Vădit, supusul cel dintâi, smerenia-și arată. Când marea și cu sarea mi-ai promis stăpâne, drag, eu ți-am urmat mărețul vis cedându-ți scumpa libertate pentru un pas mai sus în Arte! Și-acuma stau și mă întreb, când firul vieții se scurtează, fu suferința mea mai bună sau chinul meu pe careva salvează? Când drumul meu pavat cu ghimpi, strigarea mi-o făcu cântare, înjurătura ce-mi scăpă, o poezie uimitoare, mă înecai cu un piper ce îl văzui ca pe-o favoare trimisă din ceruri la fix cât să nu dau chix. (502)