Un bărbat e adus în fața judecatorului pentru că a omorat-o pe soția lui.
— Fapta dumneavoastră e sub orice critica. Dacă aveți intentia ca tribunalul sa nu va condamne la inchisoare pe viața, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poata reduce pedeapsa.
— Domnule judecator, soția mea era așa de proasta incat nu am putut să mă controlez și a trebuit sa o arunc de la balcon.
— Declaratia dumneavoastră este o obraznicie nemaiauzita și dacă nu doriti ca juratii sa va condamne înainte sa continuam procesul trebuie sa aveți argumente cu adevărat plauzibile.
— Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj și la parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru și copii, cel de 12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm .
— În ziua respectiva i-am spus soției:
— E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toți sunt așa mici!
— Da, răspunde soția sunt o adevărata specie de pirinei.
— Pigmei ai vrut sa spui!
— Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
— Ala se numeste pigment.
— Ma lasi ? Pigment e cheștia aia pe care scriau vechii români.
— Ala se numeste pergament.
— Cum poți draga sa fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.
— Domnule judecator, va inchipuiti ca mi-am inghitit cuvantul fragment ca sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu și am luat un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare soția mea lângă mine cu o carte în mâna și îmi spune:
— Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numeste carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citeste Veranda de la Pompadur.
— Iau carte în mâna și îi spun: Draga mea, asta e o carte în limba franceza — Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele în româna.
— Asta e bună draga, îmi dai tu lectii de franceza, mie care am facut meditatii cu un vector de la facultate !!
— Ala nu se numeste vector, se numeste lector.
— Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
— Ala a fost Hector și era troian.
— Hector e unitate de masura a suprafatei, blegule.
— Ala e hectar draga mea.
— Ma uimești cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
— Ala se numeste nectar spun eu oftand din adancul sufletului.
— Habar nu ai, eu știu sigur ca era și o melodie pe tema asta pe care o cantau două prietene în duo.
— Nu se spune duo se spune duet.
— Ma scoti din sarite, cum dracu de ești așa de incuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu sabiile.
— Ala se numeste duel.
— Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
— Domnule judecator, aveam tunel pe limba dar am simtit ca mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stapani și am aruncat-o pe geam.
Liniste în sala. Judecatorul ia ciocanelul de pe masa, loveste cu el puternic și spune:
— Ești liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de la Hector.
