Ce privilegiu au avut Lady Di și popstarul Falco prin moartea lor?Au putut sa vadă colectia de vara a lui Gianni Versace înaintea tuturor.
Teologul german Dietrich Bonhoeffer a fost arestat după declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial și a fost executat în lagarul de concentrare de la Flossenburg în anul 1945.
— Ospatar, o portie de melci!
— Ne pare rau dar aici e un fast food.
— Bine, atunci o portie de antilopa!
Nu inteleg de ce toată lumea zice ca Romania joacă prost.
Cred ca n-au vazut reclama de la Golden Brau.
In fiecare an au loc peste 1 milion de cutremure. Dintre acestea un cutremur mare va aparea o data la 2 saptamani sub oceane și mari .
Dacă vreti sa va dezintoxicati consumati în fiecare seara (doar în lunile de cultura) o bună cantitate de capsuni, în loc de orice altceva. Au un efect diuretic și drenant.
De ce put picioarele?- Pentru ca pornesc din c*r!
Un vultur iese de la crasma, ca sa plece acasă trebuie sasi ea avant.
Isi ia avant dar nu reuseste, se suie pe un gard dupe care își ia iar avant dar cade un cap adoua oara, se suie într-un plop își ia iar avant odata, de două ori și sare dar cade iar în cap după care se acoala supărat și spune oftand, iar trebuie sa o iau pe jos.
Le scrii mesaje oamenilor în timp ce vorbești cu ei la telefon.
Doi oameni curatau un horn. Dîntr-o data a sarit ceva funingine și l-a murdarit doar pe unul dintre ei.. Cel curat se duce la baie sa se spele, iar cel murdar ramane acolo și continua treaba.
Intrebare:De ce?
Pentru ca cel curat s-a uitat la cel murdar și a crezut ca și el e murdar, iar cel murdar s-a uitat la cel curat și a crezut ca și el e curat..
O singura persoana din două miliarde traieste 116 ani sau mai mult.