Un vanator s-a dus la vanatoare în pădure și fără sa-si de-a seama l-a prins noaptea și s-a ratacit. Batea vantul, era frig și ploua iar el, disperat, mergea ca sa se incalzeasca, fără sa mai știe unde se afla.
Intr-un târziu vede undeva o lumina și tot mergand catre ea ajunge la un canton silvic.
Bate la ușa și apare padurarul:
— Te-ai ratacit — spune omul și il pofteste în casa. Este târziu, ramai aici până dimineața când îți arat drumul. Pana atunci stai la masa cu noi, dar avem numai mamaliga cu branza. Vanatorul era obosit și flamand, pentru ca mersese toată ziua fără sa mănânce.
După ce mănânca o vreme, întreabă:
— Padurarule, pot sa mai iau un pic de mamaliga? Uite, mi-a rămas un pic de branza…
Nu trece mult și întreabă din nou:
— Padurarule, pot sa mai iau un pic de branza? Uite ca mi-a mai rămas mamaliga…
După ce se repeta actiunea cu mamaliga cu branza de mai multe ori, adorm toți în singura camera unde era cald, padurarul cu nevasta în pat și vanatorul pe o saltea pe jos.
După miezul noptii se aude urletul unei haite de lupi. Padurarul sare din pat ca ars, se imbraca repede și dispare în noapte. În urma lui ramane o liniste apasatoare.
După un timp, vanatorul întreabă în intuneric:
— Oare sta mult?
— Sta mult, îi răspunde femeia în soapta.
— Oare nu ma prinde? întreabă din nou vanatorul.
— Nu te prinde mai omule, ca până iese el în calea lupilor, la capatul paraului, poate sa treaca toată noaptea.
— Zici ca nu ma prinde…
— Nu te prinde, fii sigur de asta. Hai, curaj!
— atunci, spune vanatorul, ma duc sa mai iau un pic de mamaliga cu branza!
