Se întâlnesc Iţic şi Ştrul, doi evrei de la Fălticeni. Iţic, supărat, Ştrul, vesel, n-avea nicio treabă.
– Frate, am scăpat de toate problemele!
– Da’ ce-ai făcut, mă?
– Mi-am luat un elefant, frate!
– Hai bă, lasă vrăjeala, că nu-mi arde…
– Nicio vrajeala, mă. Am scăpat de toate problemele. Ştii parcul meu de maşini? Vine elefantul în fiecare zi, le spală, dă cu coada, le lustruieşte. Nevastă-mea… ştii că e obsedată cu grădină de flori. Nam treabă, le stropeşte asta de cinci ori pe zi… jet mic, jet mare.
Copiii… ştii ce disperat eram cu ei. Am şi uitat că-i am acum. Îi ia elefantul cu trompa îi pune în spate, îi plimbă prin cartier, joacă fotbal cu ei. Nu mai am niciun stres.
– Dar cât ai dat, mă, pe el?
– 100.000 de euro, dar face toţi banii…
– Auzi, mă… Nu mi-l vinzi mie?
– Ce să fac?! Ba, nene, ăsta e parte din familie acum, nu e de vânzare.
– Hai mă că-ţi dau 150.000 de euro, dă mi-l mie, doar ştii ce probleme am acasă!
– Nu se poate, mă. E sufletul nostru, cum să ne despărţim de el?
– Hai, bă, că-ţi dau 200.000 de euro, dă-mi-l să scap de belele.
– Nu se poate, bă, Iţic, tu nu înţelegi? Îţi comand şi ţie unul, dacă vrei, dar ai de aşteptat un an.
– Băi, Ştrul, îţi dau 300.000 de euro! Ajută-mă să-mi rezolv problemele, ce dracu’, suntem ca fraţii, am început împreună să facem afaceri!…
– Bine, mă, hai. Dar să ştii că ţi-am dat de la inimă, era ca şi copilul nostru…
După şase luni, se întâlnesc iar. Ştrul, vesel, Iţic, terminat, cu părul alb, cearcăne mari…
– Băi, Ştrul, ce mi-ai făcut, bă? M-ai nenorocit cu elefantul ăsta!
– De ce, mă?
– Nu face nimic, frate. Parcul meu de maşini, îl ştii… S-a suit cu curul pe maşini, mi le-a strivit. Nevastă-mea… Obsedată şi ea cu florile, s-a căcat pe ele, nu se mai vede o petală sub diatamai balega. Copiii… nu-i haleşte, dar îi bate cu trompa, îi aleargă prin casă. Sunt terminat!…
– Băi, Iţic, tu ai o problemă!
– Da, bă, ştiu, cu elefantul de la tine.
– Nu, bă! Tu, cu atitudinea asta, n-o să găseşti niciun român să vinzi elefantul ăla!
