Un copil, la gradinita, încearcă sa își incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și impinsul, cizmulitele nu vroiau nicidecum sa intre. Pana când a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: — Doamna, dar sunt puse invels.
Intr-adevar, erau puse gresit. Nu a fost cu nimic mai usor sa îi scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa își pastreze calmul până când cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
— Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!
In loc sa tipe la el De ce nu mi-ai spus?, educatoarea si-a muscat buza și încă o data s-a chinuit sa il descalte. Când s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
— Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.
Acum ea nu mai stia ce sa faca. Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, în sfârșit, l-a incaltat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
— Și acum, unde îți sunt manusile? Trebuie sa ti le pun în mâini ca sa poți pleca afară!
— Le-am bagat în cizmulite ca sa nu le pield.
