Un ţăran s-a gândit să-şi facă o fântână. Şi sapă, şi sapă, şi tot sapă câteva zile, până când, în loc să dea de apă, găseşte un pergament.
Se apucă să-l citească, dar îşi aduce aminte că nu ştie să citească şi merge cu el la primarul satului.
– Dom’ primar, găsii şi io pergamul ista în ţărână şi nu ştiu să-l citesc. Nu vrei să mi-l citeşti mata?
– N-am timp acuma, dar lasă-mi-l până mâine.
Pleacă ţăranul la casa lui, iar a doua zi, când vine la primar, îl găseşte înecat. Aşa că pleacă la înţeleptul satului.
– Nene, citeşte-mi şi mie ce scrie acilea.
Ia înţeleptul pergamentul, îl citeşte şi dup-aia zice că trebuie să mulgă vaca şi că-i spune mai târziu ce scrie. Aşteaptă ţăranul ceva timp şi se duce după el în grajd: îl găseşte spânzurat. Aşa că pleacă la primul-ministru. După ce îl citeşte şi ăsta, merge într-o cameră alăturată şi se împuşcă. Aşa că bietul ţăran se duce la preşedinte.
Dar şi ăsta se împuşcă după ce-l citeşte. Speriat din cale-afară, ţăranul merge la şcoală şi învaţă carte. După ce-şi termină studiile, vine acasă şi iese pe verandă ca să citească şi el pergamentul.
Dintr-odată, se porneşte o furtună uluitoare, îi ia pergamentul din mâini şi-l zboară ca pe un fulg de nea în adâncurile cerului.
