Mergea un om prin deşert. Însetat, înfometat, când, ce vede? O vilă marfă, cu trei etaje, cu fântână şi piscină. În curte, un bărbat şi o femeie, care se uitau fix unul la altul.
– Oameni buni, mi-e sete, n-am mai băut de patru zile, pot să beau şi eu din fântâna voastră?
Ăştia nimic. Se priveau fix. Merge omul, bea, se întoarce:
– Oameni buni, merg prin deşert de nu ştiu când, pot să mănânc şi eu de la voi?
Ăştia nimic. Mănâncă omul pe săturate, se întoarce în grădină, ăştia – nemişcaţi. Văzând că merge orice, omul spune:
– Pot să-ţi iau şi eu nevasta, aşa, puţin, în dormitor? N-am văzut femeie… de nici nu mai ştiu când!
Ăştia nimic. Merge omul, stă două ore cu tipa,mulţumeşte şi dă să plece mai departe, când aude discuţie în bucătărie:
SOŢUL: Târfo! Nesimţito! Cum ai putut să mă înşeli, chiar sub privirea mea, în propria mea casă?
SOŢIA: Ai vorbit primul, duci gunoiul!
