Intr-o seara, pe un drum de tara, un taran se intorcea acasă cu caruta trasa de un cal și insotit de câinele lui credincios.
Inainte de sat, drumul urca un deal, iar calul, obosit, incetineste. Taranul, nerabdator sa ajunga acasă, începe sa-i dea bice. Rabda calul ce rabda, dar la un moment dat se intoarce spre taran si-i zice:
— Ce dracu, bai Gheorghe, dai în mine de parc-as fi vita! Las-o, bre, mai moale ca ma doare și pe mine!
Taranul face ochii cât cepele, sare din caruta și o ia la fuga prin pădure, urland. Alearga ce alearga si, după un timp, se oprește și se aseaza sub un copac sa se odihneasca.
La putin, apare și câine le, cu limba scoasa de un cot. Se aseaza lângă stapan sa-si traga și el rasuflarea, după care zice:
— Bai, Gheorghe, da’ ce m-a speriat calul ala când a-nceput sa vorbeasca…
