Se făcea că sunt acasă la mine, acolo unde m-am născut și crescut, totul părea normal – chiar o stare de bine, eram acasă cu toții – nu simțeam lipsa cuiva anume.
Dintr-o dată mi se păru că aud ceva și dădui să ies la poartă ca să văd despre ce e vorba, dar nu apucai să mai ies pentru că văzui cum drumul se inundă cu o apă mare, curată care, cu toate că nu știu de unde venea, nu mă sperie decât într-atât cât să dau repede să închid poarta ca să nu intre și în curte ca să ne inunde și pe noi.
Încerc să împing poarta care era întredeschisă și-i simt greutatea, ca și cum ar fi fost în realitate, împing cu un pic mai multă forță în același timp și apa care se tot împotrivea numai-numai să intre în curte.
Ca și cum acea simplă poartă ar fi putut să țină piept furiosului șuvoi de apă care inunda cu o viteză de neînchipuit tot drumul, auzeam forfota apei turbate și nu intram deloc în panică, de parcă așa ar fi fost normal să se întâmple.
Apoi mi-am amintit că s-a mai întâmplat o dată la fel, aproape identic, cu ceva mai mult timp în urmă, și că n-am pățit nimic – să stau liniștită.
Interesant e, că într-adevăr, s-a mai întâmplat asta, dar tot într-un vis visat de multă vreme, să tot fie un an, doi sau chiar mai mulți.
Iar acum , în timp ce visam, mi-am amintit de acel vis pe care-l consideram ca făcând parte din realitate, ca pe o amintire clară a vieții reale și nu imaginare.
Acum, eu știu că subconștientul nu prea face diferența dintre real și imaginar și că adună și analizează totul, indiferent dacă noi conștientizăm ori ba acea informație, indiferent de unde și cum e venită .
Și nu, nu din cartea aia despre creier, cu mii de reclame, a neurochirurgului Vlad Ciurea am aflat asta, mai degrabă prin cărțile lui Constantin Dulcan poți să întâlnești ideea, eu am aflat căutând, selectând și analizând mai multe și diverse informații pe această temă cu multă vreme în urmă.
Când unei cărți sau indiferent de natura obiectului i se aduce prea multă laudă, i se face o exagerată reclamă, creierul meu refuză cu desăvârșire în a-și mai dori acea carte sau obiect!
Așa mi s-a întâmplat mie cu cartea “Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” , cu tot respectul cuvenit pentru om.
Și, totuși, curiozitatea m-a făcut să mă duc să mă uit din nou la drum, pentru că părea să se audă că apa se scurge cu mai puțină vâltoare.
Deschid poarta și văd cum apa devenea mai liniștită , cu un fel de valuri mici, ca acelea de la malul unei mări calme, apa începe să se scurgă încât să se vadă pamântul care părea că nu e deloc mocirlos , era un pământ tare și curat, de culoarea lui naturală.
Dau să zâmbesc, cumva ușurată că necazul a trecut și vreau să intru înapoi în curte ,dar aud ceva ce mă nedumerește. Mă opresc din mers, întorc capul în direcția de unde cred eu că vine sunetul și aud mai bine, părea că se aude un bocet, ca și cum cineva – o ființă umană – se plânge, se jelește.
Mă întorc cu totul, fac câțiva pași, mă așez ușor și-mi lipesc urechea de pamânt ca să aud mai bine ce zice, pentru că de acolo venea sunetul, din pământ.
Instant mi-am dat seama că vorbesc cu Pământul și l-am întrebat ce-l doare, de ce atâta jale. Mi-a răspuns cu glas de om ca să-l pot înțelege , însă nu-mi amintesc exact cuvintele, ca și cum s-ar fi folosit de niște sunete care împreunate făceau să sune ca și cuvintele, dar mesajul era destul de clar – esența mesajului era că nu mai poate să suporte atâta durere, un fel de :
“-Nu mai poooot, nu mai pot!”.
Iar eu i-am zis pe un ton un pic mai sarcastic:
“- Da, ce crezi, că omul mai poate?! Și omul e la fel!”
A dat să mai zică ceva dar n-am mai înțeles pentru că o aud pe cumnata mea vorbind despre ceva, că uitase niște chestii în mijlocul drumului pe aproape de poartă și că trebuie să se grăbească să elibereze drumul, ca nu cumva careva să se împiedice de ele, să se lovească sau cine știe, să facă vreun accident.
Și atunci dădui repede să mă ridic ca s-o ajut.
Cam atât fu, în mare, visul care mă puse pe gânduri de cum crăpai ochii. Și ca să fie treaba-treabă, nu știu de fu coincidență-întâmplare, soțul meu îmi făcu trezirea cu o muzică (ca de obicei, nimic nou în asta) ce părea că face continuarea visului, dar m-am trezit deja și-l întreb :
-Auzi, da` ce muzică e asta?!
-Stai să verific, că nu știu nici eu… Aaa, “Spiritul Pământului” Stive Morgan – Earth Breath Album 2014 !
-What?!!
Zii și tu, chiar așa, coincidență?!
Articol de Mihaela Vicol, din blogul personal: https://mihaelavicol.com/am-visat-ca-vorbeam-cu-pamantul…
