Posts - Realitatea și Nivelul de Conștiință

Constiinta, Univers, Realitate, Suflet, Creatie

Cât de “reală” este realitatea depinde numai de nivelul de conștiință, care depinde la rândul ei de percepția senzoriala, fară de care spațiul și timpul ar fi niște concepte superficiale, o vagă existență a unui univers imperceptibil!

Conștiința este un concept aproape empiric, greu de cuantificat și deocamdată este imposibil de definit în mod sigur, exceptând poate conceptele religioase care încearcă să aducă puțină lumină spirituală în jurul acestui mister.

Dacă ne limităm numai la OM ca și ființă rațională și conștientă de Existență implicit de Spațiu și Timp atunci putem spune că “mai avem mult până departe”, ignoranța și egoismul sunt adânc înrădăcinate în moștenirea genetică, dacă și pe aceasta o putem adaugă în ecuația conștiinței.

Constiinta Universala, Suflet, Umanitate

Conceptul de “conștiință”, conform definiției larg acceptată ne spune că este un “sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență” dar aceasta se limitează doar la OM, nu ne lămurește cu nimic privind conștiința materiei din jurul nostru.

O definiție care este puțin mai cuprinzătoare, ne spune despre conștiință că este “cunoașterea intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său”, adică este eliminat omul că și cuvânt explicit și ne lasă o ușoară cale de interpretare a ceea ce înseamnă “fiecare” , fie el OM, bacterie sau atom … pentru că la urma-urmei, nu există nici o dovadă că un grăunte de nisip nu are un anume nivel de conștiință!

Dacă în definiția anterioara “împărțim firul de păr în patru” o să găsim o analogie a conștiinței nu doar la OM ci chiar la nivel atomic și subatomic. “Cunoașterea reflexivă” poate fi comparată și este foarte asemănătoare cu Inseparabilitatea cuantică (în engleză quantum entanglement), un fenomen cuantic care apare atunci când două sau mai multe particule se leagă indisolubil și orice se întâmplă cu una le afectează imediat și pe celelalte, indiferent de distanța care separă aceste particule.

Constiinta Universala, Realitate

geralt / Pixabay

Fizica din spatele acestei teorii depășește înțelegerea unui creier limitat la concepte logice și probabil trebui omul evolueze mental multe generații de acum înainte pentru a înțelege cu adevărat natura universului, locul nostru în oceanul infinit de materie și ce înseamnă cu adevărat conștiința la nivel universal ! Așadar percepția asupra realității depinde de nivelul de conștiință, nivel care depinde de complexitatea acestui fenomen cuantic – quantum entanglement – raționament care ne poate duce la o concluzie mai greu de “digerat”, dar de bun simț:

Ultimul nivel de conștiință la care materia poate evolua este Universul!

Articol preluat din blogul personal Emilian Robert Vicol : REALITATEA SI NIVELUL DE CONSTIINTA

In aceasi categorie: Posts - Cugetari si Reflexii

  • Constiinta, Univers, Realitate, Suflet, Creatie

    Realitatea și Nivelul de Conștiință

    Cât de “reală” este realitatea depinde numai de nivelul de conștiință, care depinde la rândul ei de percepția senzoriala, fară de care spațiul și timpul ar fi niște concepte superficiale, o vagă existență a unui univers imperceptibil! Conștiința este un concept aproape empiric, greu de cuantificat și deocamdată este imposibil de definit în mod sigur, […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii, Filosofie
  • Deep Sleep, Vise, Somn, Cugetari, Folosofie, Meditatie

    Izvor de Intelepciune

    Alte cugetari personale venite din observatii asupra vietii si realitatii de zi cu zi: CAND AM INCETAT SA MAI ALERG DUPA VISE Cand am incetat sa mai alerg dupa vise, am inceput sa traiesc … SUFLETUL, SINGURUL IZVOR DE ADEVAR SI INTELEPCIUNE! Nu cauta raspunsuri unde nu sunt decat intrebari, cauta-le in suflet, singurul izvor […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii
  • Transcendental-Consciousness-Abstract-Paint-by-Emilian-Robert-Vicol

    Cugetari Distractive – Emilian Robert Vicol

    Adunate în timp și puse pe hârtie pentru eternitate: Un Clarvăzător este un om care are vederea fară pureci. Poezia modernă este că pictura abstractă, o înțeleg doar nebunii. A fost odată că niciodată că dacă n’ar fi fost, acum aș pune PUNCT. Traiu’ bun, face burta mare, rotundă și frumoasă. Cați cai ai la […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii
  • Cuvinte, Scriere, Carti, Text

    Puterea extraordinară a cuvântului

    Nu de multă vreme dădui peste grupu` ăsta, “Ficțiuni Reale“, care-mi făcu cu ochiu` imediat de cum pusei ochii pe el! Mă… și cum mă apucai eu ca să-mi clătesc ochii pe-acilea, iaca, îmi sări în ochi un nume drag ca sarea în ochi pentru ăia care n-aveau ochi să-l vadă, de pe vremea când trebuia să fii cu ochii în patru când vroiai să deschizi ochii cuiva. […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii, Cultura, Ficțiuni Reale
  • Citate despre Viata, Invataminte

    Despre Învățăminte – Emilian Robert Vicol

    CUGETARI SI REFLEXII PERSONALE de Emilian Robert Vicol Calul de dar se cauta in povesti … ! Orice pisica are 7 vieti pana moare odata. O zi grea, se cunoaste dupa ce trece. Greu la deal cu burta plina. Bine faci, pana faci un rau. Unde-i unul vai de mama lui, unde-s multi se despart […] (...)


    Posts: Cugetari si Reflexii

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi