Duminica. Vara. Ora 6. Bunicuta Alinutei se intoarse de la spital.
Alinuța, fericita, se juca în sufragerie:
— Cum a fost buni?
— Of.. Mama.. Nu mai am multe zile de trait.
— Cum bunico, se intrista Alinuța, ce ți-a zis?
-sunt bolnava. Am cancer. Probabil, după spusele doctorului, mai am de stat un an cu tine. N-o sa mai apuc vara lui 2005. Trebuie însă să mă gandesc la viitorul tau. Dar n-am cui te da..
Cu lacrimi în ochi, Alinuța o lua de mâna și o întrebă:
— Cum bunico, nu se mai poate face nimica? Poate pot sa te ajut eu.
— Ba da, maica. Da greu. Operatia ma costa milioane de dolari.
— Dau anunt în ziar!!
— Degeaba. Nu se strang atatia bani. Si-asa buni a ta e batrana și nu mai are mult de trait. Tot degeaba..
A două zi, Alinutei îi veni o idee cum sa castige bani. Lua toți banii batranei și cumpara bilete la loto. Cheltuind toți banii pe bilete, ea astepta extragerea finala. Dar nimica… Amaraciunea era și mai mare. Cu ultimii bani agonisiti i se facu sete și își cumpara o cola.
Când deschise capacul, Alinutei îi crescuse inima. Se duse extaziata la bunica și îi arata capacul. Fraza mult asteptata era scrisa pe capacul sticlei:
— Mai exista O SANSA!!
Deschide repede plicul din spatelel ambalajului de pe sticla și citi:
— Ne vedem în 2006.
