Un azil de batrani inchiriaza un autocar pentru o excursie. La puțin timp de la plecare, soferul simte o bataie usoara pe umar și o bunicuta il întreabă dacă vrea niște alune. Soferul accepta bucuros pumnul de alune pe care i-l ofera batrana. După vreo 15 minute, batrana vine din nou cu un pumn de alune. Povestea se repeta încă de vreo câteva ori, după care soferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
— Mamaie, da de ce nu mâncati alunele, ca sunt scumpe, și aveți pensii mici…
— Eee, da crezi ca mai avem dinti sa mancam noi alune?
— Pai bine, și atunci de ce mai dati banii pe ele dacă nu le puteti manca?
— Eee, de fapt nici nu vrem alune, sugem doar ciocolata din jurul lor…
