Pe timpul regimului comunist poetul Gavriil Stiharul este chemat la securitate.
— Ni s-a raportat ca scrii și raspandești poezii mistice. Se poate, în plina epoca de aur. Te trimitem la Canal. Iti mai dam o sansa. Treci pe poezii patriotice, adica acelea, știi tu, numai cu tovarasu . Avem mare nevoie. Ai două saptamani.
După două saptamani.
— Citeste, sa auzim.
— Oh, Euterpe, fii alaturi..
— Stai asa, zise securistul, cine e femeia aceasta, Euterpe?
— Muza poeziei lirice, răspunde Gavriil Stiharul, niciun poet nu poate face nimic fără ea.
— Aha, am inteles, va amuza!
— Nu ne amuza, e Muza.
Razi de noi..E, sa vezi ce ma amuz eu acum! ti-am zis numai cu tovarasu . Ce, vrei sa avem probleme cu tovarasa? La caaannaaalll!
— Nu puteti tovarasul securist sa o trimiteti numai pe Euterpe la canal? Dacă stau și ma gandesc bine, când e vorba numai de tovarasu , ma pot descurca și fără ea.
