Avem libertate de exprimare dar nu ne mai putem exprima!
Avem poeți și scriitori dar nu mai avem cititori !
Avem pictori vechi și noi dar degeaba, la gunoi…
Întotdeauna știm să criticăm dar n-am vrea ca vreodată să apreciem!
Mereu ne comparăm cu alții atât caracterul, spiritul cât și avuția, educația, cultura, evoluția/involuția, după caz. Doar așa putem noi să ne dăm seama la ce nivel suntem ca om sau ca țară. Necazul cel mare n-ar fi ăsta ci, incapacitatea noastră de a merge mai departe, de a despica firul în mai multe ițe și nu numai în patru!
Ne limităm singuri, nu reușim să scăpăm de acele vechi obiceiuri care ne-au făcut dependenți de gândirea critică distructivă.
Gândirea noastră e limitată și nu cuvintele!
Aș vrea să dau ca exemplu nemulțumirea unei persoane față de poezie, a faptului că poezia este prea simplă și limitată, că se folosesc prea puține cuvinte și de aceea preferă proza.
-Da, este adevărat că se folosesc mai puține cuvinte, dar asta nu înseamnă că ai fi limitat, încorsetat de lipsa altor cuvinte! Cuvintele nu lipsesc ci se concentrează, se adună mai multe într-un singur și simplu cuvânt!
Aici se ascunde marele secret pe care numai adevăratul poet o știe și o simte în adâncul sufletului său, aici e “șpilu” de care ar trebui să te prinzi tu, ca poet sau simplu consumator de poezie. Să fii capabil, să te poți pune în starea de a face poezie sau a asculta poezia, să-ți pui sufletul, toată cunoașterea și înțelegerea în acest compost în care urmează să pui sămânța de idee cea din care pornește poezia.
Poezia nu are nevoie de mii și mii de cuvinte prin care să se poată exprima însă, are nevoie de milioane și milioane de alte cuvinte pe care să le rumege bine înainte de a extrage un simplu și singur cuvânt!
În poezie, puterea unui cuvânt poate fi uimitoare uneori, magică alteori și admirabilă de cele mai multe ori.
“Cu cât inspiraţia este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Puşkin şi versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, aşa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu şi de curgător.” – Lev Tolstoi
“Poezia,
ca și radiul se extrage
Un gram
Într-o muncă de un an. Pe-al ei mal
risipește,
Pentru un singur cuvânt ce atrage,
Tone, mii
de minereu verbal. ” – versuri de Maiakovski “Tone de minereu verbal”
Și o poezie scrisă de mine , în care încerc să descriu cum se face o poezie:
Aluat de epigramă
Storci o carte, două, trei
Pui esență de idei,
Razi și-un gram de minte coaptă
Și-o frămânți ușor, în șoaptă. (15.03.2019)
Deci, “greu nu e să scrii mult, ci să concentrezi esența în mai puține pagini.” – Thoreau !
“Simplitatea este gloria exprimării.” – Walt Withman
“Simplitatea este sofisticarea extremă.” – Leonardo da Vinci
“Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate.” – Voltaire
“Frumuseţea stilului, a graţiei, a ritmului şi armoniei depinde de simplitate.” – Platon
Și pentru că tocmai ce-am sărbătorit ziua lui Eminescu, pe 15 ianuarie, zi ce coincide și cu Ziua Culturii Naționale dar nu și la urmă, cu ziua soțului meu, am tot răsfoit poezii scrise de Eminescu , dar și de soțul meu și nu, nu m-am gândit să fac comparații între cei doi ci, am încercat să înțeleg și să caut un răspuns la iminenta carie a culturii și a educației românești, să-mi înțeleg disperarea ce mă apucă atunci când văd, aud și simt cât de neglijat este spiritul și sufletul neamului nostru românesc!
Să recunoaștem , vorba lui Eminescu “că suntem prea slabi și prea neculți ca să producem arta și literatura pe care o produc străinii atât în calitate cât și în cantitate” !
Deci, ce rămâne de făcut?! Încă ne mai luăm de amărâtul ăla de film “Teambuilding” , îl luăm la șuturi precum că e un “nefilm” nedemn de cultura și educațiunea noastră?!
Știm oare cine suntem noi cu adevărat, facem ceva sau facem și altceva în afara faptului că ne plângem, ne văicărim că suntem un neam asuprit, furat și biciuit din toate părțile de toți și de toate?!
Suntem capabili să ne dezbărăm de vechile obiceiuri, suntem hotărâți să renunțăm la dependență?!
Chiar avem nevoie de ajutor de la alții, noi suntem atât de mici și necopți încât trebuie să mai sugem la țâța mamei?!
S-a acrit laptele și ei încă mai sug!
Chiar așa să fim, un neam de trădători, de leneși, de corupți sau hoți?!
Mie nu-mi place ce văd că se întâmplă în țară și lume, nu-mi place ce aud, și nu-mi place cum mă simt în propria mea țară!
Tocmai de aceea nu mă voi opri din citit, scris, pictat, cântat, învățat!!!
Să avem puterea de a mai crede în ceva, de a spera și de a visa!
Și să nu uităm că, dacă trăim într-un haos, trebuie să ne reamintim de Butterfly effect :
“este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni” !
Doar Arta ne-a mai rămas nouă, umanității: arta, emoția, sufletul!
Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: Rolul artei în viața noastră
