Ion și Gheorghe se intorc acasă după calatoria la București. Ajung la gara, se urca în trenul de Cluj, își gasesc două locuri.
— Mai Ioane, cât face trenul până la Cluj?
— Mult, ma. Toata ziua.
— Și ce facem noi atata timp?
— Pai, ce sa facem, vorbim.
— Și ce sa vorbim noi toată ziua, ma?
— Stiu eu? Hai sa spunem ghicitori.
Zis și facut.
— Ia zi, Gheo, ce e mic, negru și sta la mine în curte?
Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploiești.
— Auzi, Ioane, da’ are blana?
— Are, ma.
Pe la Brasov Gheorghe întreabă din nou:
— Ioane, are și patru picioare?
— Are, ma.
Spre Sighisoara dialogul continua:
— Și il ti în lant, ma?
— Da, il tin în lant.
La Blaj:
— Nu-i așa ca e rau? Musca, nu?
— Musca, ma, dacă nu te stie.
Ajunge trenul și la teius.
— Ma, Ioane, n’o fi câinele?
— Ba câine le’i, ma. Da’ tu mare prost ești. Ce ți-a trebuit atata timp ca sa ghicești?
In gara la Apahida răspunde și Gheorghe, supărat:
— Auzi, ma? Prost ești tu. Eu stiam de la București, da’ dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atata drum?
