune.
- Şi mai repede!
- Dar unde vă grăbiţi aşa de tare, dacă nu vă supăraţi?!
- Păi, tu nu ai auzit, mă, boule, că vine Billy?!
ALINUŢA: Mamă, mamă, bunicuţul e pe terminate!
MAMA: Atunci mai pune pe el nişte benzină.
De unde îşi trage numele comuna Milcoi, Vâlcea În timpul îndepărtat, un zmeu (sau poate doar un moşier) avea o moşie chiar pe teritoriul comunei Milcoi, care nu se chema Milcoi pentru că nu era încă nici locuit. Ca să-şi ridice un castel, avea nevoie de fix 500 de oameni, bărbaţi, nu femei.
Pune el pândarii să-i găsească prin satele învecinate 500 de bărbaţi apţi de muncă. Pândarii au găsit, oamenii au venit, însă, cum stăteau la oarecare depărtare, mai plecau în weekend-uri, când aveau liber, către căşile lor şi mai uitau să vină. Poate îi reţinea şi câte o beţie cruntă, de începea vinerea seara şi nu se sfârşea duminica dumineaţa, ca la români. La început, zmeul (care poate era doar un moşier) încercă să-i convingă cu frumosul că lucrarea va stagna, vor fi întârzieri la termenele de predare, bugetul se va suplimenta şi, în fine şi în mare, că se va mânia foarte rău pe ei dacă mai fac din astea.
Unuia, mai isteţ, îi trecu prin minte să spună că nu s-ar întâmpla asta, dacă zmeul (sau moşierul, ce era) le-ar da loc de-o colibă chiar acolo, pe moşia lui, ca să nu mai trebuiască să plece.
Zmeul-moşier se gândi ce se gândi şi întrezări avantajele de dezvoltare (ne putem imagina că se gândi şi la afluenţa de femei care se anunţa), aşa că le dărui celor 500 de bărbaţi locuri de casă, că doar avea de unde, numai să se stabilească acolo şi să muncească pe moşie, ei şi urmaşii lor.
Zis şi făcut. Oamenii se mutară, toţi cei 500, cu tot cu familiile lor, în locul care avea să primească denumirea Milcoi, de la mil şi coi.
Fiecare bărbat având două din acestea numite pe urmă, înmulţit cu 500, ne dă Milcoi.
Un urs bătrân îl învăţa pe unul tânăr:
- Omul trebuie atacat în aşa fel încât să aibă timp să te vadă şi să reacţioneze.
- De ce?
- Sunt mai gustoşi după aceea, nu mai au rahat în ei.