De câteva saptamani nimeni nu-l mai vazuse pe iepuraș…toate animalele padurii se întrebău ce se întâmpla cu el. Asa ca, vulpea se hotaraste sa se duca acasă la iepuraș și sa vadă ce se petrece. Ajunsa în fața usii vede un afis: “Nu deranjati! Scriu la lucrarea de licenta!”. Vulpea intra totusi în casa și il vede pe iepuraș la masa, scriind.
— Ce faci iepurașule?
— Scriu.
— La ce scrii tu acolo?
— La lucrarea de licenta. Nu ai vazut afisul de pe ușa?!
— Și cum se numeste lucrarea ta?
— “Cum a mâncat-o iepurașul pe vulpe”.
— Mai iepurașule, cum îți permiti sa spui așa ceva? Vrei sa te mănânc acum pe loc?
— Nu ma crezi?, îi spuse iepurașul. Vino diseara la mine sa îți arat.
A două zi de dimineața blana vulpii era pusa la uscat pe sarma din fata casei iepurașului. Toate jivinele uimite! Cum era posibil așa ceva? Se duce lupul sa afle.
— Ce faci iepurașulu?
— Scriu la lucrarea de licenta.
— Și cum se numeste lucrarea ta?
— “Cum iepurașul l-a mâncat pe lup”.
— Mai iepurașule tu chiar intreci masura!!!
— Nu ma crezi? Vino diseara la mine sa îți arat.
A două zi, blana lupului pusa la uscat lângă blana vulpii. Animalele erau deja indignate…asa ceva era de neconceput. Se hotaraste ursul sa se duca și sa rezolve problema.
— Ce faci iepurașule?
— Scriu.
— La ce scrii mai iepurașule?
— La lucrarea de licenta.
— Și care este tema lucrarii tale?
— “Cum iepurașul l-a mâncat pe urs”.
— Iepurasule dacă îți dau o laba te intorc pe partea cealalta!!! Cum să mă mănânci tu pe mine? Nu vezi cum arati tu și cum arat eu???
— Ursule, nu ma crezi? Vino diseara la mine și am să-ți arat!
Urmatoarea zi, blana ursului se alaturase celorlalte doua. Și tot în aceeași zi iepurașul se plimba prin pădure, la braț cu leul. Și acesta îi spune:
— Vezi mai iepurașule, ti-am spus eu ca nu tema lucrarii conteaza, ci profesorul coordonator!
