Era în timpul bataliei de la Razboieni când la un moment dat Maria Sa observand ca o cam luam pe cocoasa dadu bir cu fugitii sa mai caute ceva intariri sa-i respinga pe turcaleti. Cel mai mic dintre Jderi, Ionut, era un fel de garda de corp a voievodului, așa ca unde era nenea Fane acolo era și Neluta.
Vazandu-i, un corp de oaste formata din spahii și tatari se luara după ei și trageau cu arcurile din fuga calului ca le zbarnaiau sagetile pe la urechi.
-Bai nea Fane, eu ma predau, zise Ionut speriat.
-Stai linistit Nelule ca imediat apare pădurea și o sa ne pierdem urma în codru, ce naiba, doar suntem la noi acasă.
Aparu și pădurea și după ce mai intrara mai adanc, au observat un stejar cu o craca dispusa orizontal și la un semn se aruncara și se agatara iar otomanii îi cautara prin toată pădurea și dacă nu-i gasira își instalara corturile chiar sub cei 2 nefericiti. În momentul când se pregateau sa facă un foc de tabara pentru a mai praji ceva berbecuti, Ionut spuse:
-Bai nea Fane, eu o dau dracu de treaba, ma predau, trec în religia lor ca n-am chef să mă parleasca ăștia aici! Nea Fane, care era mic la stat, mare la sfat și degraba ucigatoriu de sange nevinovat, de data aista il imbărbata si-i mai zise ca nu mai dureaza mult si-n momentul în care turcii intra în corturi el îi va casapi pe toti. Ionut care nu era așa de vanjos ca domnitorul și incepuse sa-i tremure bratele, îi mai zise:
-Nea Fane, măcar putem da drumul la cai?!
