Glume si Bancuri - Glume-Si-Bancuri-58256

art

George W. Bush face atac de cord și moare. Ajunge în iad, unde diavolul il astepta.
“Nu știu cum sa procedez”, spune diavolul. “Te am pe lista, dar nu mai am nici un loc liber. Uite cum facem. Am trei insi care nu au fost chiar așa de rai. Unul dintre ei ar putea sa plece sus, iar tu îi vei lua locul. Am sa te las pe tine sa decizi pe cine lasi sa plece, ca să-ți alegi ce loc vrei.”
George se gandeste ca e chiar bine ca poate sa aleaga, așa ca este de
acord cu planul. Diavolul deschide prima ușa, iar inauntru, într-un bazin mare cu apa, Richard Nixon se tot scufunda sub apa, apoi revenea la suprafata. Asta era pedeapsa lui. “Nu!” spune George.”Ma tem ca nu știu sa inot prea bine, așa ca nu as rezista sa fac asta toată ziua.”
In camera urmatoare se afla Tony Blair, cu un baros în mana, sparge piatra. “Nu, am o problema la umar, de la golf. Dacă ar fi sa sparg piatra toată ziua, mi s-ar rupe bratul pur și simplu.”
In camera urmatoare, Bill Clinton era rastignit pe un birou, iar Monica Lewinski, aplecata peste el, făcea ce stim cu totii ca stie
ea sa faca. Bush priveste, fără sa-si creadă ochilor, apoi spune:
“Da, cred ca as putea sa fac asta.”
Diavolul zâmbeste, apoi spune: “In regula, Monica, poți sa pleci.”

In aceasi categorie: Glume si Bancuri - Americani

  • fantasy

    Glume-Si-Bancuri-51100

    Un american și un rus se lauda cu democratia din țara prin faptele lor de vitejie fata de șeful statului fiecaruia. Americanul: — La noi, când trece Trump, toată lumea arunca cu fructe în el, il scuipa, il injura.. Rusul: — La noi când trece Putin, toată lumea își face nevoile pe el, care mai […] (...)


    Glume si Bancuri: Alte Nații, Americani, Lungi, Mâncare, Politica, Ruși-Rusia, Șefi
  • write

    Glume-Si-Bancuri-37101

    Trei tipi, un american, un neamt și un român, se ciocnesc cu masinile într-o intersectie !! Americanu`: — Vai Fordul meu, economiile mele de 3 luni s-au dus pe apa sambetei Neamtu`: — Vai Mercedesu’ meu, economiile mele de 6 luni s-au dus pe apa sambetei Romanu’: — Vai Dacia mea, economiile mele de-o viața […] (...)


    Glume si Bancuri: 3 la număr, Americani, Lungi, Mașini, Șoferi
  • snowflake

    Glume-Si-Bancuri-33370

    Un arab batran traia lângă New York. Ar fi vrut sa cultive cartofi, dar era singur și garbovit. Fiul sau studia în Paris, așa ca decise sa-i scrie un e-mail. “Draga Ahmed, sunt foarte trist ca nu pot planta cartofi în gradina. Sunt convins ca dacă ai fi fost aici, m-ai fi ajutat și am […] (...)


    Glume si Bancuri: Americani, Armată, Bătrâni, Copii, Francezi, Lungi, Sfinte
  • background

    Glume-Si-Bancuri-68443

    Intr-o zi, Badea Vasile se plimba pe ulita; la un moment dat, se întâlnește cu Badea Ion și intra în vorba… Badea Ion: — Auzit-ai bre, ce-au mai inventat și americanii aia! Badea Vasile: — Ce, ma? Badea Ion: — Apoi, no, submarinu bre, auzi și matale, merge pe sub apa; nu s-or ineca aia […] (...)


    Glume si Bancuri: Americani, Lungi, Țărani
  • abstract

    Glume-Si-Bancuri-85387

    Discuta un american cu un țigan. Americanul: -Da-mi otel si-ti fac cel mai gigantic vapor pe care l-ai vazut vreodata! La care țiganul: -Da-mi tu o femeie si-ti fac cel mai tare echipaj pentru vaporul tau. (...)


    Glume si Bancuri: Americani, Femei, Femei și Bărbați, Marinari, Țigani
  • ngc 2818

    Glume-Si-Bancuri-50059

    Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. Este bine sa mai și citești, decat sa tai frunza la caini degeaba. Cristofel Columb a plecat în America unde s-a insurat cu o bastinoasa. In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise câteva întâmplari în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, și un cioban ce socheaza prin […] (...)


    Glume si Bancuri: Americani, Căsătorie, Ciobani, Lungi, Meserii, Perle școlare, Proști, Țărani

Distribuie aceasta pagina!

Stirile Scurt Pe Doi