Doi speologi morti de beti într-un aven adanc sunt surprinsi de viitura.
Un noroc chior îi scapa de la o moarte sigura, iar cei doi se imbratiseaza în fund de pestera, promitandu-si iubire eterna prin juraminte grele.
Unul din ei, în culmea extazului, propune ca ultima sticla de palinca pe care o aveau la ei sa il ascunda în fundul pesterii, iar la moartea unuia din ei, celalaltsa-si facă datoria de onoare sa recupereze sticla și sa stropeasca cu ea sicriul celulalt, înainte sa fie acoperit de tarana.
Zis și facut: anii trec, iar unul din ei e pe patul de moarte.
Celalalt vine la capataiul sau sa-i reaminteasca de fagaduiala:
— Mai ții tu minte fagaduiala din fundul Pesterii cu viitura?
— Da, sper ca nu uiti și o să mă onorezi cu palinca…
— Da, sigur, dar știi ce ma gandeam? Ca palinca aia s-a invechit acolo și e tare bună la gust!
— Si?
— Ma gandeam dacă ai cumva ceva impotriva daca, înainte să-ți stropesc sicriul după fagaduiala, o sa filtrez palinca prin rinichii mei!…
