Un nebun scapa de la sanatoriu.
Noapte.
Se pune pe urmarit o femeie.
Femeia simte ca e urmarita, nebunul după ea.
Tipa grabeste pasul, nebunul după ea, fuge disperata, fuge ca și cum ar fi urmarita de apocalipsa, fuge de parca toată viața ei ar fi fugit, fuge fără sa vadă nimic, fără sa simta, dar fuge disperat și lacrimile îi curg siroaie și îi cad pantofii și i se rup hainele.
Nebunul fuge după ea și o prinde.
O propteste de un perete, se uita atent la ea și cu o privire criminala se uita în ochii femeii care erau mai mult morti decat vii.
Femeia era așa de speriata incat aproape ca nu mai respira.
El o întreabă:
— Ești vie?
Cu o ultima licarire de speranta și cu glasul deznadajduit ea îi răspunde:
— Da.
La care nebunul:
— Și atunci de ce nu faci struguri?
