Cenaclul Flacăra. Invitat pe scenă, un baci. Adrian Păunescu îl întreabă:
– Bade, te ascultă mii de spectatori şi milioane de telespectatori.
Zi-ne matale o poezie de prin părţile tale. Ştii?
– Cum de nu.
– Dă-i drumul, bade!
– Io… mi-s baciul de la munte…
– Eu mi-s baciul de la munte!
– Şi… pasc oile cărunte…
– Şi pasc oile cărunte!
– Şi… când vine câte-o ploaie…
– Şi când vine câte-o ploaie!
– Îmi… bag sula-n ea de oaie…
– Nu contează. Miel să iasă! Dar, bade, o poezie cu cârmaciul nostru iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ştii?
– No, cum de nu.
– Dă-i drumul bade, te ascultă o ţară întreagă.
– Io… mi-s baciul de la munte…
– Eu mi-s baciul de la munte!
– Şi… pasc oile cărunte…
– Şi pasc oile cărunte!
Şi, încet, către baci:
– Cu cârmaciul, bade, cu cârmaciul…
– Şi… când vine câte-o ploaie…
– Şi când vine câte-o ploaie! Cu cârmaciul bade, ce faci…
– Îmi… bag aia-n ea de oaie…
– Îmi bag aia-n ea de oaie! Păi, ce faci bade, cu cârmaciul, zi ceva cu cârmaciul…
– Şi-n cârmaciul Nicolae!
– Marea noastră poezie populară, versuri autentice, ţăranii noştri coborâţi de pe Columnă, omagiind…
