Turcii grămadă, parlamentează, mâine la 9.00 — o punem. Ştefan strânge plăieşii:
– Oştenii mei, diseară este ziua mămuchii, dară beţi molcom că mâini e bătălie grozavă cu turcii, am vorbit deja cu dânşii.
Dimineaţa la cinci, aburii denşi ai beţiei puseseră stăpânire pe castel. La 9.15, turcii, aliniaţi în faţa castelului, încep să bată impacientaţi din picior. Apare Ştefan la fereastră, trage aer în piept şi strigă:
– Muieeeee!
Altă delegaţie a turcilor, după ciorba de burtă, se stabileşte ferm ca bătălia să aibă loc mâine, a fost o situaţie specială, turcii, finuţi, au înţeles.
– Rămasă, deci, tot pe 9 sharp, tomorrow, îi spuse lui Ştefan emisarul.
În cetate, cu suflatul în lumânări, ultimele resturi, dimineaţă, toţi moldovenii împuşcaţi în haripă. 9.15, bătăi din picior, Ştefan la fereastră:
– Muieeeeeee!
Consiliu de război în tabăra turcească, dezbateri, se amână pe ziua următoare, cu soluţia:
– Când apare Ştefan la fereastră, toţi turcii, într-un glas, să strige muie.
Zis şi făcut. Nouă şi ceva, scârţ, se deschide fereastra, ciopor de turci într-un glas:
– Muieeeeeee!
Ştefan trage aer în piept:
– Vineeeee!
