Glume si Bancuri - Glume-Si-Bancuri-62653

owl

Eram fericit. Eram împreună cu prietena mea de peste un an, așa ca ne-am hotarat sa ne căsatorim.
Parintii mei ne-au ajutat în toate privintele, prietenii m-au incurajat, iar prietena?
Era un vis!
Era un singur lucru care nu-mi dadea pace, chiar deloc, și acela era viitoarea soacra.
Era o femeie de cariera, desteapta, dar în primul rand frumoasa și sexi, care cateodată flirta cu mine, chiar pe fata, și ma făcea să mă simt prost.
Intr-o zi, m-a sunat și m-a chemat pe la ea, sa verific invitatiile. Asa ca m-am dus.
Era singura și când am ajuns, mi-a soptit ca în curand am să mă casatoresc și ca avea sentimente și dorinte fata de mine pe care nu le putea trece cu vederea.
Asa ca înainte de a ma căsatori și a îmi dedica viața fiicei ei, ea vrea sa facă dragoste cu mine numai o data..
Ce puteam spune? Eram socat și nu puteam spune un cuvant.
Ea a mai adaugat ca se va duce în dormitor și dacă ma simt în stare….sa ma duc și eu.
Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine.
Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors și m-am indreptat spre ușa de la intrare… am deschis-o și am ieșit afară.
Acolo, soțul ei (viitorul meu socru) statea afară cu pusca în mâna și cu lacrimi în ochi, m-a imbratisat și mi-a zis ca sunt foarte fericiti, ca am trecut micul lor test. Nu-si puteau dori un alt bărbat pentru fata lor: Bun venit în familie.
Atunci mi s-au inmuiat picioarele și am mai invatat încă o lectie importanta: tine-ti tot timpul prezervativele în mașina.

In aceasi categorie: Glume si Bancuri - Căsătorie

  • dog

    Glume-Si-Bancuri-13688

    O tânără italiancă este acuzată de bigamism. – Da ce v-aţi căsătorit cu doi italieni? Unul nu vă ajungea?, o întreabă judecătorul. – Păi, tot timpul câtă unul dintre ei face grevă… (...)


    Glume si Bancuri: Alte Nații, Căsătorie, Familie, Italieni, Meserii
  • horse shoe

    Glume-Si-Bancuri-61425

    Un cuplu de tineri insuratei, în noaptea nuntii. El: Draga mea, as vrea sa te imbraci cu pantalonii mei, dacă nu te superi… Femeia se conformeaza si, după ce se imbraca, observa ca pantalonii erau de două ori mai mari decat masura ei obisnuita. Ea: Dragul meu, nu pot purta pantalonii tai, uite cât de […] (...)


    Glume si Bancuri: Căsătorie, Cupluri, Deocheate, Familie, Femei și Bărbați, Iubiți, Lungi
  • couple

    Glume-Si-Bancuri-38760

    O tipa se duce la un doctor și îi spune ca doreste sa fie din nou virgina. Doctorul îi răspunde: Nu e nici o problema — Avem operatii de 100$, de 500$ și de 20000$. — Bine, vreau de 100$. Se rezolva tot; se marita tipa, noaptea nuntii iese bine, etc și vine sa îi […] (...)


    Glume si Bancuri: Căsătorie, Deocheate, Doctori, Lungi, Meserii
  • fog

    Glume-Si-Bancuri-50322

    Intr-o seara soțul împreună cu soția se intorc de la o nunta. Urcand pe scari în urma ei el îi spune neveștii sale: — Draga ai un fund mare cât o mașina de spalat. Seara când sa mearga la culcare îi vine cheful și o roaga sa facă sex. La care ea supărata cum era […] (...)


    Glume si Bancuri: Căsătorie, Cupluri, Deocheate, Familie, Lungi
  • smoke

    Glume-Si-Bancuri-36791

    Tata: Fiule, as vrea sa fiu eu acela care o alege pe viitoarea ta soție. Fiu: Nici o sansa Tata: Fata la care ma gandesc, este fiica lui Bill Gates Fiu: Aaa, atunci e ok. Tatăl merge la Bill Gates Tata: As vrea ca fiul meu sa se casatoreasca cu fiica ta. Bill Gates: Nici […] (...)


    Glume si Bancuri: Căsătorie, Copii, Familie, Lungi, Meserii, Părinți, Programatori
  • space

    Glume-Si-Bancuri-87183

    Sotia: — Iubitule… Ce faci? Sotul: — Nimic. Sotia: — Nimic?.. Pai de-o ora tot studiezi certificatul nostru de căsatorie. Sotul: — Cautam data expirarii! (...)


    Glume si Bancuri: Căsătorie, Cupluri, Familie, Iubiți

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi