Ion şi Maria, ce se gândesc?
– Măi, Ioane, hai să facem nişte bani. Ştii tu, popii ăia care treceau pe aicea, tare mulţi bani aveau.
– Şi… cum facem?
– Eu mă apuc să-i aburesc pe popii care trec pe lângă noi, iar tu îi loveşti în cap şi apoi le luăm banii!
Zis şi făcut. Trece un preot:
– Părinte, am o problemă…
Ion, pac!, îl trîzneşte şi îi iau banii, apoi pun cadavrul sub pat.
Mai abureşte Maria încă un preot şi fac la fel. Apoi mai omoară unul, iar pe acesta din urmă îl pun pe pat. Apoi cheamă un ţigan:
– Mă, ţigane, a fost popa la noi la o sfeştanie şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca a murit. Acum, să nu facem public lucrul ăsta, ca să nu se creadă că, Doamne fereşte!, noi l-am fi omorât, mai bine du-te tu şi-l îngroapă şi, când vii înapoi, îţi dăm banii de îngropăciune.
Zis şi făcut. Ia ţiganul cadavrul de pe pat şi-l îngroapă. Între timp, Maria şi Ion scot un cadavru de sub pat şi-l pun pe pat. Când se întoarce ţiganul, îi zice Maria:
– Măi, dar tu nu l-ai îngropat?
Ţiganul nu înţelege ce s-a întâmplat şi ia al doilea cadavru de pe pat, apoi îl îngroapă. Când se întoarce să-şi ia simbria, acelaşi lucru.
Merge a treia oară în cimitir, fără să înţeleagă cum se întoarce mortul. Când da să iasă din cimitir, vede un preot mergând cu bicicleta. Îl loveşte-n cap cu hârleţul, zicând:
– Acum înţeleg cum ajungeai acasă la Maria mai repede ca mine, că tu mergeai cu bicicleta.
