Posts - Arta autoeducării și autoeducare prin artă !


EduCulturaPostsCategories: , 1


Arta, Educatie, Autodidact, Pictura

Acum 3 ani aveam un vis, dorința de a intra pe un nou teritoriu, de a cuceri tainele artei frumoase, de a pune stăpânire pe această nouă formă de exprimare – a picturii!

Imaginea de mai sus reprezintă a 4-a mea încercare de a picta, în care m-am folosit de o coală A4 din hârtie pentru desen, pensule ieftine și câteva culori acrilice cumpărate dintr-un magazin universal.

Pe atunci n-aveam de unde să știu cum îmi va fi drumul, dacă îmi va fi greu sau ușor, dacă voi avea suficientă putere ca să mă ridic ori de căte ori voi cădea sau destulă răbdare și curaj cât să nu mă rătăcesc prin labirintul necunoscutului destin.

Mi-a fost și teamă uneori, recunosc, teamă de coala albă, apoi când am trecut la pânză – de pânza albă !

Îmi era teamă că n-o să reușesc, nu să copiez sau să imit imagini deja existente ci, că n-o să reușesc să-mi coordonez imaginația cu emoția și pensula în așa fel încât să-mi aducă mie, în primul rând, satisfacția de a duce la bun sfârșit ceea ce am început într-un mod original sau autentic, prin care să nu las la vedere chinurile facerii ci, numai creația în sine!

Pentru că de la bun început am știut ce-mi doresc și pentru că modestia niciodată nu te poate lăsa purtat pe brațele doamnei Îngâmfare, am reușit ca în aceste trei ierni consecutive(pentru că numai iarna am avut timp pentru pictură) să aduc la lumină câteva zeci de tablouri născute din propria-mi imaginație.

Fiecare tablou îmi poartă amprenta atât la propriu cât și la figurat, fiecare pată de culoare scoate în evidență misterul facerii sau poate să ascundă emoții și sentimente, creațiile mele  fiind  bucățele din suflet proiectate pe albul culorilor.

Îmi place să mă instruiesc singură, în afara școlii și fără vreun profesor care să -mi arate cum și în ce direcție s-o apuc. Deci, e destul de clar, sunt un autodidact cu pretenții!

Așa că, de ce să mă opresc doar la pictură, de ce nu și muzică?!

Ei bine, de puțină vreme am început să mă delectez cu tutoriale și lecții  pentru începători la Orgă/Pian !

Mai este timp, chef sau poftă de a învăța după ce treci de 40 de ani și urci către 50 ?!

Nu-i ăsta un moft sau o nebunie curată?!

Te crezi prea deșteaptă sau talentată și vrei să demonstrezi lumii că tu ești mai cu moț și poți?!

Te prostești, nu?!

 

Arta autoeducării

Și multe alte vorbe și griji și întrebări

Ce se opun cu vervă acestei mari schimbări

De cum ating lumina cunoașterii de sine

Se sting, lasând desăvârșirea să se călească bine! (21 decembrie 2022)

Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: https://mihaelavicol.com/arta-autoeducarii

In aceasi categorie: Posts - Cultura

  • Educatie si Cultura

    Educația culturală între Haos și Hazard – Mihaela Vicol

    Tânguire Cine-i mai învață pe copii iubirea Ce e dorul, grija, duioșia Ce e mângâierea, cântecul de leagăn Ce e dragostea sau frumusețea fără seamăn!? Cine basme le mai spune Povața s-o ia de unde Și cui să-și închine soarta Dacă batjocorim arta? Frumusețea fără seamăn nu s-a mai făcut înțeleasă în ziua de azi, […] (...)


    Posts: Cultura, Ganduri Cuantice
  • Cuvinte, Scriere, Carti, Text

    Puterea extraordinară a cuvântului

    Nu de multă vreme dădui peste grupu` ăsta, “Ficțiuni Reale“, care-mi făcu cu ochiu` imediat de cum pusei ochii pe el! Mă… și cum mă apucai eu ca să-mi clătesc ochii pe-acilea, iaca, îmi sări în ochi un nume drag ca sarea în ochi pentru ăia care n-aveau ochi să-l vadă, de pe vremea când trebuia să fii cu ochii în patru când vroiai să deschizi ochii cuiva. […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii, Cultura, Ficțiuni Reale
  • Carti, Filme, Recomandari, Cultura,

    Recomand cărți și filme

    Ce mai citiți doamnelor și domnilor?! În afară de facturile de la apă, gaze și curent, de meniuri sau de prospectu` vreunui medicament minune, ce fel de cărți vă mai impresionează în afara celor de joc, de muncă, de credit, de vizită ?! Io, ca să vă spun sincer, de când am pus mâna pe Menis […] (...)


    Posts: Carti, Cultura, Filme, Ganduri Cuantice, Recomandări
  • Viata, Moarte, Fictiune

    Cântec de leagăn pentru oameni mari

    Vădit, supusul cel dintâi, Smerenia-și arată Către stăpânul cel rebel Al cărei firi se zbate Între lumina unui Sine efemer Și-al întunericului frate. – Când marea și cu sarea mi-ai promis Stăpâne, drag, eu ți-am urmat mărețul vis Cedându-ți scumpa libertate Pentru un pas mai sus în Arte! Și-acuma stau și mă întreb Când firul […] (...)


    Posts: Cultura, Ficțiuni Reale, Ganduri Cuantice
  • Gura Casca

    Gură-Cască

    Lui Gură-Cască îi făcea o mare plăcere să tot dea din gură dar să și bage în gură și cum începuse să uite de la mână pân` la gură , îi zise fiului său că a sosit vremea să spargă gura târgului și din gură în gură să se ducă vestea că la masa lui […] (...)


    Posts: Cultura, Ficțiuni Reale, ProzaCuAc
  • Arta, Viata, Expresie, Cultura, Educatie

    Care este rolul artei în viața noastră ?

    Avem libertate de exprimare dar nu ne mai putem exprima! Avem poeți și scriitori dar nu mai avem cititori ! Avem pictori vechi și noi dar degeaba, la gunoi… Întotdeauna știm să criticăm dar n-am vrea ca vreodată să apreciem! Mereu ne comparăm cu alții atât caracterul, spiritul cât și avuția, educația, cultura, evoluția/involuția, după […] (...)


    Posts: Cultura, Ganduri Cuantice

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi