Intorcandu-se de la coasa cu caruta plina, Vasile își mâna de zor calul. În faptul serii fiind își biciuia bidiviul din ce în ce mai tare.
La un moment dat, satul de atata cotonogeala, calul se oprește în drum , se intoarce catre Vasile si, cu o privire plina de expresivitate, îi spune:
— Mai Vasile , da-o ma-n aia ma-sii de treaba! Dai în mine ca într-o vita. Nu te gandești ca sunt și eu din carne, ca simt fiecare lovitura și sufar enorm. Ce dracuma, Vasile!
Auzindu-si calul vorbind, ingrozit, Vasile arunca haturile din mâini și o rupse la fuga peste fanete livid la fata. Credinciosul lui câine îi urma indeaproape.
La un moment dat, obosit, Vasile se opri și se aseza pe o piatra. La scurt timp sosi și câinele care, gafaind, îi spuse:
— Ba Vasile , sa fiu al dracului , ce m-a speriat calul ala când a început sa vorbeasca!
