Foştii colegi obişnuiau să se întâlnească o dată la zece ani, ca să petreacă o seară împreună.
La vârsta de 40 de ani, s-au întâlnit şi, după ce au fost analizate câteva propuneri, s-au decis pentru restaurantul Leon, unde – după spusele celui care l-a propus – era o chelneriţă cu nişte sâni de-ţi venea să-ţi iei lumea-n cap, iar pe deasupra şi cam libertină, în concepţii, desigur.
După zece ani, la vârsta de 50 de ani, s-au întâlnit din nou şi, după ce au fost analizate câteva propuneri, s-au decis pentru restaurantul Leon, care – după spusele celui care l-a propus – avea un meniu grozav şi nişte vinuri superbe.
După alţi zece ani, la vârsta de 60 de ani, s-au întâlnit din nou şi, după ce au fost analizate câteva propuneri, s-au decis pentru restaurantul Leon, unde – după spusele celui care l-a propus – era linişte şi nu se fuma.
După alţi zece ani, la vârsta de 70 de ani, s-au întâlnit din nou şi, după ce au fost analizate câteva propuneri, s-au decis pentru restaurantul Leon, care – după spusele celui care l-a propus – avea ascensor şi acces pentru scaune cu rotile.
După alţi zece ani, la vârsta de 80 de ani, s-au întâlnit din nou şi, după ce au fost analizate câteva propuneri, unul a propus restaurantul Leon, la care unul dintre colegi a exclamat:
– Ce idee minunată! De multă vreme voiam să merg la restaurantul Leon. Acolo n-am fost niciodată!
