Un grup de turişti prin Apuseni găsesc întâmplător o peşteră.
Intră, o vizitează, totul era foarte fain, numai că mirosea îngrozitor.
Când ies afară, se întâlnesc cu un baci. Îl întreabă:
– Dom’ne, ce e cu peştera asta, e foarte frumoasă, dar de ce pute aşa îngrozitor înăuntru?
– Apăi, dragii mei, răspunde baciul, e o întreagă legendă. Pe vremuri, înăuntru trăia un căpcăun. De două ori pe an, cobora în sat şi răpea cea mai frumoasă femeie. Tot aşa, până când au rămas sătenii numai cu urâţenii de femei, pe care nu le mai folosea nimeni, şi, deci, satul era în pragul dispariţiei. Atunci, s-au adunat sătenii să se sfătuiască cum să scape de căpcăun. S-au gândit să îl cheme pe Făt Frumos. I-au dat un fax şi, după cam o săptămână, a venit. A intrat Făt Frumos în peşteră, l-a luat pe căpcăun şi l-a înfipt până la glezne în pământ. Căpcăunul s-a enervat şi l-a băgat pe Făt Frumos până la genunchi. Ăsta, ce, să se lase mai prejos? Îl ia pe căpcăun şi-l bagă până-n brâu în pământ. Căpcăunul, cu ultimele puteri, îl ia pe Făt Frumos şi-l bagă până la subsuori. Făt Frumos, nervos ca dracu’, îl ia pe căpcăun, îl bagă până în gât, scoate paloşul şi-i taie beregata. Sătenii, fericiţi, au tras un chef de pomină — vreo două săptămâni au tot băut. Ca răsplată pentru Făt Frumos, i-au dat-o pe cea mai frumoasă dintre urâtele pe care le mai aveau.
Ăştia doi s-au căsătorit şi au trăit aici până la adânci.
Turiştii fură şi nu prea captivaţi de poveste:
– Bine, dom’ne, dar tot n-am înţeles, ce pute aşa în peşteră?
– Apăi, nu ştiu, s-o fi căcat vreunul pe acolo!
