Ion, cu nevasta, în deşert. Şi merg ei, merg, şi ajung la o oază. Ion se-ntinde la umbră, Maria se dă după nişte tufe să se urineze. Se apleacă ea pe vine şi deodată aude “cranţ, cranţ, cranţ”. Se sperie şi se mută mai încolo. Se aşează pe vine, iar aude “cranţ, cranţ, cranţ”. Se sperie şi mai tare şi-l strigă pe barbatu-său:
– Măi Ioane, vino-ncoa’, că aud nişte zgomote care-mi dă fiori pe şiră.
Vine Ion şi zice:
– Hai, fă, pişe-te, să văd cum stă treaba.
Se apleacă Maria, da să se urineze şi iar se aude: “cranţ, cranţ, cranţ”. Se apleacă Ion, se uită şi zice, dând din cap cu mirare:
-Să fiu al dracului dacă am mai văzut lăţei mâncând iarbă!…
